• Ultimii şapte ani au însemnat un destin clar pentru presă. Puterea a demonizat presa ostilă pînă a reuşit să-şi cumpere proprii mercenari şi să dubleze răul cu încă un rău. În loc de o galerie de isterici plătiţi să fie isterici avem acum mai multe galerii. Totul la un nivel foarte jos, de atac la persoană. Între aceste două linii de tragere greu mai găseşti în viaţă ceva jurnalism politic echilibrat.

• Există o berlusconizare în România. Nu în sensul preluării a unei mari bucăţi media de către un singur om. Ci în sensul tabloidizării, al sexismului crescut exponenţial. Pasivitatea CNA-ului în faţa fenomenului nu poate fi totuşi întîmplătoare. OTV-ul e doar un simptom (caz incredibil de supravieţuire într-o încălcare continuă a legii – cu numeroase procese cu CNA, amenzi neplătite etc); dar mai toate televiziunile au preluat din agresivitate în nesfîrşite emisiuni cu liceence violate şi mame linşate pentru că nu s-au căsătorit din dragoste.
• “Opiumul poporului” pe timp de austeritate a fost de data asta şi tabloidul, şi înjurătura. Rolul său social nu e de neglijat.
• Vasile Ernu scrie despre cît de jos au coborît înjurăturile (unii intelectuali se arată oripilaţi deşi au stat liniştiţi într-una dintre tabere) şi stigmatizarea: “stigmatizarea de o manieră tot mai violentă a devenit una din armele ideologice și propagandistice ale actualei puteri. Deci, înainte ca unii membri de vîrf ai GDS să se sensibilizeze la sloganurile și replicile diverselor grupuri din piețele orașelor țării, ar fi bine să se întrebe cum e posibil ca stigmatizarea să devină politică și propagandă de stat nu doar prin replici și discursuri individuale, ci și prin politici de stat? (…) Oare a-ți învinui populația la grămadă ca este leneșă, bețivă și cerșatoare nu este o formă de stigmatizare?”
• Presa a fost vulnerabilizată şi cînd diverşi investitori turnau bani cu nemiluita. Comercializarea excesivă, credinţa naivă în piaţa care aranjează onest lucrurile a dus la o situaţie cvasi generală: portaluri de ştiri pline de tabloid amestecat cu politic şi social – din unele dintre ele s-au ridicat şi vocile indignate împotriva lui Capatos. Problema presei nu e tabloidul, e tot angajatul, extrem de vulnerabil, fără o sindicalizare serioasă, fără breaslă serioasă, cu o generaţie de jurnalişti nouăzecişti care au vîndut tot, s-au umplut de bani şi n-au lăsat nimic în loc. Acum tot ce le putem oferi tinerilor e ceva copy-paste şi îndemînare internautică – nu-s foarte pesimist, încă se scrie bine, dar nu se pot acoperi teme importante cu redacţii de cîţiva oameni care toarnă ca nebunii ştiri.

Concluzie: Fundul lui Boc pe ecran, incredibilă stupizenie jurnalistică, e de fapt o etapă previzibilă a unui regim al tabloidalului susţinut de toată lumea – abuzuri de tot felul asupra dreptului la imagine, regulilor jurnalistice şi celalte se petrec zilnic. De ce să ne mai oripilăm la Boc? Din păcate, va rămîne doar încă un prilej să ne dăm unii mai deştepţi şi mai morali decît alţii.

Decizie pe şest

Din seria decizii pe şest, încă una. Voi reveni. Pînă atunci, un material aici:

Conform unui comunicat de presă, verzii trag semnalul de alarmă că „extracţia gazelor de şist a fost aprobată pe şest”. Într-o adâncă tăcere vinovată, poate chiar profitând de faptul că atenţia publică este aţintită asupra altor probleme extrem de importante care se petrec în această perioadă: pe de o parte protestele prin pieţe publice, de cealaltă parte zăpezile care îngroapă zeci de localităţi prin ţară.

Aşadar, Partidul Verde – membru al Verzilor Europeni – şi-a exprimat îngrijorarea faţă de decizia luată recent de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) de acordare a licenţei de explorare şi exploatare a gazelor de şist de către compania americană Chevron, în lipsa unei legislaţii referitoare la aceste gaze şi fără o dezbatere publică şi informare prealabilă privind riscurile folosirii unei tehnologii de extracţie care este dăunătoare pentru populaţie şi mediu.

Simplificăm şi trecem la aventura lui Traian Băsescu. Care promisese că o să fie jucător, că o să fie mare şi tare. Ori exact aici a eşuat. Sînt ridicoli cei care-l acuză că ar fi dictatorial sau chiar dictator. Problema acestui om e că nu poate ieşi din retorica “ţine-mă că-l bat”. A promis “jucătorul” şi ne-am ales cu o marionetă ridicolă care recită cifrele troicăi.

Băsescu tiran? Da, poate pentru că i-au spus ăia de la FMI să calce în picioare clase defavorizate, să facă pe dracu-n patru să facă lobby pentru bănci, firme private de pază, de farmaceutice, de combustibili.

Dar nu e tiranie asta. E supuşenie ridicolă. Traian Băsescu a plecat ca jucător şi a ajuns un arendaş pentru măsuri îndoielnice – colonizare în forţă a utilităţilor, eliminarea drepturilor pentru angajaţi etc. Au cedat atît de mult teren încît FMI a ajuns să ceară şi schimbarea programului Metrorex (vezi aici). A condus perfect politica demarată de Adrian Năstase (care măcar avea scuza că e presat de “integrare”). Avem un preşedinte atît de jucător că nu mai avem suveranitate nici în hotărîrea programului metroului din Bucureşti. Ăsta e adevăratul eşec al lui Traian Băsescu: obedienţă totală dublată de agresivitate în limbaj.

România ca experiment pentru FMI. Moise Guran a vorbit bine zilele trecute la TVR2 şi despre cazul incredibil FMI-Metrorex, şi despre cearta Reuters-FMI (are şi o postare mică despre asta). Acolo se vorbeşte inclusiv despre un “extremism” care ar ameninţa România. Aş menţiona că e vorba de mai multe extremisme. UNul se manifestă zilele astea printr-o agresivitate a autoritoţilor inclusiv la adresa cadavrelor lăsate în urmă de viscol – vezi declaraţiile lui Mircea Toader (care azi şi-a cerut scuze, ca şi cum n-am avea deja o enciclopedie de jigniri aduse categoriilor defavorizate şi aflate acum în suferinţă). Un alt extremism este cel al privatizării – vulnerabulizare totală iarăşi.

Ce e cu adevărat important e că puterea nu înţelege că în aceşti ani s-a erodat definitiv mitul Vestic. La 20 de ani de la credinţa naivă în tot ce e Vest şi tot binele care vine de acolo, ne-am întors într-un punct dificil al lucidităţii (da, de aici se poate derapa în orice direcţie, depinde numai de noi să n-o facem). Dar nu e de speriat, e de lucrat. Atîta tot. Şi mai ales e de luptat cu populismele cu adevărat periculoase sponsorizate de putere – pe scurt, protejarea completă a puterii financiare, crearea de pieţe profitabile pentru ei, totul dublat de un discurs extremist neoliberal şi ultraconservator.

Daniel Barbu scria că intrarea în UE a fost extrem de derutantă pentru politica românească – practic a însemnat dispariţia ţelurilor mari, de importanţă strategică. Singura modalitate de exprimare a unei credinţe politice a ajuns FMI. Puterea de acum a găsit în împrumuturi (uneori peste nevoi) şi în în austerităţile experimentale o formă de a face politică pe termen lung. Cu cît a crescut vorbăria anticorupţie cu atît a crescut şi “corupţia legală”: lobbyul de diverse facturi, slăbirea companiilor profitabile de stat, dereglementarea şi deresponsabilizarea.

Deci. Traian Băsescu un tip puternic şi prea autoritar? Nici vorbă. Doar încă un tip care n-a fost în stare nici să-şi înţeleagă propriile vorbe. Nu un jucător, ci doar un manipulat. Atenţie, se închid uşile.

Text inițial. Conform ultimului recensămînt, 47,2% din populaţia României locuieşte în mediul rural. E un segment pe care-l regăsim din plin acum, cu înzăpezirea incredibilă a acestui februarie. Şi încă o dată ies la iveală reflexe, prejudecăţi, cruzimi, exprimate periodic şi ferm la adresa omului de la ţară.

Mediul rural e cel mai aspru beştelit, aţi observat cu siguranţă, în două ocazii destul de diferite. Cînd vine cîte un dezastru natural apar întrebările: de ce-şi pune casa în faţa inundaţiilor, de ce nu şi-au făcut dig, de ce nu şi-au făcut rezerve de lemne, de ce etc.. Ei bine, celălalt motiv de dispreţ vine o dată cu alegerile. De ce îşi dau votul pe o pungă cu zahăr, orez sau pe bani? Poate pentru că e singurul moment în care primesc înapoi ceva.

Uităm tot timpul că a fost una dintre cele mai mobile zone sociale. Că de la naveta ceauşistă au sărit cîţiva ani mai tîrziu la naveta Spania-Italia, că-şi întreţin cum pot familiile şi de acolo. Că pămîntul recuperat în 90 le-a dat libertatea de a se chinui aiurea fiecare pe parcela lui, asta dacă n-au vîndut deja.  Li se scoate tot timpul pe nas că nu muncesc şi că iau ajutoare sociale. Li s-a mai tăiat şi din raţia de spitale şi de şcoli. Deci se lucrează din greu la “reformarea” lor.

Zăpada, inundaţiile şi alegerile sînt principalele momente de luat peste picior peste o treime din populaţia României. Mihai Răzvan Ungureanu a exprimat cu cinism o opinie foarte populară. Ştia că va fi beştelit poate la televizor. Dar mai ştia că fundamental, majoritatea e cu el. Că filozofia acestui calcă-în-picioare-tot-ce-e-sub-tine e oricum a majorităţii. Cinismul e dublu, deci.

(Cum cinică a fost reacţia după inundaţii acum cîţiva ani: statul a inventat asigurări obligatorii pentru case ca să mai ajute piaţa asigurărilor biata de ea – iar ăia vulnerabili cu casa din chirpici oricum nu pot să asigure nimic – cinism total pentru inventarea unei pieţe şi gata.)

Am căutat prin Neoiobăgia lui Gherea, una dintre cele mai importante cărţi ale istoriei noastre intelectuale, şi am regăsit şi acolo probleme diferite de reacţie a sistemului la cea mai vulnerabilă pătură.

Comparația dintre proletariatul occidental și țărănimea română ne duce la următoarea concluzie: proletariatul occidental uneori, neavând de lucru, rămâne muritor de foame; țărănimea noastră, având întotdeauna de lucru în timpul sezonului agricol, este, în imensa ei majoritate, veșnic muritoare de foame. Iară fraza celebră „În România nimeni nu moare de foame” se preface aproape, întru cât privește țărănimea săracă, în contrariul ei.

Dealtfel, viața reală s-a însărcinat să dea o dezmințire grozavă apologiștilor regimului. Țărănimea degenera văzând cu ochii, nu mai dădea soldați după măsură, și pe cine nu-l convingeau nici aceste fapte îl convingeau răscoalele că e ceva putred în Danemarca Orientului. Cu mult regret a trebuit părăsită poziția mândră și atât de intransigentă și, în loc de a mai tăgădui cumplita mizerie a țăranului, a trebuit explicată.

Și seria explicațiilor a și venit.

Prima cauză și primul vinovat descoperit de apologiștii regimului a fost însuși țăranul. Ce nu s-a făcut pentru țăran? Liberat din iobăgie, împroprietărit, i s-au dat libertăți politico-sociale, i s-a dat votul, administrația comunală a fost dată pe mâna lui, i s-a dat o instituție de credit, i s-a dat o întreagă legislație de protecția muncii. Și dacă totuși a rămas în mizerie, în mizerie cumplită, cauza e el însuși. Țăranul e leneș — un țăran occidental face într-o zi cât al nostru în trei; bețiv — bea tot ce are; țăranul e neprevăzător — când are o bucată de mămăligă rece, nu-l mai prinzi la muncă oricât i-ai plăti; în sfârșit e rău, crud, necinstit, fatalist etc. etc. De toate păcatele regimului era deci vinovat țăranul, adică hoțul de păgubaș.

Pasul doi, poporanismul, dragostea culturalizată pentru ţăran este şi el criticat de Gherea. Iar urme din aceeaşi demagogie găsim şi după un veac. Schemele sînt aceleaşi. Fie că e ură, fie că e dragoste, lucrăm neabătut într-o direcţie potrivnică cetăţeanului de la ţară.

Această tactică nouă era destul de abilă. Prin ea, pe de o parte, se făcea o diversiune în spiritul public, substituindu-se adevăratei cauze — regimul existent — o cauză aparentă: inferioritatea culturală și morală a țăranului; pe de altă parte, se deplasa implicit și întreaga activitate practică pentru îndreptarea răului. Căci dacă nu regimul economico- și politico-social e de vină, ci inferioritatea culturală și morală a țărănimii, atunci leacul nu mai trebuie căutat în schimbarea regimului și a condițiilor obiective de viață ale țăranului, ci în modificarea subiectivă a acestuia și în ridicarea nivelului său cultural și în schimbarea caracterului său moral.

Era deci de o necesitate imperioasă ca să se schimbe frontul și tactica. Și ele au fost schimbate. Hulirea țăranului a fost înlocuită prin cea mai demagogică și deșănțată complimentare. Nu-i vorbă, între patru ochi agrarianul nostru își păstrează vechea părere și îl descrie pe țăran ca autor al propriilor sale mizerii și al mizeriei altora (adică a proprietarului și a arendașului). Dar în manifestările oficiale, în parlament, în presă, țăranul are toate calitățile din lume ,și e superior moralmente țăranilor din celelalte țări. Dacă înainte, pe vremea tacticii vechi, a găsi vreo calitate țăranului era un act subversiv, astăzi a-i găsi vrun defect e un act de lèsenaționalism, și cel care o face e sau un reacționar ruginit, sau un internaționalist-sindicalist-anarhist. Firește, aceasta nu-mai întru cât e vorba de complimentarea platonică! În ce privește purtarea practică față de țăran, ea a rămas tot cea veche: brutală, crudă, iobăgistă.

(Şi încă ceva, apropo iarăşi de românizarea problemei. Şi uraganul Katrina, şi un viscol din Est scot la iveală deficienţe profunde de sistem. Cum le rezolvăm, pe cine facem responsabil? Pe nimeni, aşa cum la inundaţii n-a răspuns nimeni pentru starea jalnică a digurilor făcute cu contracte frumoase de la stat.)

Ce-ar fi de cerut:
1.    Am semnat fără să ne întrebe nimeni. Dezbaterea a fost teatru ieftin la nivel european, iar în România autorităţile ne-au mai şi luat peste picior.
2.    Vrem scuze publice din partea autorităţilor şi a semnatarilor, aşa cum s-au întîmplat deja în Slovenia sau Polonia.
3.    Vrem retragerea din ACTA.

Despre probleme de copyright, comportamentul industriei de entertainment cînd intră în reţea, ACTA, am vorbit cu prietenul meu, Cornel Dumitraşcu, programator de meserie. El colecţionează de mult timp posibile linii de abuz online, iar de cînd cu semnarea ACTA a fost printre acei primii care au tras semnalul de alarmă pe FB şi care au linkuit  către materiale lămuritoare. Din discuţiile noastre din aceste săptămîni am extras cîteva teme într-un soi de interviu.

ACTA te-a suparat foarte tare. Sint motivele deja invocate in toata lumea, dar ai parut deranjat si de felul in care trateaza autoritatile romane problema. Ce ar trebui să facă autorităţile române?

Semnarea ACTA in Japonia a fost un eveniment important. Global. Eu traiesc prin lumea mea asa, stii cum e, scarbit de multe. Am partea mea de vina ca nu m-am prins decat tarziu. Dar…trebuia sa se auda si pe la mine prin pestera. Prim-ministrul din cate am vazut “la cald” era in pestera cu mine, nici nu stia despre ce e vorba cand a primit prima intrebare. Asta ar fi una, minora.

A doua ar fi, odata ce s-a semnat, prima reactie a fost ca oricum semnatura nu conteaza. As fi ras tare daca nu ma enervam.

A treia, odata ce s-a cerut o pozitie oficiala (totb a cerut joi asta), m-as fi asteptat ca cineva de prin ministere sa fi fost in cunostinta de cauza. A trecut vineri cu telefoanele inchise (din ce-am inteles), un weekend, iar luni…pozitia oficiala a fost doar o serie de negatii. Nu e vorba doar de internet, nu se vor schimba legi, nu se va schimba nimic, nu suntem China, nu suntem Rusia, nu suntem Germania, nu suntem Cipru. Pai…cine suntem, ce-am semnat si de ce?

Mimarea comunicarii e mai rea decat tacutul din gura. Practic au fost fortati sa vorbeasca si-au…zis si ei din burta.
Deci al doilea lucru ar fi sa actioneze/semneze in cunostinta de cauza, sa aiba explicatii pregatite si sa ni le zica si noua. Serios vorbind eu tot n-am explicatii:
1. Faptul ca nu suntem nu stiu ce tara nu e explicatie
2. Faptul ca un ministru zice cu gura lui ca el reprezinta corporatii in loc de cetateni, nu-i o explicatie, pentru mine. E doar bataie de joc. Luat la misto.
Al 3-lea lucru: sa nu minta. Nu intru in detalii, Parlamentul Romaniei nu are nici o sansa sa schimbe clauze din tratatul respectiv cata vreme Parlamentul European nu poate decat sa aprobe sau sa respinga tratatul respectiv.
Nu vreau o pozitie submisiva cu explicatia “lasa ca ne-ntelegem noi, daca nu-i bine schimbam”.
In cursul taraboiului am descoperit organizatii foarte informate, bine pregatite de care aflu si eu ca de multa vreme trimit observatii la diversele legi pe comunicare si IT. Exemplu : apti.ro, de la care am ajuns pe la edri.org. Mai sunt si altii. Din punctul meu de vedere exista voci mai organizate, mai pregatite decat a mea, care merita consultate, ascultate. Exista obiectii, la noi si aiurea, trebuie culese si raspuns la ele.
Dialogul presupune sa raspunzi la suspiciuni si intrebari. Suspiciunile sunt clare, intrebarile s-au pus, dialog nu prea a fost (intrunirea MCSI cu cele 3 organizatii si bloguri nu mi s-a parut un dialog).
Eu eram complet neinformat. Aveam parerile mele generaliste. Dar am citit intre timp.
Pai asta astept si de la guvern inainte sa semneze, si de la Parlament inainte sa voteze, sa voteze in consecinta, sa ma mai reprezinte si pe mine, nu doar lobby-ul marilor corporatii sau preceptele globale la care vad ca aderam cu entuziasm si atunci cand nu e obligatoriu. Si sa justifice rational, punctual, cu afirmatii in loc de negatii atunci cand sunt intrebati. Iar daca nu stiu, sa intrebe, nu sa ne ia la misto. Opozitie nu e doar in Parlament, opozitia nu-s doar partidele.

Azi am citit si un articol din “Journal of Current Pharmaceutical Research” despre implicatiile ACTA in domeniul farmaceutic. Sunt puse probleme si acolo, de monopol, de pretul medicamentelor, de acces la medicamente… Partea asta de discutie si pozitii oficiale pe unde e? Caut, nu-i vorba… totul e sa nu fiu printre putinii nesemnificativi care cauta. Bine-ar fi ca cei care semneaza sa caute ca si mine.

Esti din ce in ce mai nemultumit de felul in care industriile de tot felul devin din ce in ce mai intruzive. (ultima oara imi povesteai de jocurile care cer inscrieri online etc.). Paradoxul era ca esti mai liber daca furi jocul decit daca-l cumperi… comenteaza putin.

Pai termenul “furat” e problema. Am fost si eu pirat sadea prin studentie si ceva dupa. Oricum preturile erau de-a dreptul nebune dac-ai fi vrut sa-ti cumperi ceva. Pentru multe chestii inca sunt aiurea.
Eu am sistemul de operare licentiat, programele utilizate des sunt in regula, insa pe partea de “gamer” inrait sunt ca atunci cand eram mic cu timbrele, acum am 2 rafturi de biblioteca pline cu DVD-uri cu jocuri RPG (asta-i virusul meu). Sunt colectionar, efectiv, si ca orice colectionar vreau lucrurile originale, eventual “Collector’s Edition” si… ma rog. Sotia sa ma tot sufere ca tot dau bani pe astea. Ma mai intreaba din cand in cand “dar tu chiar le joci pe toate?” – si are dreptate sa ma banuiasca, evident ca nu le joc pe toate.

Dar cata vreme am cutiile frumoase (ca vreau cutiile fizice), tot ca orice colectionar, le protejez, nu vreau sa stric DVD-urile, deci pacatele capitale sunt ca am backupuri pe un hard-disk extern, facute de mine sau downloadate, plus rar joc vreunul fara “crack”. Am un laptop. Unele jocuri merg doar cu DVD-ul in unitate – aplic un crack sa mearga fara; altele, ca sa le pot juca, trebuie sa dau cu numele, prenumele, adresa de mail, adresa reala la producator sau distribuitor pe site. Altele au protectii mai destepte care pur si simplu trimit date de pe calculatorul meu naiba stie unde. Nici una din cele 3 situatii nu-mi convine. A doua (cu inregistratul cu date personale) imi convine cel mai putin si fix asta e trendul in ultimii ani. Uite, intr-o vreme era stupid sa compari softurile cu produse fizice, dar, in ultimele tendinte, treaba se schimba, asa ca o sa ma folosesc de asta.

Daca te-ai gandi la rosii, gandeste-te ca le cumpar cu viermi in ele, platesc chiar si pentru viermi (pe care nu i-as cumpara in veci separat), iar in curand n-o sa am voie sa mananc rosii decat cu viermele-nauntru (rosia devine ilegal fara un pic de carnita-nauntru) si in nici un caz sa nu-i dau vreo muscatura si nevestii. Cam asa ceva. Iar cand chiar sunt strans cu asa, dau date fictive, apas cu nerusinare bifa aia cu “da, imi asum responsabilitatea validitatii datelor mele” si merg mai departe. Trisez. Nu ma prevalez de faptul ca multi fac asta, asta e ce fac eu, fara vreo remuscare, pentru ca nu mi se pare nici normal, nici util, nici sanatos sa-mi las nume, prenume, adresa, numar de telefon pe toate gardurile posibile si imposibile.

Închei cu o concluzie a lui Cornel emisă în formă rapidă şi condensată zilele astea tot în discuţiile noastre pe fb: “Şi da, privacy-ul e dus de cativa ani. Mangaierea era ca nu puteai fi totusi luat cu duba.“

De două săptămîni (pe 24 ianuarie a fost prima zi), angajații de la Electrolux Satu Mare au declanșat grevă generală, după ce toți pașii necesari au fost parcurși. Ăsta e deja un lucru mare. Electrolux e o corporație suedeză prezentă în zeci de țări, cu zeci de mii de angajați. În România, mișcarea sindicală în domeniul privat a mers din prost în mai prost. Foarte puțini au rezistat presiunii și au știut să se păstreze solidari. Numeri pe degete sindicatele care reuşesc să facă faţă în mediul privat. SAMUS, sindicatul Electrolux Satu Mare, a rezistat.

Nu vă închipuiţi nişte proteste soft. Lupta a fost dură şi de uzură de la bun  început. De ieri, cei din conducere au trecut la chestiuni mai radicale. Au trimis oamenii care nu sînt în grevă acasă (cu 75% din salariu plătit), iar pe grevişti nu i-au mai lăsat în interiorul fabricii. A fost anunţată închiderea întreprinderii pe timp de trei zile (o astfel de închidere se ia conform legii cu acordul AGA sau CA, greviştii doar au fost anunţaţi că nu mai au voie în fabrică). O decizie ilegală, după cum au declarat lideri Cartel Alfa. O grevă se face la locul de muncă.

Electrolux a venit cu un comunicat ridicol în care anunţa că a închis porţile ca să-i protejeze pe non-grevişti de cei care protestează:

“Ca urmare a deciziei de a închide fabrica din Satu Mare pentru trei zile pentru a proteja angajaţii care lucrează în prezent în baza programului obişnuit şi care nu s-au alăturat grevei, Electrolux doreşte să sublinieze următoarele: Având în vedere faptul că activitatea unităţii de producţie Electrolux de la Satu Mare a fost oprită timp de 11 zile lucrătoare din pricina grevei generale aflate încă în desfăşurare, managementul companiei a decis închiderea temporară a fabricii, pe o perioadă de trei zile (între 8 şi 10 februarie 2012). Hotărârea a fost luată pentru a minimiza impactul financiar determinat de încetarea producţiei. Electrolux informează, de asemenea, că au avut loc consultări între managementul companiei şi sindicat înainte de luarea deciziei, managementul companiei fiind nevoit să ia în considerare şi nevoile angajaţilor care nu s-au alăturat grevei”. (sursa)

Vasile Dârle (secretar general al sindicatului şi vice-preşedinte Cartel Alfa) îmi spune la telefon că nu au fost consultaţi, ci că doar au fost informaţi că se va închide. Şi se întreabă indignat: “de cine să-i protejeze pe cei care nu fac grevă?”. Sînt peste 700 de oameni care stau de zile în şir cu jandarmi şi pază privată în coastă fără să provoace cel mai mic incident. Azi au fost chemaţi două ore în fabrică apoi au fost evacuaţi cu paza întreprinderii – o provocare, cum spune liderul sindical Sorin Faur.

Cererile angajaţilor, rezumat, ar fi păstrarea vechiului contract colectiv de muncă, la care se adaugă o cerere de mărire de salariu cu 100 de lei în ianuarie, şi încă 100 în septembrie. Ultima cerinţă era negociabilă de la 0, la 100%.

În ce context vine protestul? Vasile Dârle (e angajat de 20 de ani în fabrică) îmi spune ce li s-a arătat de către conducerea întreprinderii anul trecut: fabrica o duce bine, are comenzi mai mari pe 2012. De obicei, lunile ianuarie-aprilie erau mai dificile, uneori oamenii munceau doar 3-4 zile pe săptămînă şi compensau toamna, cînd veneau mai multe comenzi. Pentru 2012 era prevăzut lucru intensiv încă din prima lună.

“Sîntem primii din ţară care ne confruntăm cu adevărat cu noile legi, care scoatem la suprafaţă deficienţele Codului Muncii”, declară Dârle. “Noi am încercat să stingem conflictul, sînt acolo articole cu impact financiar, cu impact social, adică lucruri care ne pot aduce în situaţia că ne putem trezi cu salariaţii cu hîrtiile la poartă, că sindicatul nu-i mai poate reprezenta”. Bătăliile se dau la punct şi virgulă. Dar şi pe amănunte incredibile.

Care sînt mizele vechiul contract colectiv de muncă? Sindicalistul îmi descrie două puncte cheie. Unul priveşte salariile compensatorii în cazul concedierii. Celălalt ţine de negocierea pauzei muncitorilor. La Electrolux se lucrează mult “la bandă”. E nevoie de ceea ce se numeşte “pauză tehnologică”. De fapt, fiziologică. Oamenii aveau dreptul să facă într-un schimb două pauze de 7 minute jumătate pentru nevoi şi celelalte. Aceste pauze s-au redus la 5 minute. Pauza de masă e iarăşi o miză: doar 15 minute vrea conducerea.

Pentru vineri deja sînt zvonuri că fabrica le va fi iar închisă angajaţilor. Asta înseamnă ore în şir în frig teribil la poarta întreprinderii. Şi încă o decizie ilegală a conducerii. Presiunea vine şi din alte direcţii. În emisiunea Ora Adevărului a televiziunii locale Nord Vest TV (multe informaţii mi le-am luat de la ei de pe transmisia online de miercuri, mulţumiri aşadar) au mai fost menţionate mesaje de ameninţare primite de protestatari: dacă continuaţi, se închide fabrica, pleacă suedezii etc. Angajaţii Electrolux care au intrat în direct în studio, şi Dârle care era invitat au menţionat de cîteva ori cuvîntul sclav, sclavii moderni, sclavii Europei etc.

De aia spun că avem de-a face cu oameni foarte conştienţi de ce li se întîmplă. O Românie ignorată - un protest de 700 de oameni la sub – 10 grade nu a prins ştirile principale de două săptămîni!, doar menţionări pe scurt pe siteurile de ştiri -, dar o Românie adevărată. “Oamenii sînt solidari, ce nu s-a văzut, să spuneți asta vă rog!”,  spune Dârle. Sau, cum vorbea aseară în emisiunea TV, pe limba frumoasă de acolo, „Dacă muncitorii îţi zîc du-chi înainche, no, io mă duc”.

Le urez succes, vă ţin la curent cu desfăşurarea grevei (luni conducerea a anunţat un răspuns).

Text iniţial

Discursul lui Ponta a adus la suprafaţă ceea ce plutea de luni de zile în USL. Un Antonescu isteric rămas exact  în discursul de la prezidenţialele din 2009. Şi un Ponta care face eforturi să iasă din discursul de purtător de cuvînt, de băiat tabloidal care se isterizează cînd vede Boc sau Udrea.

Mă uit cu uimire la comentariile de după, nu doar făcute de oamenii lui Voiculescu, ci de unii pe care-i ştiam mai subtili, că sînt oripilaţi că Ponta NU a fost pamfletar,  tabloid, că nu i-a dat capete în gură lui Ungureanu. Ăia de la PNL au înnebunit. Antena 3 a rămas cu gura căscată şi a şi emis ca un comunicat de presă cîteva opinii anti-Ponta (cîteva dintre referinţe mergeau spre Voiculescu, deci… logic).

Pe scurt. Mi s-a părut un discurs ok, poate prea politicos, dar solid în unele părţi, probleme reale invocate, critici ceva mai subtile şi stabilirea unor chestiuni destul de clare: faptul că e totuşi o înfrîngere a puterii PDL-Băsescu faptul că au ieşit măcar formal greii PDL (aici eu am alte reprosuri: mi se pare că Videanu scapă ieftin şi cu mulţi oameni bine plasaţi).

Urmările discursului?

1. Poate că Antonescu ar trebui să-şi dea seama că e vocea a doua în USL, că raportul dintre cele două partide e clar. Că gruparea Antonescu-Antena3 poate să-şi vadă de treabă şi singură dacă nu intră totuşi într-o retorică raţională şi cu adevărat critică – nu doar onomatopee.

2. Poate Ponta şi-a dat seama că ori negociază dur cu Antonescu acum, ori pierde foarte mult.

3. A spus “sper să nu fiţi un nou Emil Boc”. Elegant.

4. 15 puncte pe care le vor sprijini cei de la USL. Bine expuse. Pînă la urmă îl instigă pe Ungureanu politicos să-şi renege puterea care l-a propus.  Accent pe sărăcia crescută, pe taxarea marilor averi, creşterea salariului minim – propuneri de fapt radicale pentru linia Boc-Ungureanu. Practic cu un discurs pozitiv a făcut o critică valabilă.

5. S-o ţii cu anticipatele acum nu prea mai e posibil. Rişti să devii cu adevărat penibil. Aici depinde şi de stradă şi de alegerile locale. Ponta a fost precaut. Şi?

6. S-ar putea ca USL-ul să se rupă. Foarte bine, poate îşi descoperă PSD unele veleităţi de stînga şi-n fapte şi măcar mai ferme în discurs. Mă îndoiesc că se va rupe USL, asta dacă Antonescu mai are un dram de luciditate (şi înţelege că în mod normal o să se piardă cu Băsescu de gît pînă la viitoarele alegeri prezidenţiale, dacă vor fi la termen). Odată cu votarea noului guvern, poate se face ordine şi în USL cît de cît.

7. Calmul ăsta poate însemna că Ponta şi-a dat în sfîrşit seama că Băsescu e dus ca temă, chiar dacă încă prezent la putere. Altele sînt urgenţele. Pînă la urmă problema lui TB e că a fost un executant jenant al unor indicaţii preţioase Merkoziene şi atît şi că n-a fost deloc jucător cum se prezenta.

8. Cîştigă puterea dacă USL-ul îşi reglează nişte probleme interne sau se rupe? Nu cred. Un PSD singur ar fi mai de folos decît o struţocămilă ideologică. Aşa cum un USL în care oamenii încep să atace solid şi fără chelălăieli tabloidale ar fi la fel de util.

Un discurs ok. Nici cine ştie ce. Dar nici nu mi se pare drept să ne revoltăm că Ponta vorbeşte în sfîrşit ceva mai greu şi mai serios. E prieten cu Ungureanu, toţi sînt amici între ei, asta e (interesele transpartinice sînt o chestiune gravă, dar s-o discutăm altădată), dar n-aş specula acuma că SIE, că dosare, rude etc. O găselniţă retorică bună acest “pozitiv” aparent, dar corect critic. Aşa că i-aş îndemna măcar pe unii colegi ai mei să nu mai  fie atît de “crinantonescieni”.

Clasa urmatoare: copiii, nepotii. Nimic nou, nou viitor. Sint colegii vostri, copii, descurcativa-va! Noi nu ne-am descurcat cu parintii si bunicii lor. Dar teritorialitatea de clan ramine.

Am mai făcut cîndva o mică sinteză cu tinerii susținuți de toate partidele din România şi rezultatele erau deprimante. Azi intră PDL cu o listă de propuneri pentru noul Guvern în care apar nume care mă preocupau acum ceva timp. Haideţi să vedem cine sînt. Un profil apare încă de la prima vedere. Băieții lui tata, unii cu studii solide, cu state vechi la stat deși tineri sau oameni împinși puternic pe linie politică.

Răzvan Mustea vine din Focșani, e șef la tineretul PDL (acolo mai e și Trășculescu, și el tînăr, și el băiat de bani gata ridicat spectaculos după ultimele alegeri, prezent în tot felul de contracte profitabile la nivel local în ultimii ani), e direct moștenitor lăsat de Elena Băsescu cu alegeri în stil clasic (au si avut aceeasi bursa în SUA, vezi aici), băiat cu avere frumoasă de la familie, șters public, declarație de avere cu multe ceasuri și bijuterii (de 60 000 de euro, în declarația de avere). Proprietăți solide lăsate de părinți de pe care adună chirii. E numit la comunicații: poate băiatul ăsta să zică ceva solid despre ACTA și scandalul pe care Vreme l-a tratat pînă l-a făcut praf. (Mustea și Drăgoi sînt legați prin linia invizibilă EBA-Videanu).

Ia priviți și o mini-critică a guvernului făcută de Mustea, cum că nu poți să tai din pensii doar, a vorbit și despre afaceri cu statul (de care înțeleg că nu prea sînt străini membrii familiei, mă rog, săpăm). Vroia și niște amnistie fiscală:

Dintre propunerile legislative pe care le-a semnat Mustea: sa se cinte imnul mai virtos in scoli (mai mult aici).

La Claudia Boghicevici e mai simplu. A inițiat ace lege despre parteneriatul stat/biserică absolut scandalos pe care Băsescu l-a respins pînă la urmă  E propusă pentru ministerul Muncii! NU mai am cuvinte, citez din Romania Liberă:

Deputatul PDL de Arad Claudia Boghicevici, posibilă înlocuitoare a Sulfinei Barbu la Ministerul Muncii, a fost unul dintre iniţiatorii controversatei legi privind parteneriatul dintre stat şi biserică, act normativ pe care preşedintele Traian Băsescu a refuzat să-l promulge, pentru că ar fi politizat acordarea de fonduri bugetare către culte, potrivit Realitatea.net.

Claudia Boghicevici considera că proiectul de lege pentru stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale “reaşează lucrurile”. „Votul (prin care s-a adoptat proiectul n.r) conferă o legalitate parteneriatului dintre stat şi Biserică. De fapt, lucrurile se reaşează, deoarece în trecut asistenţa socială era apanajul Bisericii. E important ca statul să recunoască, dar şi să sprijine în mod clar vocaţia socială a Bisericii, înclinaţia acesteia pentru ajutorarea celor nevoiaşi”, afirmă deputata arădeană Claudia Boghicevici.

Bogdan Drăgoi e un caz foarte interesant. Băiatul lui Dan Drăgoi, mare mahăr nouăzecist, apropiat de generalul Stănculescu. Bogdan Drăgoi a făcut tot felul de studii în finanțe, a fost prezent în tot felul de combinații lucrative. Un tînăr crescut și alimentat cu mare grijă de sistem, ceva mai răsărit decît Sida, iubitul Ebei, dar evoluat pe o filieră despre care poți scrie romane. Ziarul Financiar are un material mai vechi detaliat:

Dan Drăgoi, tatăl lui Bogdan, “mâna dreaptă” a lui Victor Stănculescu

El este fiul lui Dan Drăgoi, un om de afaceri extrem de puternic, dar discret, de la începutul anilor ‘90, fiind “mâna dreaptă” a lui Victor Stănculescu, generalul care alături de Ion Iliescu şi Silviu Brucan l-au dat jos pe Ceauşescu şi au preluat conducerea ţării.

Balli, traderul care era să pună mâna pe Sidex Galaţi

Numele lui Dan Drăgoi se leagă foarte mult de grupul Balli, traderul de metale cu rădăcini iraniene, care desfăşura afaceri în România la începutul anilor ‘90 în domeniul petrolului, oţelului şi a altor metale neferoase.

Dan Drăgoi, prin legăturile sale, avea “intrare” oricând la Ion Iliescu sau la cei care au condus România între 1990 şi 1997. La un moment dat, Dan Drăgoi a stat şi în spatele înfiinţării băncii RoBank care i-a dat credit lui Ion Iliescu să-şi cumpere apartamentul din vila în care stă de peste 20 de ani şi a companiei de asigurări Asigurarea Anglo-Română.

După ce “gaşca” lui Iliescu a pierdut puterea în 1996, influenţa lui Dan Drăgoi a început să scadă în România. Acesta, împreună cu grupul Balli au vrut să cumpere combinatul siderurgic Sidex Galaţi. Dan Drăgoi a ieşit din peisaj, dar în lumea afacerilor a rămas la fel de puternic.

Transferul de putere

Începând cu anii 2000 Dan Drăgoi a intrat în grupul lui Adriean Videanu, cei care preluaseră puterea alături de Traian Băsescu în Partidul Democrat.

De altfel, peste ani familia Drăgoi a rămas la fel de apropiată grupului din jurul lui Videanu, unde îi mai regăsim pe Gheorghe “Bebe” Ionescu, Sorin Creţeanu (proprietarul Comnord), Raul Doicescu (proprietarul BogArt) şi Puiu Popoviciu (proprietarul mallului Băneasa şi a complexului imobiliar din zonă). “Bebe” Ionescu, fost director general la FPS (Fondul Proprietăţii de Stat, actualul AVAS) la mijlocul anilor ‘90, a fost numit de Videanu ca reprezentant al statului în consiliul de administraţie al Petrom, unde este şi astăzi. De altfel, băiatul lui “Syda” – aşa cum este cunoscut -, a fost şi încă mai este prietenul fiicei lui Traian Băsescu, Elena, conform ziarelor tabloide.

Alexandru Nazare e omul care a fost mai tot timpul lîngă Boagiu. Pare totuși prea tînăr pentru a fi împins în față într-o slujbă infernală, cea de la Transporturi. Pare mai mult o convenție prin care Boagiu își continuă mandatul.

Andreea Paul Vass:

Recent, Vass a fost implicată într-un scandal, după ce a fost numită de Emil Boc, la 1 februarie 2012, în comisia de privatizare a Hidroelectrica. Mai multe voci, printre care colega de partid  Sulfina Barbu, au declarat că Vass se află în stare de incompatibilitate in urma numirii ei în comisia de privatizare, în condiţiile în care cumnatul acesteia este preşedintele Asociaţiei Brokerilor. Comisia din care face parte Vass urmează să selecteze brokerii care vor intermedia listarea Hidroelectrica. Vass a exclus un eventual conflict de interese în acest caz. (realitatea)

Să nu uităm și partea de poezie guvernamentală semnată de doamna Vass:

Se spune că economiştii spun lucruri adevărate, dar inutile. Aş adăuga că politicienii spun minciuni frumoase şi utile. Dar cum pot fi denumiţi cei care spun lucruri adevărate şi utile? Îi poţi numi nişte nebuni minunaţi, sau, pur şi simplu, nebunie. Eu îi denumesc Guvernul Boc. Dacă Guvernul Boc nu ar fi făcut reforma, România ar fi ştiut pe cine să dea vina

Despre ceilalti, Mihai Gotiu: omul de la agricultura, educatie serioasa de lobby corporatist, Baba, lipit mereu de tipi puternici.

P.S. O bîrfă așa. UNPR propune taxa pe avere. Și-a amintit că au zic ceva cu stînga. Cică Oprea și-a făcut calculele deja. Pe el l-ar costa vreo 10 mii de euro pe an…

Spune TB: Din luna decembrie am avut discutii de aminare a mandatului – decizia a fost aminata din motive de interes national. am lasat-o dupa FMI.

Traducere: nu e nici o măsură la presiunea străzii, sînteţi fraieri, aţi ieşit degeaba, eu aranjasem treaba asta de mult timp.

TB declară: Orice destabilizare genereaza dificultăţi în finanţarea României.

Traducere: Vom continua să vă tăiem alocaţiile dacă trăiţi doar din ele şi nu aveţi să vă plătiţi din ele impozitul la casă. Bogaţii trebuie protejaţi, săracii vor destabiliza prin proteste, ţipete, urlete, dar avem planuri.

TB declară: ar dura citeva luni, instabilitate – de aceea dorim instalarea imediata a unui nou guvern.

Traducere: NU vreau decît un alt guvern care să fie tot al meu; nu mă interesează altceva.

TB declară: succesele guvernului anterior

Traducere: chiar crede că a fost un succes, asta e probabil cel mai grav.

TB: vom constata o crestere 2,5%

Traducere: băieții de la statistică, vă ordon începeți calculele

TB: trebuie continuată lupta împotriva corupției în mod deosebit asupra acelora care exercită puterea la nivel local și central.

Traducere: Hopa! Dragi pedeliști, vă voi beli mai ales pe voi dacă mișcați în front. Eu v-am făcut, eu vă omor. (de aici sper sincer să iasă deranj mare)

TB: locuri de munca prin utilizarea de bani europeni, IMM-uri, redeschiderea exploatarilor miniere

Traducere: Înapoi în mina, toata lumea sa sape, trebuie să găsim o comoară ceva. Măcar China şi tot o găsim.

Traducerea unui prieten bun, legata de numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu: “punte directa cu sefii externi. pietele respira usurate. echilibrul economic e mai stabil ca niciodata. muie noua.”

Dincolo de glumă, ameninţarea aia cu lupta împotriva corupţiei cred că de data asta a avut o nuanţă nouă.

Concluzie: La sfîrşitul săptămînii era programată o ieşire împotriva ACTA. Eu zic că ne putem enerva şi pe subiectele pentru care ieşeam acum trei săptămîni. Să ieşim iar, aşadar.

Emil Boc e la TVR: “mă uit în ochii la toţi românii”…

Boc: Companiile de stat fură de la români cînd au pierderi. Dar înainte i se pusese o întrebare despre ăştia cu contractele pentru deszăpezire care fură bani publici la greu. Ex-premierul n-a răspuns, acolo nu a fost furt pentru că privaţii au semnat un contract deştept.

Ci conferinţa comună de ieri FMI, CE şi BM. Şi ea nu apasă  atît prin conţinut (că doar ştim la ce s-au înhămat ăştia pînă acum), cît prin tonul implacabil imprimat mersului unor industrii strategice pe căi deja bătătorite pe care au călcat şi Petrom şi altele. Practic ultimele atuuri se îndreaptă către o piaţă din aia liberă cu preţuri aranjate mari, fără ca nimeni să mai inventeze o frînă serioasă. Să cităm:

“Guvernul va decide în privinţa preţurilor la energie şi gaze. Noi am cerut un traseu foarte limpede şi foarte direct (…) Este foarte important să ne asigurăm că la momentul 1 ianuarie 2014 să nu aibă loc o creştere foarte mare care să şocheze industria”, a mai spus Szekely în conferinţa de presă susţinută de reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale la sfârşitul misiunii FMI, CE şi BM în România.

Oficialul a adăugat că piaţa trebuie să decidă preţul, iar instituţiile financiare internaţionale vor încuraja guvernul spre această ţintă, însă modificările trebuie să fie graduale, transparente şi previzibile. (…)

La rândul său, şeful misiuunii FMI în România Jeffery Franks a declarat că procesul de ajustare a tarifelor la electricitate pentru consumatorii non-casnici va începe în lunile următoare, iar pentru populaţie din 2013, până în 2017, statul urmând să se asigure de protejarea categoriilor cele mai vulnerabile.

În privinţa preţurilor la gaze pentru populaţie, Franks a arătat că ajustarea ar trebui să înceapă gradual din 2013.

“În sectorul gazelor am convenit că sunt necesare consultări inclusiv cu reprezentanţii industriei de petrol şi gaze, iar în luna aprilie vom discuta o foaie de parcurs incluzând aspecte precum dereglementarea preţurilor şi mecanismele de protecţie a consumatorilor cei mai vulnerabili”, a spus oficialul FMI. (sursa: mediafax)

Între Boc şi Franks sînt nesfîrşite asemănări. Acelaşi tip de băieţi de execuţie. Cu zîmbetul pe buze îţi anunţă cele mai drastice măsuri, tăieri, recomandări. Cu zîmbetul pe buze fac lobby agresiv pentru “liberalizări” ale pieţelor care vor lovi şi mai dramatic în pătura vulnerabilă a cetăţenilor români.

Devin agresivi cînd îi iei mai tare. Lui Franks nu i s-a părut nimic în neregulă să danseze cu Blejnar sîmbătă. Cînd i s-a pus întrebare i-a tremurat barba şi a băgat la înaintare imediat credinţa şi curăţenia sufletească. Aşa cum îl apăra Boc pe Apostol după arestare, omul îşi iubeşte familia, deci tot ce face nu poate fi decît corect (aici). Aşadar, credinţe în suflet curat şi în clan, fanatisme bine camuflate, imposibil de contrazis.

La fel de imposibil e să-i auzi vreodată spunînd că au greşit. Lui Boc i-a fost imposibil să spună cuvîntul “demisie”. Cu ăştia mergi în orice cruciadă. Franks vrea să privatizeze zone cheie din economia romnească  şi va repeta asta ca un robot stricat pînă cînd nu va mai putea. Iar Traian Băsescu, închipuitul preşedinte jucător, nu a jucat nimic, a executat împreună cu Boc. Asta-l şi macină ucigător probabil. Că a promis că o să fie jucător şi a jucat doar o piesă proastă.

De aceea întrebare realistă acum este: vom avea oare pînă la sfîrşitul anului un guvern capabil să vorbească în termeni cît de cît egali cu FMI sau sîntem deja căzuţi complet în poezia “aşa a zis Franks”.

Boc şi-a dat demisia. Vom avea un an întreg de frecuşuri, tehnocraţi inventaţi? Sau anticipate şi apoi suspendare? Sincer, vreau doar ceva tărie şi atenţie în discuţiile cu oamenii are vin de la adevăratele instituţii care ne conduc acum. Vreau măcar unul în guvern care să aibă tupeul bulgarilor de a spune, de exemplu, un NU mare exploatării gazelor de şist, de exemplu, oricîte presiuni americane s-ar face. Vreau unul să pună întrebări înainte să vîndă tot. Vreau, cînd avem o dilemă în Parlament cum a fost cu ordonanţa 50 de reglementare a relaţiai clienţi-bănci, să nu intervină scurt FMI şi s-o rezolve în favoarea băncilor. S-o mai putea? Boc a plecat, dar a rămas Franks care e adevăratul Boc. Iar lupta pe bune acolo se duce, asta dacă politicienii noştri mai au vreun pic de chef să facă cu adevărat politică.

P.S. Apropo: de ce credeţi că nu vine Isărescu? Pentru că el conduce de fapt. De ce să vii într-un loc unde pînă acum ai dat ordine?

P.P.S. Vorba lui Ciprian Siulea, cu cît ajung mai jos cu atît politicienii devin mai interesanţi. Iată ce zice Năstase despre neocolonialism (DA!, aici)

Uitaţi vecinii ce repede s-au mişcat. Ungurii, sîrbii au tupeu, noi nu sîntem în stare să înfruntăm adevărul sau minciuna care să ne uşureze orgasmul.

Rugăm Agenţia Naţională de Meteorologie să declare cod roşu

Chiar dacă nu e.

Îl vrem! Vrem moderatorii să ţipe extaziaţi, să-şi rupă hainele de pe ei, să se lovească cu capetele de prompter,

să geamă că este,

că este cod roşu.

Vrem să gîfîie invitaţii în studiouri şi să răsufle ca nişte bătrîni înţelepţi după ce s-au confruntat cu nămeţii

Vrem moderatorii să urle că e ger, că e zăpadă, că e rrrrecord, că nu s-a mai văzut,

Vrem primarii, premierii şi miniştrii să dea ceai pe autostradă, dar să nu dea cu sare sau nisip

să nu deszăpezească pentru că ne pot strica codul nostru roşu.

Vrem să umplem parcările de la supermarketuri, să dărîmăm rafturile, să alergăm cu cartoanele cu ouă prin ninsoare şi să plîngem la casierie că ne aşteaptă copilul de doi ani în maşină ca să ne lase oamenii în faţă.

Vrem să fim umani la căldurică la TV, să empatizăm cu oamenii fără adăpost de care nu mai ştiam nimic de anul trecut de la ultima BETA pe acest subiect.

Vrem o ninsoare ca în 1954. Ca să nu mai rîdă părinţii şi bunici noştri de noi că sîntem isterici aiurea. Să le arătăm că şi noi putem.

Vrem ca jandarmeria să ne deszăpezească,  nu să ne snopească. Vrem să ne mîngîie împreună cu puterea pe capete.

Vrem ca Adrian Sîrbu să ne dea Singur acasă şi alte filme de Crăciun

Dacă nu se declară cod roşu ne vom opri înainte de orgasm, în mijlocul sufrageriei, înconjuraţi de zeci de kile de banane, pateuri, beri la pet şi cartuşe de ţigări.

Ne-ar face rău psihic.

Vrem să nu ne mai putem duce la şcoală sau la serviciu sau la bancă să ne plătim ratele.

să se blocheze tot.

Nu se poate să fim ţinuţi într-un preludiu infinit cu cod galben, semiportocaliu, cu revolte în stradă care se termină înzăpezite,

nu e drept faţă de carierele unor oameni de tv, nu e drept faţă de noi, nu e drept faţă de advertiserii pentru laxative şi nurofen.

Nu e drept ca autorităţile să ne lase aşa,

ne nevrozăm de tot.

Dacă natura nu ne poate satisface pînă la capăt nevoia de cod roşu,

rugăm autorităţile să nu ne lase aşa ciufuliţi, îmbujoraţi şi neterminaţi.

Azi orgasm de zăpadă în Timişoara, mîine în toata ţara (sursa: Alin Dragoi, fb)

Am discutat (cu delegaţia FMI) despre o situatie specială, ce se intimpla cu companiile de stat în acest an, de ce guvernul Boc să vîndă practic ceea ce a mai rămas din averea naţională, participaţiile statului la companii profitabile. Am primit asigurări că acolo unde este vorba despre companii care se află în pierdere acestea, dacă nu pot fi privatizată, vor ajunge la un tip de management privat şi nu politic care să asigure o restructurare sau o mai bună gestionare a acestora. În ceea ce priveşte companiile energetice, orice ban se va obţine din vînzarea de acţiuni va rămîne în cadrul capitalului acelei companii sau pentru investiţii în acele companii, nu vor fi practic luaţi banii pe vînzarea Hidroelectrica sau Transgaz folosiţi pentru programele electorale ale PDL. (sursa, Realitatea TV, jurnalul de la 10.00, dupa minutul 52)

A mai spus că nu exista discutia cu 5%, reducerea taxarii muncii, a CAS-urilor, romania are o taxare a muncii prea ridicata – dar mă întreb ce rezolvi daca reduci taxarea dar pastrezi codul actual al muncii si nu intaresti controlul pentru protejarea angajatilor. Aproape in acelasi timp, Traian Basescu explica ceva de genul: nu prea poti sa le ceri patronilor bani si sa le lasi oamenilor drepturi prea multe.

Bun, relaţia cu FMI, cu manageri privaţi, cu privatizarea trebuie să fie discutată clar şi în afara înţelegerilor cu FMI. Liberalizarea pieţelor de energie, la fel. Cu alte cuvinte, să stabilim ce ne-a mai rămas de discutat în afara chestiunilor angajate deja. O să revin, sper să obţin şi răspunsuri mai amănunţite.

Comandamentul de iarnă

Începe iar să ningă. Oprescu iar o face pe comandantul de navă la televizor. Realitatea din teren: bulevardele mari curăţate binişor, bulevardele ceva mai înguste (Dorobanţi, de exemplu) au bucati de gheata care ies pina la jumatate de mettru pe carosabil. Masinile danseaza necontrolabil. Primarii de sector, mai toti varza. Pe străduţele mai mici nu se intră. Se va aşeza zăpadă peste un strat gros de gheaţă. E bine.

E.U.

Elena Udrea a declarat azi:

“Pentru cei care cu adevărat sunt nemulţumiţi şi şi-au spus nemulţumirea în stradă avem toată înţelegerea şi încercăm să găsim soluţii la problemele lor. Pentru ceilalţi, care fac din asta politică, eu zic că e mai bine să treacă la muncă”

Gata, le-a revenit sîngele în obraji. Reîncep cu jignirile. Iar asta e cea mai gravă. După ce s-au cerut locuri de muncă insistent, tu să-i trimiţi la muncă…

Ce prinde Ghinea corect în fotografie este tipul de prestaţie publică. Dintre cele trei capete, cu Ponta încă se mai poate vorbi. Cu ceilalţi doi, nu. Sînt prinşi complet într-un film demn de youtube. Asta este şi va rămîne o problemă pentru USL. În continuare cred că ar fi fost o şansă istorică pentru PSD să obţină singur un scor bun şi să-şi cureţe ideologic un program mai mult decît confuz.

Dincolo de şicane şi de discursuri, poate ar trebui să nu lăsăm opoziţia în comoditatea lui “oricum-cîştigăm”. Să trecem la o întrebare concretă. Poate cine ştie o să primim şi răspuns. N-o pun nici măcar ca ziarist. Luaţi-o, domnule Ponta, ca pe o întrebare simplă din popor.

Potrivit ultimului raport al FMI, aproape toate companiile de stat vor fi scoase la privatizare în acest an. Astfel, vom privatiza pachetele majoritare de acţiuni la Oltchim, Electrica Furnizare, Electrica Serv, CFR Marfă, Cuprumin şi Electrocentrale Bucureşti, precum şi la noile complexuri din Oltenia şi Valea Jiului (toate termocentralele şi minele de cărbune). Vom vinde pe bursă pachete suplimentare de 15% din Transelectrica şi Transgaz şi vom lista noi companii: Hidroelectrica (10%), Nuclearelectrica (10%), Romgaz (15%), Tarom (20%), Poşta Română (pachet minoritar). (sursa)

Ce facem cu ele? Pot fi renegociate aceste înţelegeri cu FMI? veti fi nevoiti sa le continuati? cum? Una dintre strigările Pieţei era împotriva privatizărilor ca unică soluţie de ieşire din criză. Mulţi o tot strigă. Dar fără soluţii, mai ales că tocmai am spus prin preşedintele ţării, la Bruxelles, că vom trece o cifră de deficit în lege. 10% Hidroelectrica sînt deja scoase pe piaţă. Aş vrea să ştiu dacă aveţi alt plan. Şi dacă da, cum îl veţi duce la îndeplinire. Mulţumesc.

Într-una din zile un om de televiziune ne-a spus să plecăm din cadru pentru că mesajul nostru “e foarte mișto, dar crede-mă, oamenii nu-l inteleg” (mesajul era “noi suntem sfârșitul lumii voastre FMI, RMGC, BCE, FED, Guverne,  Jandarmerie, BOR).

O altă întrebare vine din partea matematicianului Liviu Ornea (aici) care se întreba unde vede Rogozanu anti-sistemul şi anti-capitalismul de care vorbeşte la televizor. Omul a fost în piaţă  şi a văzut alt tip de mesaje. Mai ales anti-Băsescu, dar nu anti-sistem. Aşa cum, compară el, mesajele din 89 erau mai mult anti-Ceauşescu, decît anti-comunism. Asa şi acum: Jos Basescu e mai mult decît jos sistemul.

Aparent, Ornea şi Flueraş se bat cap în cap. Unul se plînge că anti-sistemul nu se vede deşi există, altul spune că nu există deşi i se spune contrariul. Ei sînt expresia celei mai profunde contradicţii în piaţă. Dar şi al unei unităţi de acolo. Unul vrea să se vadă ce există. Altuia nu-i vine să creadă pînă nu vede clar articulat ceva ce nu poate fi la început aşa de clar şi articulat. Starea de “indignare” e încă în logica negocierii democratice, nu e violentă.

Tot insist asupra momentului iniţial de declanşare a revoltei. Domnul Arafat a fost terfelit de preşedinte. De acord, a contat mult momentul. Dar a contat şi critica anti-privatizare a lui Arafat. Cineva cu maximă credibilitate din establishment a ieşit şi a spus că e împotriva privatizării. România, ca şi mainstreamul politic în toată jumătatea noastră de lume a avut aceleaşi obsesii în ultimele două decenii. Refrenul hegemonic a fost contrazis. Ceva important s-a rupt. Numai că e încă undeva în profunzime. Flueraş are dreptul să se plîngă că nu-i e expus mesajul, dar îl înţeleg şi pe omul de la TV care-i spune că e prea subtil. Pentru că o critică a sistemului, ba chiar o simplă privire de la egal la egal a Vestului este deja un “radicalism”. Da, media mainstream va oferi întotdeauna mesajul călduţ, digerabil rapid. Aşa funcţionează, e un mecanism complicat de expresie a puterii financiare şi politice. Complexitatea însă ne mai poate ajuta să găsim breşe.

O anecdotă. Am fost cu grupul Criticatac la Braşov, vineri seara. În timpul discuţiei, Gabriel Chindea pune problema în aceşti termeni: ne tot plîngem de incompetenţa conducătorilor locali, dar de ce nu învăţăm să observăm deficienţele grave ale unor autorităţi transnaţionale, precum agenţiile de rating. Pînă în momentul acela, fusese linişte, stînga era acceptată cu criticile ei, fără mare deranj. Cînd însă Chindea a atins problema complicată şi esenţială („internaţionalitatea” protestului, faptul că nu poţi striga doar împotriva realităţilor ţării cînd ea e cuplată la toate aparatele de supravieţuire externe), cîteva voci s-au ridicat imediat să distingă între incompetenţa de la noi şi incompetenţa în general (ăia fură deştept, noi sîntem doar incompetenţi). Cam la fel, există o majoritate care crede că noi cu un „capitalism românesc” am avea probleme, nu cu ăla marele, vestic. Teza lui Solomon din documentar: capitalismul românesc nu e capitalism adevărat pentru că e făcut de oameni din vechiul sistem. O naivitate, evident. Dar lumina care vine de la Apus e prea puternică.

Totuşi
Ceva s-a schimbat. Cînd puneam la îndoială soluţii de tip FMI sau încurajarea furibundă a creditului fără taxarea speculei acum 5-6 ani mi se spunea simplu că sînt nebun. Acum mi se spune doar că sînt „nerealist” sau că „oamenii nu înţeleg”, vorba omului citat de Flueraş.

În Piaţa Universităţii s-au adunat în zilele ei bune oameni care cereau acelaşi lucru fără să îndrăznească s-o articuleze. Multe grupuri de acolo ştiu, fără să o enunţe că nu se pot înţelege pe fond, dar au o alianţă convenită tacit împotriva puterii Băsescu. Şi mai au una pe care nici nu îndrăznesc s-o enunţe. Eu nu sînt de acord cu pensii privilegiate pentru revoluţionari cu certificat, de exemplu. Dar înţeleg că alianţa de moment e mai importantă acum decît unele divergenţe.  Unii strigă „jos comunismul” şi acum pentru că încă repetă papagaliceşte teoria cu securiştii care ne-au confiscat capitalismul, refuzînd să vadă că ce s-a întîmplat în ultimii 20 de ani e mai curînd capitalism clasic, dereglementare ca la carte, decît cine ştie ce formă atipică de tranziţie.

La un alt nivel, deşi sînt anti-acţiuni RMGC, nu o fac de pe poziţii de apărarea patrimoniului sau în numele unei cauze ecologiste. Îi înţeleg pe cei care militează de pe aceste poziţii. Dar esenţial mi se pare să atac problema din unghiul anti-lobby corporatist, anti-obscurizarea unor înţelegeri cu statul care ar trebui să fie publice. Şi, aşa cum am mai scris aici şi m-am ciondănit amical cu Goţiu, nu pot trece uşor cu vederea drama acelor oameni din zonă care n-au locuri de muncă şi care au ajuns să fie marionetele publicitare ale unor corporaţii – ei trebuie salvaţi şi nu poţi să-i salvezi altfel decît cu demnitatea unui loc de muncă pe care au ajuns să-l implore la TV. Aşadar, şi cu militanţii anti-RMGC din piaţă am puncte comune şi puncte care ne despart. Asta nu înseamnă că nu le apreciez vivacitatea din timpul protestelor.

În Piaţa Universităţii se articulează prima revoltă împotriva unei conduceri centrale cu diverse capete, fie FMI, fie BCE, fie „Merkozy”. Numai că frica e prea mare acum pentru enunţarea unor astfel de lucruri. Sînt „radicale”, sînt „anarhiste”. Aşa ceva nu se poate spune cu toată gura să nu cumva să-i speriem şi să  nu ne mai ajute. Dar nu poţi să protestezi împotriva lui Băsescu sau împotriva unei clase politice întregi fără să atingi involuntar exact ce reprezintă ei: angajamente în diverse înţelegeri internaţionale, fără să le critici aroganţa cu care propun austeritate în numele Europei civilizatoare. E mai nerealist să spui eu n-am nimic cu FMI, doar am ceva cu Băsescu. Cum a ajuns “radical” să-ţi pui întrebarea legitimă de ce un preşedinte semnează obligaţii pe care e foarte puţin probabil că le putem respecta? Şi pe care dacă le respectăm ne vom scufunda şi mai mult.

Pauză de Harvey
David Harvey rezumă cel mai bine frica de „radicalism” şi felul în care gurile au fost ţinute închise pînă acum:

Problema timpurilor noastre este că majoritatea oamenilor habar nu au cine a fost Keynes și ce a reprezentat el, iar despre Marx nu știu mai nimic. Reprimarea curentelor de gândire radicale și critice, sau mai exact, încorsetarea radicalismului în cadrul strict al multiculturalismului, politicilor identitare și alegerii culturale, creează o situaţie lamentabilă nu doar în mediul academic, ci și dincolo de graniţele acestuia, nu foarte diferită, în principiu, de cea în care suntem nevoiţi să le cerem bancherilor care au produs această catastrofă să o remedieze, folosind aceleași unelte care i-au dat naștere. Faptul că ideile postmoderne și poststructuraliste ce exaltă particularul în dauna unei perspective mai largi asupra lucrurilor se bucură de o largă adeziune nu e nici el de ajutor.  Firește că localul și particularul sunt de importanţă vitală, iar teoriile care nu pot ţine seama de diferenţele geografice, spre exemplu, sunt mai mult decât inutile. Dar când acest fapt este folosit pentru a exclude orice perspectivă mai largă decât cea a unei politici parohiale, trădarea intelectualilor și invalidarea rolului lor tradiţional sunt absolute. (sursa)

La noi e mai simplu. Un „tehnocrat” de la BNR povestea zilele astea că avem capitalism în codul genetic. Ce expresia a fatalismului mai mare de atît vrem? Poate poezia cu oamenii care nu se nasc egali? O livrează şi pe aia. De parcă şansele egale şi echitatea ar avea vreo legătură cu inegalităţile din naştere. Despre Croitoru e vorba (aici).

Harvey, cu un discurs desenat fabulos, poate fi urmărit aici. Nu vreau să trăiesc într-o lume în care, pe timp de criză numărul miliardarilor a crescut cu 30%. E o porcărie. Cam asta e ideea:

Minerii și anii 1980?

În Piaţă au fost mai ales „minerii”. Nu ăia din 90, nici ăia din viitor ai lui Traian Băsescu. Sînt acea majoritate din 90 care nu suportau pe atunci Piaţa Universităţii sau sînt oameni atît de tineri încît nu au auzit de acea revoltă decît din manuale. Sînt reversul discursului despre progres ca privatizare, ca emancipare a „poporului” prin şcoala de corecţie a pieţei libere etc. Iar instinctul normal de reglementare a acestor porniri autoritare nu e ceva „radical”, e ceva normal. Avem un preşedinte care tocmai s-a întors de la Bruxelles şi a anunţat vesel că o să semneze tot, că a luat această „opţiune”. A făcut-o, e adevărat alături de o majoritate zdrobitoare. Pentru că şi acolo se lucrează cu majorităţi zdrobitoare.

„Minerii” din piaţă care nu mai vor înstrăinare a industriilor strategice, care vor democraţie, care vor un stat puternic şi nu minimal mai au o problemă, o frică de fapt. Au o istorie în spate care îi nelinişteşte. Unii au parcurs integral ciclul anilor 60 (prosperitate şi creştere), 70 (declanşarea crizei şi FMI şi declanşarea autoritarismului crunt), 80 (mizerie şi un Ceauşescu care a vrut plata cu supra de măsură a datoriilor externe în pofida propriilor cetăţeni). Ciclul 2000 (prosperitate pe credit) şi 2007-2011 (deocamdată, împrumutul FMI şi austeritate şi lovirea cruntă a mijloacelor democratice de apărare). Speranţa să evităm nişte noi ani 80 sumbri, varianta capitalistă, este din ce în ce mai mică.

Cu o componentă-fitil: dacă clasa de mijloc nu e cooptată în planul „lumii noi” de critică şi de schimbare a sistemului, pericolul e clasic, alunecarea în extremism de dreapta – deja sînt semne de repetiţie a scenariului interbelic în bună parte din Europa.

Cum convingi oameni din clasa de mijloc să rişte cît de puţin ceva, cum îi rupi de cordonul care-i leagă de patroni de cele mai multe ori abuzivi. Cum explici că o mare problemă este alianţa dintre guvern şi sute de companii private care deţin monopol în zone cheie (energia doare, mai ales, acum). Cum explici că e o problemă cînd un guvern acceptă legi scrise de corporaţii. E provocarea stîngii să explice: argumente sînt infinite. Dar și argumentele clasei de mijloc înfricoșate și vulnerabilizate sînt zdrobitoare. Deocamdată li se servesc utopii despre Românii normale, frumoase, fara infractori. Și cam atît. Drumul sigur către o extremă care, culmea, sperie mult mai puțin decît “radicalismele” de care vorbeam mai sus.

Vestul

În fine, ultima provocare rămîne raportarea la Vest. G.M.Tamas scrie un text dur de trezire în ce priveşte relaţia Est-Vest. Pe cît e de viu textul, pe atît e de deprimant. Pentru că el arată încă o dată ruptura dintre colonizaţi şi centru.

Stimate inamic! Tu continui să te uiți la est-europeni de parcă destinul, neșansa cultural-geopolitică i-ar fi condamnat la salarii mici, prețuri și impozite ridicate, iar dacă își exprimă nemulțumirea cu siguranță e pentru că au fost aduși sub influența unei clici politice; nu e suficient ca acești Untermenschen/sub-oameni nu sunt dornici să facă foame și frig, mai vor și telefoane deștepte, internet în bandă largă, muzică de cameră, șampon și traduceri bune, iar acestea, știm bine, se cuvin doar locuitorilor de pe țărmuri atlantice și nord-mediteraneene, dacă sunt suficient de albi. „Est-europenii nu au tradiții democratice,” sunt „anti-piață,” să crape așadar. Nu te-ai plictisit? (sursa)

Piaţa UNiversităţii a fost doar o frînă. Procesul de privatizare a drepturilor de bază continuă. Au reînceput să vorbească de o reformare a sănătăţii, au reînceput să vorbească de liberalizarea unor pieţe unde ar trebui să deţinem poziţii strategice (gaz, energie electrică). Capitalul nu mai poate produce bogăţie, pot doar să fure de la cei vulnerabili, ca să-l rezum frust pe Harvey. Dacă mori e vina ta, nu a capitalului, ca să-l citez cu ce spunea într-o piaţă ocupată în Londra. Deci, cine e “radicalul” în toată schema?

P.S. După o horă cu Blejnar acum cîteva zile, Franks e în aceste momente la Cotroceni gata să elibereze o supapă pregătită de foarte mult timp: o mică mărire pentru bugetari.

P.P.S. Un clip despre nişte băieţi care “au fost comunişti dintotdeauna”. Acum un an şi ceva. De aia îmi place trupa cu pricina:

P.P.P.S. Si un text al lui Claude Karnoouh, despre lupta politica de care e nevoie mai departe.

În Adevărul, ministrul Valerian Vreme ne ia în continuare de proşti, ne explică cum sînt peste 20 de pagini şi doar una e cu internetul. Tîmpiţii din Europa manifestează degeabă, Ăia în Polonia ies în stradă pentru c-or fi neinformaţi. Şi, istericul suprem o fi Kader Arif, raportorul Parlamentului European care şi-a dat demisia tocmai pentru a demasca seria de abuzuri care se pun la cale în numele drepturilor de proprietate intelectuală:

Kader Arif a declarat că “nu a mai văzut niciodată până acum asemenea manevre” din partea oficialilor care pregătesc tratatul. Acest acord internaţional a fost semnat de 22 de state ale Uniunii Europene (UE), însă, pentru a intra în vigoare, este necesar ca tratatul să fie ratificat de Parlamentul European (PE). O dezbatere în acest sens este programată în iunie. Arif a criticat dur eforturile depuse în vederea avansării unor măsuri înainte ca dezbaterile să aibă loc.

“Acest acord poate avea consecinţe majore asupra vieţii cetăţenilor”, scrie Arif. “Cu toate acestea, se face totul pentru a împiedica PE să îşi spună cuvântul. Vreau să lansez un semnal de alarmă puternic opiniei publice despre această situaţie inacceptabilă. Nu voi lua parte la această mascaradă“, subliniază el. (Mediafax)

Şi, normal, merge şi o diversiune. În acelaşi interviu, Vreme bagă veşnica perdea de ceaţă cu Estul “periculos”:

„Acest acord va fi votat de Parlamentul European, apoi ratificat de Parlamentul României, deci este destul timp să fie modificat, în caz că unii îşi doresc asta. Poate unii vor dori să fim în aceeaşi echipă cu Rusia şi China. Parlamentul va decide”, a mai spus Vreme.

Rusia şi China? Din Europa nici Germania, Olanda sau Slovacia n-au semnat. Aveţi mai sus practic algoritmul scurt al felului în care un guvern naţional preferă să îmbrăţişeze abuzul şi lipsa de dezbatere pentru că e de la Europa şi cu asta basta. Cine sîntem noi să avem o părere? În România nu se discută ce e “de la centru”. Noi mergem cu turma. Dacă discuţi, atunci ţii cu China şi, eventual, cu Iranul.

Există doi tipi bine spălaţi pe creier cu mare succes la public la Antena 3 care mă tot ciupesc de cîteva zile de frică să nu le fur protestele din Piaţa Universităţii. Evident, badeaciutacu nu au altă mare grijă decît să nu vină vreun “băsist” să le compromită mişcarea pură. Aşa că fac o ultimă încercare de lămurire cu mascotele pamfletăreşti ale presei cu lanţul de gît.

1. Am votat cu Băsescu pentru că Geoană şi PSD nu aveau nici o preocupare să fie altceva decît PDL, ba mi s-au părut o periculoasă formulă de lobby economic care ar fi compromis şi ultima brumă de stînga în România.  Ponta măcar mai are o şansă, vremurile îl forţează să fie mai articulat ideologic, ba mai nou am aflat oficial că nu-l suporta pe Geoană. Asta nu-nseamnă că-i voi scuti de criticile mele neimportante.

2. Apropo de popularitate – eu nu-mi ling patronii în fund, nici puţinul public pe care-l am. Ăsta e pariul meu nici măcar de ziarist ci de cetăţean. Şi nici nu mă pretind vreun carismatic sau meseriaş stilistic. Însă voi, badeaciutacu, faceţi presă de grădina zoologică. Să mă numiţi “nespălat”, de exemplu, nu e departe de strategia maimuţelor care-şi arată fundul la zoo. Publicul se strînge, e amuzat. Audienţă există întotdeauna pentru animalele chinuite din cuşcă. Peisajul cu cimpanzeii închişi şi cu spectatorii amuzaţi e trist în ansamblu, cu atît mai trist e cazul vostru de claustrati voluntar.

3. Ciutacu bagă într-o mizerie  de text despre mine şi criticatac.ro, un site făcut împreună cu prietenii pe care i-am mai amintit aici. Un grup strict independent, aşa cum nişte agitatori nu vor putea concepe vreodată, site venit ca o continuare după ce în 2008 ne apărea o antologie împotriva Raportului comunismului comandat de Traian Băsescu. Deci critică reală, publică şi dureroasă pentru putere, dacă e să mă iau după declaraţiile aproape de linşaj ale ciutacilor băsescieni din acea perioadă. Dar critica, nu bale improscate pe ecran si sterse in fiecare dimineata de baietii de la curatenie.

4. Da, e meritul Realitatea că am putut să scriu împotriva lui Geoană pentru că aşa am crezut atunci, desi trustul a ales altfel. Isteria Realităţii din perioada aceea şi a Antenei 3 m-au indignat. Diferenţa mare din Realitatea şi Antena 3 e ca în prima am putut să-mi văd de treabă fără epurări, concedieri, persecuţii.

5. Să fii “băsist”, iliescianist, năstăsist etc înseamnă să-l lauzi pe Băsescu et comp. sau sa le desfiintezi dusmanii contra servicii, bani, avantaje etc. Nu am “prestat” niciodată aşa ceva.

6. În schimb, voi aţi fost voiculescianişti.  Voi lucraţi la Partidul Antena 3 Conservator, o aberaţie care poate adună audienţe mai mari decît gluma aia de Partid al Poporului, dar n-ar putea aduna nici 2 procente la alegeri. Deci cine linge puterea? Eu care pot avea opinii de tot felul fără să fiu plătit altfel decît ca angajat al unui trust de presă sau voi care ascultaţi ca nişte căţei programul unui partid inexistent?

7. Voi sînteţi corifeii atacului la persoană. Foarte bine. Ai atacului la persoană dirijat comercial-politic. Şi mai bine. Bă, dar nu-mi spuneţi mie că eu sînt asta. Nu-mi spuneţi că pişcotez cînd voi faceţi asta; eu sînt angajat, voi sînteţi slugi, voi aţi aservit presa voluntar, cu drag, fără presiuni (la Antena 3 lucrează şi oameni pe care-i respect, deci nu uitaţi că mesajul e strict adresat ştiţi voi cui). Cine-mi dă un singur exemplu argumentat de profit pe care l-aş fi tras din opiniile mele politice va fi publicat integral aici.

8. Ciutacu, Badea, Savin, Pătrăşconiu, tot aia. Primii sînt pe steroizi şi au şi mai multă audienţă. Se simt pe val pentru că partidul televiziune la care lucrează va veni la putere. Ok. Ultimii sînt jalnici pentru că au avut opinii pe care le-au vîndut la kil şi au ajuns la aberaţii care-i fac de rîs. Dar sînt acelaşi lucru: agitatori trişti. Care fac un lucru periculos: se instigă unii asupra altora cînd ajung periodic la putere. În campania electorală trecută, Pătrăşconiu mă acuza că sînt cu Vîntu în timp ce folosea voxpublica cu nesimţire pentru un post călduţ viitor, ăilalţi mă acuzau că sînt cu Băsescu doar pentru că nu ţineam să mă dedic total cauzei pro-Geoană – au acelaşi stil. Avem FoxNews bicefal: unul cu puterea, unul cu viitoarea putere.

9. Am tot spus de ce ies în Piaţă Universităţii. Nu repet. Le mulţumesc colegilor de redacţie că mi-au luat drept ceva firesc entuziasmele şi interpretările din Piaţă. Cît despre cimpanzeii trişti de care vă spuneam că îşi înving depresia scălîmbăindu-se la televizor, le reamintesc că oamenii ăia de acolo sînt o coaliţie pentru un singur scop, înlăturarea puterii pe termen scurt – de acolo nu vor ieşi lideri partide etc., de aia să stea liniştiţi, nu le fură nimeni nimic. Pot rămîne în continuare vedete de succes la partidul poporului fără popor.

Mda, cam atît. Scuze pentru pamfletăreală, dar scuipăturile astea aiurea de care am tot auzit zilele astea nu mi-au dat alte idei mai fine de replica.

Guvernul trebuie sa explice de ce a semnat ACTA in numele Romaniei, fara niciun fel de dezbatere publica! Cand vom ajunge la guvernare, ma oblig sa suspend aplicarea ACTA, pana ce nu va avea loc o dezbatere publica. Socialistii si liberalii, in Parlamentul European, au cerut mai multa transparenta. Singurii care s-au opus acestei rezolutii au fost eurodeputatii PDL.

Votul va fi in vara, si va asigur ca nu vom sustine ACTA in forma actuala, fara dezbateri si fara acord cu societatea civila. Cei din PDL ar trebui sa explice de urgenta de ce sustin astfel de reglementari fara niciun fel de dialog cu nimeni.

Ce e ACTA:

Nu vorbesc despre vreme. Spun doar că e scîrbos tot teatrul TV cu premieri şi miniştri care arunca armata în lutpă cu fulgii. Voi vorbi însă despre Valerian Vreme, ministrul de la Comunicaţii. Pentru că prietenii de la Think Outside the Box au dat astăzi un exemplu excelent despre cum curg comunicările şi dezbaterile cu autorităţile.

Reprezentanții Uniunii Europene au semnat astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Externe japonez controversatul tratat ACTA, inițiat chiar de Japonia. Joe Nakano, adjunctul ministerial japonez pe probleme de afaceri externe, și-a exprimat în cadrul ceremoniei încrederea că semnarea acestui tratat va duce la o colaborare internațională eficientă, atât între țările europene, cât și alte state care au aderat sau vor adera la ACTA, în ceea ce privește protejarea proprietății intelectuale și combaterea pirateriei. Inițiativa acestui tratat aparține Japoniei. Țările care au semnat astăzi tratatul sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia și Marea Britanie. La 1 octombrie 2011 ACTA a mai fost semnată de Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore și Statele Unite.

România a semnat, cu UE deodată, un act pe care nu l-am discutat nici măcar puţin. Ştiu refrenul “că ăia-s mari, nu comentăm noi”, dar eu cred că România avea un interes enorm să discute punctele controversate din propunerea de reglementare a internetului. De ce? Pentru că e singurul motor prin care am ţinut pasul cu lumea. În rest, se pare, sîntem în plină epocă post-FMI, ca-n anii 80. Studenţii fără bani au putut să acceseze studii şi cărţi fără să sucombe sub cheltuieli, filmele au fost accesibile unei ţări fără cinemtografe în multe-multe oraşe importante. Discuţia despre drepturile de proprietate e lungă, dificilă. Ce e clar e că nu trebuie dăcut aşa. Reproşurile, aici:

Comisia Europeană nu a realizat niciun studiu de impact cu privire strict la ACTA, ci a reutilizat studii realizate pentru Directivele privind aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală (I şi ÎI). Nu a fost realizat niciun studiu cu privire la impactul ACTA asupra drepturilor fundamentale, în special în legătură cu state terţe, care adesea nu oferă garanţii referitoare la protecţia vieţii private, libertății de exprimare şi statul de drept, similare celor din UE. Ameninţări la adresa libertăţii de exprimare şi accesului la cultură.• Interesele deţinătorilor de drepturi de proprietate intelectuală sunt puse mai presus de libertatea de exprimare, viaţa privată şi alte drepturi fundamentale. (Acest lucru reiese, spre exemplu, din nota 13 din ACTA, unde măsurile de protecţie faţă de răspunderea intermediarilor Internet – măsuri care  i-ar determina pe intermediari să nu se amestece în traficul de date privat al tuturor cetăţenilor – sunt premise doar în cazurile în care interesele limitate ale deţinătorilor de drepturi de proprietate intelectuală sunt protejate).

• ACTA va lăsa reglementarea libertăţii de exprimare în mâinile companiilor private, întrucât impune obligaţii referitoare la monitorizarea conţinutului online de către terţe părţi, cum ar fi intermediarii Internet, care nu sunt însă în măsură să reglementeze formele de exprimare în mediul online. (Articolul 27.2 şi Articolul 8.1 ACTA)

TOTB a solicitat de la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. Răspunsul e de tot rîsul:

Am solicitat Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale o opinie oficială referitoare la semnarea ACTA. Oficialii ministeriali ne-au declarat că abia mâine ne vor putea oferi o poziție oficială. Vă ținem la curent.

Au semnat şi nici măcar nu aveau un amărît de comunicat de presă prin care să-şi explice poziţia. Între timp, Vreme e prin Austria, caută şi mai mulţi investitori pentru o vacă foarte mare de muls, e-guvernare. Păi nu trebuie să-i cauţi, trebuie să-i alegi.

O abordare altfel, poate prea cu spume, dar încă valabilă, aveam acum vreo doi ani. Vedeţi şi voi aici.

Mulţumesc, Cornel Dumitraşcu, să tot linkuim pînă ne trezim:).

Ciprian Şiulea: “este vorba doar despre el şi fantasmele lui, nu încearcă nici o clipă să înţeleagă cu adevărat ce spun protestatarii. Parteneriat cu statele baltice????? nu a spus practic nimic despre Piaţă.”

Marian Rogozanu: “Concluzie: îi e frică de milioane de oameni care n-au ieşit, dar care se gîndesc s-o facă. În rest n-am înţeles nimic”

Iulia Popovici: “Şocant prin delir de grandomanie, nici un pas înapoi nici discursiv, nici factual (gen Roşia). Ştampila aia de vot a născut un monstru mesianic”

Ionuţ Tudorică: În afara faptului că rezistă tot mai greu la suta de whiskey, nu  a arătat nimic nou. Ne-a arătat că e decis să continue “să negocieze” cu instituţiile statului şi ele să zică da. Un lucru pozitiv e că a pus majorarea TVA în vîrful relelor. Şi a spus de două ori cuvîntul “facebook”. A fost arogant. N-a surprins.

Dan Sociu: “A fost ca un discurs de Revelion – s-au făcut și gafe dar în general e ok și în viitor va fi și mai ok, putem să deschidem șampania. Căpitanul știe exact unde mergem, să nu ne facem griji.”

Adrian Deoancă: “Basescu isi asuma un discurs de expert, nu de politician (mai periculos dpdv al democratiei). Stiu ce e bine, am informatii, am un design de stat, cer solidarizare si disciplina pentru experiment. Cum sunt expert, nu pot gresi pe fond, ci maxim pe forma, adica nu ma pricep sa explic. Un expert nu-si schimba opinia: tot cu austeritate, tot cu minerit, tot cu demontarea statului, tot discurs “antimilogi”, tot cu autostrazi, tot cu statistici. Sa nu mai aud ca avem nevoie de guvern de tehnocrati: avem un demiurg tehnocrat si unul al dracului de neoliberal. Italienii au avut bafta cu Monti.”

Dora Constantinovici: “Am inteles ca in opinia sa revizuirea Constitutiei este singura chestie care ne mai poate salva. si ca a fost la multi terapeuti de anger management in relatia cu presa.”

Ionuţ Dulămiţă: ‎”Suntem acolo unde trebuie” – în Piaţă.

Dan Duca: “Traian Băsescu a dat senzaţia în această seară că atunci când s-a uitat la televizor sau a citit mesajele de pe Facebook s-a limitat doar la înjurături. Pentru că nu a reţinut nimic din ceea ce i se cerea: demisia guvernului, alegeri anticipate, stop proiectului roşia montană etc. Un discurs prost salvat de moartea tristă a unui actor, care zilele trecute îl contesta în stradă. Al naibii de ironică şi viaţa asta!”

Constantin Vlad: “Cică am fi egali în fața crizei. Vedea-l-aș cu 270 de lei pensie, cît am eu. Just another load of bull droppings.”

Gilda Pop: “discurs construit impecabil, învârte pisica deasupra capului şi o pasează peste gard”

Andrei Bodiu: E nebun! Publica-ma.

Vasile Ernu: Se sustrage cu seninătate de haosul politic creat de el şi ne predică o poveste de bune intenţii.

Gabi Bartic: Din păcate nu m-am uitat. Chiar n-aveam nici o așteptare de la el și iată! Chiar nu trebuia să am vreo așteptare.

Andrei Cochior: A dat o palmă foarte subtilă românlor. A zis că el a câștigat alegerile din 2009 cu discursul referitor la ”modernizarea statului”. Deci cum ar veni, înghițiți ce-ați ales, ciumpalacilor! Referitor la reforme (inclusiv cea din sănătate, eu știu ce am de făcut, problema e la voi că n-ați înțeles. Am să vă mai explic o dată.

Anca Lupu: Cand politicienii (si nu numai) sunt depasiti de situatie spun ca “e o problema de comunicare” – minciuna – e o chestiune ce tine de proasta guvernare. Ah, si inca ceva: schimbarea si schimbarea in bine sunt doua lucruri diferite.

Tudorina Mihai: Discurs din ciclul “să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica”.:)

Veronica Niţă: As fi avut si eu o intrebare, ca orice cetatean neturmentat: Domnule Presedinte, eu pentru ce va (mai) platesc?

Nedeea Burca: E nebun! E nebun! E nebun! In cazul unui proces corect si al unei expertize psihitrice nici nu va putea fi condamnat. Dar cei care merg pe mana unui nebun, da!

Ivan Silviu Florin: Repet ce-am mai spus: numai treaba cu “plancardele” e memorabilă. Restul, cum se zice la mine în Vrancea, sus la munte, e apă de omăt.

Sever Avram: retracteaza statutul de presedinte jucator, o inteleptire caita, mai ales ca prin lacrimi de crocodil cere intoarcerea intelectualilor de buna calitate..

Andrei Stoiciu: discurs din 2008, si orbirea din 1989

Claudia Apostol: asta a fost spot publicitar, nu interventie cu ocazia protestelor! sectorul minier e singurul care generaza locrui de munca?? incredibil! si acum!!

Raluca Stan: unde te vezi peste 5 ani? în mină

Mihnea Antila: mie interesanta mi se pare chestia cu “redistribuirea resurselor catre zone mai putin favorizate ale societatii”. shift de la “stat minimal” la un soi de rawls

Trofin Dan: am vrut sa-l urmaresc, tineam sa vad daca azi Tolo a dat ceva pe bune si va reitera ceva de acolo .. de fapt, am asistam la o polologhie desantata, ipocrita si am schimbat imediat pentru ca am si eu o limita .. pe scurt, ne-a spus, ca .. AFARA NINGE !

Eu: A zis de o mie de ori popor şi populaţie. Noi sîntem cetăţeni. În rest, strategie, discurs de adormire, e totul ok etc., cum scrie în manuale de comunicare pentru începători.

Update. Am văzut la tv un Petre Roman fluierat de mulţime. Dar l-am ascultat pentru că omul ştie lucruri, le înţelege mai bine decît mulţi alţii – politica românească a pierdut prin simplul fapt că nu l-a mai recuperat atîta amar de vreme. Omul spune că acolo e o mişcare radicală, e mişcarea celor care nu mai au nimic de pierdut. Da, e şi asta, şi e radicală mai ales în partea liniştită şi în vîrstă a Pieţei şi care e acolo şi acum pe viscol. E mulţimea de oameni care se înghesuie disperat să vocifereze la camerele de luat vederi din faţa TNB.

Practic e singurul politician care explică în mod clar un motor al mişcării: disperare, sărăcie, pierderea oricărei siguranţe. Vorba lui Palahniuk, “numai după ce ai pierdut totul, eşti liber să faci orice”. Acel “Libertate” strigat în piaţă e şi un astfel de strigăt disperat, nu e acelaşi “libertate” din anii 90. Nu e doar strigătul cool al pancartelor din partea tinerească a pieţei. Şi încă ceva: Petre Roman a venit să vadă şi ce s-a întîmplat cu Ocuparea facultăţii de istorie din Universitatea bucureşti, poate vă amintiţi. Nici atunci nu a vorbit prostii, din ce mi-au spus cei de acolo. E un tip care poate înţelege ce e aia un indignat. Respect.

Update. Vroiam sa-l felicit pe Vlad Petri pentru treaba facuta zilele astea. Urmariti-i filmele pe youtube.

Update. N-am manifestat totusi degeaba zilele astea: o urma de recuperare democratica a aparut. Curtea constituţională a decis: alegerile comasate sînt neconstituţionale. In motivare e probabil (va aparea mai tirziu) notata inconsistenta argumentului economic. Ce nu e in motivare: presiunea strazii si presiunea lui Traian Basescu, haha. Presedintele avea nevoie de aceasta supapa. Acum are motive inclusiv sa palmuiasca in public guvernul.

Text iniţial

Catalin Tolontan a scris ce-o să zică. Eu scriu ce trebuie să nu zică Traian Băsescu diseară, mai ales după ce l-am auzit aseară într-o ieşire mai proastă decît orice se putea:

• să nu înceapă iar cu apropouri despre “agenturile străine” care ar acţiona pentru că România a avut cifre de invidiat în ultimul an şi a fost dată de exemplu de filozofii austerităţii
• să nu înceapă iar cu presa şi mogulii. Are televiziunile şi jurnaliştii lui fanatici. În aceste zile s-au dat şi bătălii între gruparea Pora şi între grupările Pora-pe-steroizi gen Badea, vînătorul de băsişti. Dar a fost şi presă normală şi raţională, au fost şi jurnalişti “între-fronturi” care nu s-au apucat să-şi numere răniţii sau viitoarele posturi împărţite cu puterea USL. Deci m-am săturat de povestea cu manipularea. Dacă nu vrei să fii manipulat, ieşi în stradă, mută-ţi fundul din fotoliu.
• să termine cu anticomunismul şi anti-Iliescu, anti-Voronin
• să termine cu atacul la opoziţie; ce trebuie el să facă e să-şi prezinte demisia de preşedinte jucător şi să se întoarcă la preşedinte-bibelou; adică să înceteze cu filozofia inventată în ultimii 3-4 ani, de neoconservatorism şi neoliberalism brutal.

Curtea Constituţională

Mari şanse să decomaseze alegerile. Ceea ce ar rreprezenta o bună rampă pentru discursul lui Băsescu care are şi motive să-l arunce din barcă pe Emil Boc. Spun că sînt mari şanse pentru că ultimul motiv al amînării a fost că nu aveau destule probe pentru economiile care s-ar face. Dacă de acest argument s-au împiedicat, atunci decizia nu poate fi decît decomasare.

Evident, pot s-o şi amîne iar. Vor lua decizia în cîteva clipe.

După neoliberalism

Pentru cei care sînt speriaţi de cum ar putea să arate după, un articol semnat de un economist foarte bun şi mult diferit de mainstream, Cornel Ban (articol semnat impreuna cu Daniela Gabor).

Obstacolele interne sunt şi ele majore. Nu este vorba aici doar de rezistenţa reţelelor de “elite de prada” din sectorul public sau de interesele sectorului privat, care culeg rente şi profituri din neoliberalismul cu caracteristici româneşti. Ci este vorba şi de predictibila dificultate de a convinge clasa mijlocie de faptul că nivelul actual de impozitare a consumului privat şi investiţiilor imobiliare nu se impacă uşor cu nevoia de a conferi prioritate asigurării unor bunuri publice de calitate (sănătate, învăţământ, transport public, stat social), precum şi unei oferte suficiente de locuri de muncă decente.

Însa nici globalizarea şi nici integrarea europeană nu sunt nişte prese mecanice. Există suficient spaţiu de manevră şi multe oportunităţi de dezvoltare bazate pe un model alternativ care să modeleze constrângerile externe după politicile publice şi institutii inspirate de o gândire heterodoxă, ori pur şi simplu pragmatică. De pildă, chiar şi în condiţiile acestor constrângeri externe, la negocierile de la Bruxelles, România s-ar fi putut alia cu ţări care cereau politici fiscale anti-ciclice, în loc să se înroleze cu entuziasm în coaliţia pro-austeritate formată în jurul Germaniei şi Băncii Centrale Europene.

Da, ieşirea din neoliberalism pe calea heterodoxă schiţată aici cere schimbări politice, instituţionale, economice şi intelectuale de natură sistemică a căror coordonare este extrem de dificilă. Însă dezbaterea despre alternative realiste este urgentă. În acest sens, sperăm ca demersul nostru să contribuie la un inceput de reflecţia cerută de conceperea unei alternative mai echitabile din punct de vedere social şi mai eficiente din punct de vedere economic.

Nu mi-aş dori nici situaţia din Ungaria. În care ies 70 ooo împotriva lui Orban şi apoi ies să-l susţină 100 000. Aia e o stare chiar fără ieşire, nici nu vreau să mă gîndesc ce poate să urmeze. Un interviu despre mişcarea anti-Orban, aici.

Cine lipseşte din ecuaţie? Lipseşte un mediu gri, capitalist de stat sau cu privilegii de la stat, un mediu cu care la un moment dat va trebui să înceapă un dialog dur şi clar. Lipseşte problema scăderii democraţiei prin puterea crescîndă a soluţiilor de urgenţă în centrele politic-financiare europene. Lipseşte problematizarea influenţei incredibile a FMI asupra politicilor statului.

Statul şi-a luat mîna de pe angajaţi la presiunea unui mediu de business puternic şi sclipicios, cum le place celor din partidul lui Naumovici. Multe alte drepturi sau facturi au vulnerabilizat şi mai mult tot la semnul unor presiuni “din piaţă”. Statul este acum huiduit pentru că şi-a ales drept aliaţi în ultimul deceniu exclusiv partenerii de afaceri şi contribuitorii importanţi la campaniile electorale şi a lăsat deoparte tot ce nu era “client”. Băsescu a pierdut meciul cu Arafat în timp ce companiile de profil aşteptau mişcarea cu salvările gata cumpărate şi garate. Şablonul succesului în afaceri s-a impus de foarte mult timp – şi, atenţie, nu e o problemă românească. Citiţi anchetele despre Stadion Naţional publicate de Gazeta Sporturilor – aveţi acolo scenariul clasic al succesului.

Ce mai lipseşte? Lipseşte îndrăzneala de a lega ferm mesajul din Universităţii cu un clar strigăt de tip “noi sîntem 99%”. Credeţi că bogaţii şi privilegiaţii României au înţeles ceva? Mă îndoiesc.

Lecţii pentru Naumovici

Bogdan Naumovici a făcut tot posibilul să fie luat în serios cu mesajul său politic, asta după ce a fost în Piaţa Universităţii, pe partea unde nu sînt activişti Roşia Montană.

Tolontan scrie că toţi avem pete în CV dacă le căutăm atent, deci mai bine ne-am bucura că oameni care au demonstrat că se pricep la ceva intră şi în politică. Eu am lucrat la Vîntu, dar nu am lucrat nici o clipă ca să-l fac pe Vîntu mai frumos şi mai curat. Am lucrat cum lucrez şi acum, fără să lezez sau să induc idei false despre cineva.

O întrebare dificilă poate fi formulată printr-o scurtă anecdotă. Să zicem că lucrez într-o bancă. Fac training în care sînt învăţat să bag steluţe, condiţii ascunse, să le dau clienţilor contracte de 30 de pagini imposibil de citit fără trei avocaţi. Fac ceva rău sau îmi fac doar treaba? Nu aş acuza niciodată un om pentru că lucrează într-o bancă. Sistemul îl împinge să-i fraierească pe alţii. Se poate opune? Da, doar organizat. Poţi să te organizezi azi? Foarte greu. Cum să faci un sindicat cu contracte pe termen determinat de muncă? ce să mai zic de o organizaţie de etică bancară? Şi cercul vicios poate fi la nesfîrşit povestit. E Naumovici într-o astfel de situaţie? Nu. S-a băgat mult mai voluntar în proiectul cu Roşia Montană. Nu l-a forţat sistemul să aleagă o parte controversată într-o chestiune extrem de fragilă. El vrea exploatare, adică crede foarte mult într-un stat slab pe care, cu lobby serios, să-l forţezi să-şi cedeze resurse, oameni, drepturi (cît timp anexele vitale din contract sînt secretizate, permiteţi-mi să cred că asta e esenţa). E dreptul lui să vrea asta cît timp nu face nimic ilegal, dar e problematic cînd se revendică de la o Piaţă unde majoritar e discursul exact opus.

Din manifestul lui Naumovici desprind aceeaşi indiferenţă a cetăţeanului “ajuns bine” faţă de restul. Şi o naivitate înduioşătoare faţă de tot ce înseamnă politică.

Lecţia numărul 1. Stat nu înseamnă “al nimănui“. (citatul exact: “Prin impozite pe salarii, profit si dividende, CAS, TVA, taxe de drum, accize la benzină sau impozite pe casă şi maşină, în marele coş al statului, adică al nimănui”). Nici pînă acum statul nu a fost nimeni, statul devine nimeni exact prin gîndirea de tip Statul SRL. Statul nu e o firmă. Relaţia stat cetăţean nu pate fi privit în termeni angajat-patron sau invers.

Lecţia numărul 2. Din manifestul vostru subînțeleg că România e făcută din două bucăți: ăia care duc țara înainte, românii de succes, cu studii, valorile etc. Și ceilalți. POLITICA ÎI IMPLICĂ TOTAL ȘI FĂRĂ REZERVE ȘI PE ACEI “CEILALȚI”. De cîte ori clasa mijlocie de succes are cîte o idee totul sucombă în acelaşi rahat: valorile, românii superiori care ne salvează şi alte discursuri violente social (pe cît de paşnic şi afectat sună). Elitismul clasei de mijloc înstărite e pe cît de infantil apolitic, pe atît de agresiv.

Lecţia numărul 3. Mişcările din stradă nu vor emanciparea politică a decreţeilor de succes. Vor echitate, egalitate de şanse. Asta inclusiv pentru iubitorii pieţei libere. Cînd toate contractele sînt servite, cînd şcoala şi spitalul se depărtează de 30-40% cei mai săraci din România, nu ai cum să ceri şi mai multe drepturi pentru cei care sînt peste linia de plutire. De aceea avem de-a face cu indignados români. Poate discursul nu e încă articulat, dar ideile îmi par clare: acolo se transmit mesaje puterilor de orice fel, şi bogaţilor, şi oamenilor de afaceri, puterii în orice formă. E doar o lipsă de retorică faptul că protestul deocamdată se articulează doar cu nume de politicieni. Esenţa însă este şi mai şi. Se schimbă filozofia. Şi exact filozofia nu vreţi voi s-o schimbaţi, dragă Bogdan Naumovici.

Lecţia numărul 4. Învăţaţi să nu mai cereţi lucruri doar pentru voi. Ştiu, dragă grup Naumovici, sînteţi valoroşi, simpatici, cu privirea curată şi sănătoasă ca un zid de mall. Sînteţi obsedaţi de “normalitate”, normalitate însemnînd să băgăm tot ce nu ne convine undeva în afara vederii (sărăcie, boală, drepturi incomode cum a ajuns cel la sănătate). Eu zic că occupy-indignados au anunţat că “normalitatea” de ieri e o anormalitate îngrozitoare azi. Vi se pare normal să poţi fi tratat de o boală grea doar dacă ai bani? Asta e lumea voastră? Nu şi a mea. Am dat doar un exemplu ne-negociabil care probabil ne va rupe unii de alţii din ce în ce mai dur.

Cătălin Tolontan vorbeşte despre lumea post-protest ca despre o lume a non-reproşului. De acord. Eu nu-i reproşez lui Naumovici că a lucrat sau lucrează pentru Roşia Montană (deşi îi înţeleg şi reproşul lui Mihai Goţiu). Eu îi spun doar că, deşi pretind că fac ceva nou că vor să se ridice într-o mişcare nouă, fac de fapt ceva foarte vechi, fac ce vrea să facă şi Neamţu, şi mulţi alţii: neoconservatorism pur şi dur. Îi tot trag cu visul din Piaţa Universităţii 90 – lumea aia a ţinut două decenii şi nu a fost deloc cea mai bună dintre lumi. Lumea de azi spune că ori plătim criza toţi la fel, cît mai echitabil, ori ne vom îneca împreună.

Cine sare vrea schimbare. Naumovici nu sare.

Update: Discursuri Ponta şi Antonescu. Propun amîndoi chestia cu demisia în bloc. Care nu mi se pare totuşi lămurită. Dacă cumva alegem şi peste o lună şi peste 8 luni. Pînă lă urmă avem anticipate sau parţiale în masă? NU mai am încredere în nici un constituţionalist…

Poate ar fi trebuit mai mult insistat pe importanţa deciziei Curţii Constituţionale care poate hotărî decomasarea. Ar fi un pas mult mai consistent către alegeri mai rapide.

Cineva să-l ţină pe Voiculescu: urlă şi aplaudă atît de violent încît i se pot smulge mîinile din umeri.

Baconschi zboară

Boc a făcut un gest tare: a dat afară un om pe care trebuia să-l dea de pămînt acum o săptămînă. Amintiţi-vă aici. Aşa cum trebuiau să-l dea afară pe Urban acum un an cînd declara că lui îi place cum gîndeşte Breivik, criminalul norvegian. Aşa cum trebuia să-l zboare instant pe tipul din prefectura mureşană care le adresa protestatarul “arbeit macht frei”. Dar nu, reacţia nu există nici măcar atunci cînd lucrurile sînt clare.

“Regret derapejele şi stângăciile verbale ale unor colegi la adresa protestatarilor.Prezint scuze publice românilor pentru aceste afirmaţii si stângăcii verbale. Am luat decizia de revocare a ministrului afacerilor Externe, Teodor Baconschi” (sursa)

Şi acum, în logica puterii care invocă tot timpul investitorii care sînt foarte sperioşi cînd aud de proteste, am o întrebare pentru Boc: investitorii ăia şi agenţiile de rating la care se închină sînt mult mai liniştiţi cînd văd un premier care acţionează haotic şi zboară capul unui ministru în timp ce acesta e la o reuniune importantă externă?

Update: Norzeatic baga ceva de la locul faptei. Foarte mişto ideea de a recita chiar în Piaţa Universităţii. Respect. Vers memorabil: “sunt propriul meu Boc”.

Examenul Opozitiei

Din ce am văzut la televizor în timpul zilei, deja anumite voci ale puterii au început să prindă tupeu. Principala sursă a tupeului: dezgustul străzii de “politică în general”.

Ce înseamnă că toată politica e aceeaşi mizerie? Că protestul funcţionează ca un avertisment pentru toţi. Dar principalul mesaj rămîne înlăturarea puterii. Luni în Parlament va fi probabil loc de mult circ. Dar liderii ar trebui să ştie că vorbesc cu Piaţa şi opoziţia ar trebui să preia din mesajele presante de acolo şi despre care am tot scris zilele astea. Luni e ziua de examen pentru opoziţie.

Anonimi

Un articol mişto scris de prietenul Ionuţ Dulămiţă pentru totb.ro, despre nişte băieţi care au afişat lîngă marele afiş cu Morgenstern, un mesaj mai mult decît interesant, bine înfipt în toată simbolistica protestului:

În Piaţă, mesajul lor a staţionat circa jumătate de oră înainte să fie dat jos de forţele de ordine şi a fost semnalat mulţimii de prietenii grupului B.C.A., care au început să scandeze: E doar începutul, E doar începutul. „Chiar şi aseară s-a strigat”, spune C. „Ideea din spatele întregii poveşti rămâne că lumea ar trebui să se grupeze în tot felul de acţiuni de genul ăsta, să susţină mişcarea de protest prin acţiuni complementare. Un manifest scris, imagini, video, design-uri, tot felul de chestii din astea care însufleţesc oamenii de-acolo”.

Cei doi tineri nu-i înţeleg pe oamenii care au refuzat să iasă în stradă din tot felul de motive: că nu sunt destui oameni, că protestul nu are o finalitate şi nici pe tinerii care au ales să stea în casă, deşi pe Facebook sunt revoluţionari. „Vezi că bat jandarmii prin stânga şi-n dreapta, vezi că doar prin şpagă obţii anumite lucruri, vezi cât de nasol se trăieşte, vezi cerşetorii, vezi cum eşti tratat când ajungi la spital şi tu tot nu vrei să ieşi în stradă?”. Apoi acuză televiziunile care se laudă cu ratinguri de protest şi pe jurnaliştii care critică sau îşi dau cu părerea fără să fi fost în stradă.

P.S. Iarăşi aiurea îmi pare tendinţa de a lipi anumite eticheta precum Alba ca Zăpada de Piaţa Universităţii. Da, ar fi dorinţa puterii. Şi da, poate iniţiativele politice ale lui Naumovici s-or putea lipi de Noua Republica şi alte invenţii din astea. Dar ruptura lor de realitatea străzii rămîne aceeaşi.

Însă putem face ceva… Ce-ar fi, îmi spune prietenul meu din depărtare, dacă vom înecepe să purtăm panglici sau batiste albe? Să le purtăm la rever sau la piept, la gît sau pe mînă? Toate albe. Să le punem la geamuri și la mașini, la uși și la porți. Ca de sărbători, însă în alb. Dar niște sărbători protestatare. La început vom fi 5000, după care 15 000, după care 100.000 și după care 1 milion. Vom fi mulți, tot mai mulți.. În Piață nu poate ieși oricine însă acest gest îl poate face orice revoltat, nemulțumit față de ei, cei care ne guvernează.  La început ne va fi jenă, ne va fi teamă, după care cînd eu mă voi întîlni cu tine ne vom recunoaște. La început vom fi puțini, după care se vor solidariza și vor prinde curajul tot mai mulți. Treptat, treptat de la mine la tine, de la vecin la vecin, de la protestatar la jandarm tot mai mulți vor purta panglici albe.
Și cînd zăpada se va topi orașul va rămîne alb iar puterea va fi nevoită să înțeleagă mesajul protestatarilor. Un efort minim și fără violență. Iar dacă Puterea nu va înțelege, nu va lua în seamă mesajul protestatarilor și vor rămîne la fel de cinici, aroganți și ignoranți, atunci violența nu va fi decît rezultatul acțiunii lor. O violență de care ar trebui să se teamă… și să ne temem cu toții. Însă vinovați nu vor mai fi protestatarii ci acești nebuni care ne guvernează. Să-i ferească Dumnezeu de mînia poporului!
Astăzi însă este alb afară, protestăm pașnic, ne solidarizăm și încă mai credem că puțina minte care le-a mai rămas va fi folosită cum se cuvine.
Revoltele în alb au început. Zăpada deja e în stradă. Tu unde ești???

Anticomunism, iar asta?

“Traian Băsescu este ultimul preşedinte comunist”, atît a putut Crin Antonescu să spună pe scena mitingului de joi. Şi în Piaţa Universităţii se mai strigă Jos Comunismul şi împotriva “securiştilor”. Ăsta e un discurs comod care-l determina pe Traian Băsescu să inventeze şi rapoarte şi instituţii pentru condamnarea comunismului. Mulţi din piaţă care strigă “Jos Comunismul” spun de fapt “Jos capitalismul”.

De la ce a pornit? De la o critică a lui Arafat împotriva privatizării unui segment din sănătate. Şi românii au înţeles că măcar momentul nefericit cînd ajungi pe targă după ce ai văzut moarte cu ochii nu trebuie privatizat.

Puterea vorbea despre o piaţă 112. Firmele şi-au cumpărat deja salvările (un material foarte bun în Romania libera). Capitalism înseamnă mai ales asta: o lege servită frumos după un lobby puternic (să nu credeţi că e prima tentativă de privatizare – sînt senatori şi deputaţi care au mai încercat împinşi de companii private să deschidă piaţa asta). PIaţa liberă e o glumă. Banii serioşi apar cînd privatizezi un drept, cînd serveşti o lege pentru cîţiva investitori.

Poate încă vă e frică de vocabularul critic la adresa capitalismului. Dar îl vreţi jos pe Băsescu pentru că e ultracapitalist, nu pentru că e comunist. Pentru că face de la o vreme politică numai cu FMI în mînă şi de pe poziţii autoritare şi a a ajuns la un soi de extremism colorat cu cifre despre inflaţie şi deficit. Deci, Crin Antonescu, mai slăbeşte-mă cu logica ta stranie.

Balc, Ţiriac

Altă zonă complet nerealistă în România îmi pare a fi cea a bogaţilor zilei. Ieşirea lui Ion Ţiriac, înainte să se ducă cu prietenii să împuşte sute de mistreţi, a fost de-a dreptul comică, din acelaşi registru cu Antonescu. Aceşti oameni nu înţeleg că sînt puterea. Şi că, deşi oamenii nu o articulează explicit, mişcarea pentru echitate şi egalitate este extrem de puternică. După Occupy-uri şi mişcări indignate au apărut oameni bogaţi care s-au cerut să fie taxaţi. La noi, Ţiriac vorbeşte despre taxe ca şi cum ne-ar face tuturor un mare serviciu că le plăteşte. Bogaţii României sînt la fel de aerieni. I-aş sfătui să observe Piaţa cu ceva mai multă atenţie.

Piaţa face parte în bună măsură din “indignados” şi “occupy”. Cu mari deficienţe de articulare a protestului (cumva normal după ce formele instituţionalizate de protest au fost făcute praf în ultimii ani), e adevărat. Dar, dacă mai au o urmă de luciditate, tipii care împuşcă pe la Balc ar trebui s-o ştie.

Ponta-Antonescu

Victor Ponta mi se pare mult mai articulat decît Antonescu zilele astea. Ba chiar cu acesta din urmă ar trebui dusă o muncă de lămurire şi de calmare, pentru că e rupt, nu mai înţelege nimic.

E foarte enervant că un mesaj autentic al Pieţei, acela anti-partide, a fost preluat de putere prin trompetele TRU sau Voinescu sau, cu semnul invers, de trompetele Antena 3. Unii zic că doar asta spune Piaţa, ceilalţi zic că asta o zic pedeliştii infiltraţi. Eu spun că după ziua de joi, cînd mitingul opoziţiei s-a topit în Piaţă, chestia cu mizeria nu prea mai are sens: principala mizerie e puterea acum şi trebuie dată jos rapid.

Ce nu trebuie să uite opoziţia? Faptul că mişcarea nu e doar antipoiltică e şi împotriva companiilor care-i sponsorizează şi cărora apoi le servesc legi. Dacă vor înţelege asta, atunci Piaţa a cîştigat. Dacă Victor Ponta va înţelege mesjul pentru echitate şi egalitate răspîndit difuz de piaţă, atunci venirea opoziţiei la putere va fi un cîştig palpabil. Aşadar să începe să sperăm că nu va fi chiar aceeaşi mizerie.

Sfîrşitul lumii voastre

Am spus-o şi ieri, manifeste precum cel lansate de Naumovici şi prietenii sînt complet aiurea. Ei vor mesajul cu “normalitatea”, cu o Românie “de mall”. Nu zic nimic, deşi văd cu ochii lor zilnic, despre stilul în care se fac afacerile, se obţin monopolurile etc. Le e frică de sărăcie, o evită în discursuri, po bagă sub preş. NU au învăţat nici măcar să nu mai facă atîtea distincţii între România şi restul capitalismului “adevărat”. Iată şi punerea la punct venită din partea oamenilor care au venit prima dată cu mesajul preluat de Naumovici:

Ieri am aflat că Naumovici, un personaj care are un rol central în mizerabila campanie publicitară pentru Gold Corporation și-a însușit sloganul “2012 – noi suntem sfârșitul lumii voastre” ce circula de câteva zile prin Piata Universitatii.

Nu sunt nicidecum vreun adept al proprietății intelectuale, dar aș vrea doar să precizez că acel slogan se referă exact la sfârșitul lumii lui Naumovici și a spiritului partidului cu iz corporate pe care vrea să-l înființeze. Se referă la sfârșitul unei întregi paradigme, a capitalismului târziu – neoliberalism, imperialism financiar, corporatocratie – inclusiv a Gold Corporation…

P.S. Am văzut comunicatul Active Watch legat de presă. Şi i-aş sfătui să nu cadă şi ei în logica breakingnews. Da, au fost probleme în relatare, unii reporteri nu au înţeles ce relatau, alţii au exagerat, alţii ascult prea mult cifrele jandarmeriei. Dar de aici pînă să acuzi presa de manipulare în bloc mi se pare incorect: oamenii cu acces la TV şi-au putut face o idee destuld e clară despre ce-i acolo. Evident, pentru o şi mai bună idee, oamenii trebuie să vină în PIaţă. Nu poţi avea absolut tot adevărul stînd în cur pe fotoliu.

Lupta pentru diverse mesaje dominante continuă. Au fost mesaje de huligan, mesaje de ONG, poeme. Din toate am desprins, chiar dacă nu au întotdeauna un limbaj clar politic, o constantă: stop austeritate, stop Băsescu, stop privatizarea drepturilor, stop STATUL SRL. Restul sînt ori detalii de culoare, ori adăugirile unor grupuri sau indivizi prin mulţime.

Deci, fraţilor, ăsta e mesajul principal care trebuie injectat în tîmpla oricui mai ajunge la putere de acum încolo. Şi asta ar fi succesul pieţei, pentru că nu cred că vreo formaţiune politică se poate ridica de acolo, nici vreun lider incontestabil. Nici nu-i asta şmecheria. Indignados sau Occupy n-au dat lideri, doar au schimbat radical abordarea inclusiv în revistele de business: gaura bogaţi săraci, corporatismul şi altele asemenea nu mai sînt simple detalii ale unui capitalism victorios. Sînt obsesii acum şi ele trebuie să ajungă în guvernare.

Declaraţia Criticatac

Criticatac a rezumat simplu ce ne interesează. E bine de citit şi de ştiut

Agenda CriticAtac a acestui moment este următoarea:

• decomasarea alegerilor şi desfăşurarea localelor şi parlamentarelor la termenul lor normal
• investigarea abuzurilor flagrante ale Jandarmeriei de către o comisie parlamentară
• iniţierea de măsuri imediate de închidere a faliei uriaşe de acum dintre bogaţi şi săraci, prin taxare, redistribuire şi integrare în societate
• redobîndirea demnităţii muncii, prin recuperarea drepturilor anulate de ultima reformă a Codului Muncii
• accesul la un sistem de sănătate universal şi la un sistem de educaţie gratuit şi incluziv, precum şi reconsiderarea elementelor de privatizare deja existente în cele două sisteme
• renunţarea la privatizările haotice, controlarea mai bună a intereselor private monopolistice, tratarea egală a companiilor private româneşti şi străine
• modificarea legislaţiei referitoare la manifestaţiile publice
• transparentizarea procesului de luare a deciziei politice, publicarea integrală şi accesibilă a tuturor plăţilor făcute din bani publici
• reglementarea strictă a banilor din circuitul campaniilor electorale, liberalizarea condiţiilor absurde de acum de constituire a unui partid politic, abandonarea acordului tacit de acum al instituţiilor de stat de a nu sancţiona fraudele electorale
• reglementarea fluxurilor financiare şi a băncilor, renunţarea la atitudinea hiper-submisivă faţă de instanţele europene, atlantice şi internaţionale

Afară cu naziştii din ţară

Un dobitoc de la prefectura Mureş a scris pe facebook  mesajul nazist “arbeit macht frei” dedicat protestatarilor. O altă cretină, soţia unui deputat, spunea de Crăciun “Viaţa e o petrecere şi mulţi fraieri mor de foame”. Să mai amintesc de Urban şi solidarizările lui cu Breivik, poziţie faţă de care PDL n-a zis nici pîs?

UN analist de la AlJezeera punea clar protestele anti-Băsescu la egalitate cu protestele anti-FMi. Eu cred că e mai mult de atît. Sînt proteste împotriva unor măsurie de austeritate servite de Băsescu într-o formă extremistă, ultraelitistă, pe care oamenii lui o interpretează într-o cheie din ce în ce mai extremistă. Băsescu a fost un arendaş al FMI, dar cu pretenţii filozofice, a produs un discurs extremist anit-sărăcie, anti-fraierii care nu se descurcă. Tocmai asta a scos oamenii în stradă pînă la urmă.

Intoxicări, tîmpenii. În piaţă s-a strigat de cîteva ori şi “afară ungurii din ţară”, o tîmpenie fără margini. Aşa cum cretine sînt şi apariţiile ălora de spun ” e marfă Arafat, păcat că nu-i român”. După ura elitistă (pe care am depistat-o şi în Piaţă, şi afară) pentru clasele “inferioare” sociale, mai apar şi stupizenii după care se omoară noua dreapta. Eu ştiu că vine fiecare cu ce mesaj vrea. Dar anumite idioţenii trebuie eliminate din start. Lipsa de educaţie civică loveşte cutremurător – sînt în piaţă zeci de maghiari-români. Scuze tuturor.

O altă tîmpenie, cursa intoxicărilor de pe la TV. Urăsc vînătoare de “băsişti” şi alte tîmpenii de astea cu care se îndeletnicesc unele televiziuni sau unii comentatori. Propaganda trebuie taxată, oamenii trebuie confruntaţi onest, nu cu ghioagă. Nu-mi place soluţia lui Liiceanu cu “Apel către lichele” – acea combinaţie de visare şi intoleranţă s-a născut atunci,acum vreo 20 de ani şi trebuia să moară acum. Evident, propaganda puterii prin vocea

Huligani

Tema huliganului a animat jurnalişti să facă mai multe materiale cu ei. Să ne cunoaştem mai bine. Pînă şi eu am reprodus o discuţie aici în urmă cu cîteva zile. Ionuţ Dulămiţă are o abordare calmă şi personală a întîlnirii cu Mircea, autorul unui mesaj semnat de “huligani” care cuprindea destul de multe puncte în care se regăseşte toată piaţa.

În acest moment cred că trebuie să convenim clar şi o dată pentru totdeauna că un protest nu e nici o adunare cu baloane corporate, nici înghesuială în faţă la supermarket (deşi şi de acolo mai ies unii răniţi) şi nici o adunare a îngerilor. E un protest adevărat care mai scapă de sub control. Asta e. Iar huliganul poate părea un erou romantic, de acord, dar şi cu el trebuie vorbit faţă în faţă direct:  Piaţa ar trebui să fie şi un salon de operaţii reciproce de eliminare a naivităţilor şi credinţelor inutil-avîntate.

Visătorii

Există şi o adevărată mişcare onirică printre comentatorii şi participanţii la aceste proteste. Fie că e Mixich care visa revoluţii în care nu se întîmplă mai nimic, doar că oamenii devin mai buni, pînă la Tismăneanu care urăşte ce se întîmplă dar evadează în vis.

Alţi visători corporate s-au strîns cu un mesaj comun (printre semnatari Bogdan Naumovici şi Aneta Bogdan), Sfîrşitul lumii lor. Acolo avem un soi de visare midle class în care toată lumea e civilizată şi frumoasă. De exemplu, unul dintre reproşurile lor e că-s prea multe taxe. Ce ocolesc în visul lor e de fapt un semi-coşmar: şi anume că mişcarea asta poate nu are încă un limbaj serios anti-austeritate, poate încă se strigă aiurea jos securiştii şi alte tîmpenii, dar subtextul e altul.

Pentru o mai bună explicaţie poate ar fi bine să ne amintim că Medlife, BGS şi celelalte companii care puteau beneficia de privatizarea urgenţelor, deja achiziţionaseră salvările şi acum stau cu ele în garaj. Erau siguri că totul va merge uns spre nişte bani uşori şi nemeritaţi. Lobby-ul nu e încă de scandal public. Dar Jos Băsescu prinde şi asta. Naumovici ar trebui totuşi să explice cum vede Jos Băsescu lîngă sus Roşia montană (a lucrat pentru RMGC). A, şi atenţie eu nu cer decît dialog adevărat, adică discuţii incomode între noi. Să mai terminăm cu visele şi să vedem exact unde ne ciocnim. Aşa cum şi eu am explicat de ce nu mi-a plăcut Geoană tocmai pentru că-s de stînga şi am votat împotriva lui, şi alţii pot intra în subiecte cu adevărat incomode, nu doar în reverii fără substanţă.

Ideea era că nu visăm tot felul, ci că ne trezim, nu?

Agenturile media-extremiste continuă bătălia. Par două fronturi dacă e să le credem propaganda. Ăia ai puterii s-au agăţat de mesajul ingenuu al Pieţei care afişa de la început mesaje antipoliticieni în bloc. Deci B1, TVR bagă mare cu asta. Ăia complet dedicaţi (şi interesaţi) opoziţiei, de-alde Antena 3  zic că asta e o prostie că trebuie să mîngîie Piaţa opoziţia pe creştet.

Rezolvarea e simplă: în momentul ăsta oricine iese pe bune în stradă e important – numărul și determinarea vor determina schimbarea. Iar mesajul cel mai important rămîne: jos puterea de acum. Ce trebuie să rețină ăilalți politicieni care vin (vin oricum, că vrem, că nu vrem) la putere: respectul pentru forța străzii și schimbările pe care le doresc oamenii în felul în care sînt văzute politica, economia, democrația.

Stat social

Valoarea Pieţei stă în caracterul ei indignat. Oamenii s-au trezit dintr-o lungă aberaţie şi adormire capitalistă spre valorile unui stat social şi ale unei democraţii care trebuie reconstruite. Și nu doar românii. Despre asta se vorbește și pe Wall Street, și în Spania și peste tot. Capitalismul nu apără democrația, a făcut-o praf  în ultimele două decenii. Știu, mesajul anticapitalist e încă minoritar în stradă. Dar mulți vorbesc despre joburi de rahat, drepturi zero, despre abuzuri de stat sau patronale, despre cum n-au bani să se trateze sau să învețe. Iar asta ce înseamnă – că mai vor piață liberă haotic, că vor numai servicii și drepturi contracost? Nu cred. Oamenii vor altceva deși uneori vorbesc ca în 1990. Piața Universității de acum este practic cu totul altceva decît cea din anii 90. Atunci GDS-ul, partidele istorice și visele neoliberal/neoconservator se nășteau. În Piața de acum cred că acele scheme de gîndire se prăbușesc. Atunci se năștea speranța în puterea pieței libere de a ne aranja viețile. Acum aceleași credințe cîndva progresiste au ajuns culmea retrogradului.

O pancartă în fîntîna de la Universitate: Solidaritate, nu capitalism

Vă mai amintiți anul trecut, manifestul de 1 mai din București? Parcă e bun și acum:

si mai de aproape:

sursa: manadelucru

P.S. Tot se relatează cu nesaț despre capturi uriașe de cîteva miligrame de iarbă pe la cîte un protestatar. Nu vă mai săturați de tîmpenia asta de “știre jandermerească”?

Miting USL

Bun, de pe mediafax care ia un mesaj de facebook înţeleg că e un miting care porneşte din Herastrau, o ia spre Victoriei şi coboară la Universitate. Dacă tot s-au lipit şi cei de la USL eu zic că ar trebui să facă nişte chestii elementare:

• să nu se super-branduiască. Să zicem că se vor lipi calm de Universitate la un moment dat. Vor arăta ca dracu’ mase roşii şi galbene, din ăia cu geacă de partid şi cu pancarte scrise de la centru. Fiţi autentici măcar de data asta.
• al doilea risc: s-ar putea să adunaţi prea puţini oameni şi atunci veţi fi primişi cu rîsete în piaţă
• nu aduceţi staţii, microfoane, de la care să vă puneţi liderii să vorbească; solidarizaţi-vă şi atît
• (Bine ar fi ca în Piaţa UNiversităţii să fim şi mai mulţi şi să-i “înghiţim” )
• Un avantaj al venirii lor e că se va putea poate mai uşor ocupa strada şi bloca centrul pentru un timp.
• Mă rog: sfatul general către uselişti, cu cît mai respectuos, fără pretenţii de confiscare prin brand, lideri ultraafişaţi etc. veţi încerca să vă lipiţi de PIAŢĂ, cu atît vor fi şanse să nu iasă totuşi mare deranj.

Părerea mea personală: nu sînt de acord cu venirea lor în Piaţă, se putea lipi şi fără să facă o mie de anunţuri la televizor şi puteau susţine un eventual miting neutru în weekend. Ce fac acum seamănă prea mult cu o încercare de vampirizare.

Daţi-le şi voi sfaturi USL-iştilor.

Ponta se lipeşte

Asadar, pina sa termin textul, s-a lipit si Ponta de acel protest de miine: deşi spune că are reţineri. Singura miscare posibila anticonfiscare: si mai multa lume in Piata Universitatii de care partidele, daca vor sa se lipeasca, vor trebui s-o faca discret si cuminte.

Text initial

Obsesia Pieţei pe 17 ianuarie pare să fi fost frica de confiscare. Sentimentul e că acolo se întîmplă ceva mult prea consistent ca să fie confiscat de vreun partid politic acum. Senzaţia e că adevărata politică se face acolo. Jos Băsescu e clar. Dar deja oamenii vor să pună în loc o nouă filozofie, un nou tip de raport cu politicile, cu oamenii şi cu cifrele. În zecile de mesaje lansate ieri s-a vorbit mult de ieşirea din logica ultra-de-piaţă, din obsesia FMI etc. Personal o văd ca pe o răsturnare a gîndirii totalitare neoliberale. S-a terminat cu Statul SRL. Ăsta e mesajul cel mai puternic.

Apariţia lui Orban a fost binevenită. Huiduielile pe care şi le-a luat au fost un semnal destul de clar, sper. Nu sînt împotriva venirii simpatizanţilor diverselor partide în piaţă. Să vină, nu-i împiedică nimeni, numai că sînt bolnavi de televizor şi de poezelele lor clasice. Habar n-au ce e de făcut. Păi acum cîţiva ani, Geoană practic repeta aceleaşi mesaje pe care le răspîndea Băsescu. Principala lehamite de politicieni a venit tocmai din uniformitatea discursurilor lor şi a activiştilor lor. Dacă-i smulgeai masca lui Geoană dădeai de Boc. Dacă-i smulgi masca lui Mircea Badea, dai de Andreea Pora. Şi invers. Ei sînt extremiştii mediatici – nu au ideologie, au doar isterie.

Ideea principală este una. Felul în care s-a organizat sistemul politic a lăsat pe afară milioane de cetăţeni nereprezentaţi. Stînga fără dorinţe de funcţii şi de sinecuri e ruptă de PSD. Ce au încercat oamenii de la Criticatac a fost tocmai acest gen de delimitare politică. Dar în aceeaşi situaţie sînt mulţi liberali autentici şi cîţi alţii. Practic lumea s-a împărţit între clienţi plătiţi de sistem şi restul. Eu nu vreau să-l dau jos pe Băsescu ca să vină USL să-l pună pe Mircea Badea purtător de cuvînt şi pe Ciuvică la interne sau pe CHirieac la externe. BAdea, omul care a reuşit să se spele pe cap pînă a ajuns la neuron, îmi pune repede ştampila de “băsist”. Îi zic doar atît: să fii băsist sau voiculescianist înseamnă să tragi foloase de pe urma credinţelor tale, să fii plătit ca să o faci pe luptătorul – îi amintesc că eu am zis că nu votez cu Geoană într-un moment în care patronul trustului (de pe atunci) în care lucrez vota cu Geoană. Deci a fost o delimitare la locul de muncă, ceea ce n-are cum să înţeleagă vreodată unul ca el.

Eu zic că victoria Pieţei ar fi să transmită în mediul politic mesaje puternice pentru un stat social, pentru o întărire a mecanismului democratic, într-o perioadă în care scîrţîie peste tot în VEst – ăsta e caracterul internaţionalist foarte important al Pieţei 2012. În plus, e punctul ferm pus austerităţii. De aici încolo nu se mai poate. Martirii Badea-Ciutacu, cei care au vomat tot ce le-a trecut prin cap anti-putere doar pentru că aşa trebuie, ca să vină “ai noştri”, n-au decît să pună umărul, e loc şi pentru ei acolo pe trotuarul ăla plin de camere de luat vederi. Multe scandări sînt anti-televizor, dar să stea liniştiţi, nu sînt atît de radicale.

Protestatarii ştiu că pînă la urmă trebuie format un bloc puternic anti-guvernare. Nu am auzit naivităţi hippie despre cum stăm noi în Piaţă pînă se curăţă sufletele politicienilor. Doar că nu e cazul acum. E nevoie de nişte discursuri mai bune din partea opoziţiei. Iar Ponta joacă mai bine decît Antonescu, pare să înţeleagă mai mult pentru simplul fapt că se ţine de o parte.

Nu sunt huligan,

ţi-am întins întotdeauna mâna dreaptă
şi te-am salutat respectuos din cap,
nu eu ţi-am bătut copilul la şcoală,
nu eu ţi-am furat benzina din rezervor,
nu eu ţi-am petrecut concediile în austria,
elveţia sau maldive şi te-am lăsat
să mă vezi la televizor.
nu eu îţi trimit pliante cu reduceri pentru care n-ai bani
şi nu eu te-am angajat pentru 600 de lei pe lună
şi 10 ore pe zi.

m-am speriat când în jur de împrejurul meu
roboţi de stat şi jurnalişti roiau
să-mi vadă faţa.
pentru prima oară în viaţă voiau
să mă privească-n ochi şi m-am speriat.

dacă am aruncat cu borduri şi pavaj
a fost pentru că am vrut să-ţi arăt din ce şi-au făcut case.
am aprins focuri şi am încercat să ridic baricade
aşa cum am fost învăţat că se face,
nu pentru că aş fi vrut eu un loc în istorie,
puţin îmi pasă de ea,
am vrut doar să te oblig
să te gândeşti o clipă şi la eroii mei.

ştiam că mă vei desfiinţa pentru că vreau schimbare,
nu înlocuire de cadre,
pentru că nu strig
“jos dictatura, noi îl vrem pe vlad ţepeş!”,
dar “ne temem de huligani”.

n-am votat şi n-o să-mi votez vreodată stăpânii,
trăiesc în exil acasă, tăcut pentru încă 22 de ani,
în garsoniera mea prost încălzită,
şi n-am spus niciodată că reprezint pe cineva!

nu sunt huligan, sunt ilegalist,
l-am citit pe foucault
şi cred că singura formă potrivită de revoltă
e cea din franţa, mai, 1968:
“Ne me libère pas, je m’en charge!”

măcar pentru asta,
stimabile domn,
acordă-mi atenţia!
o să-ţi poţi
justifica mai uşor
elitismul, rasismul, dispreţul,
si o să te simţi, printre oameni, ca acasă.

Manifest de ultras

Un manifest care are în el mai multă politică decît tot ce-a făcut opoziţia în ultimii ani. E complet pe realitatea.net. Am ales doar nişte pasaje. De aia zic ca opoziţia să scoată un pix şi o foaie de hîrtie, să ia nişte notiţe. O spun fără dispreţ, chiar se schimbă nişte discursuri publice în profunzime:

E de ajuns sa filtram prin sufletul de Roman versurile imnului national si vom sti ce avem de facut. Cine sa faca asta? Nu suntem o enciclopedie a adevarului absolut, dar putem da exemple:

- Pensionarii tarii, care zilele astea ne-au aratat ce profund e proverbul cu “cine n-are batrani…”

- intelectualii adevarati, carora le multumim pt reactii si sustinere si pt scutul de netrecut impotriva pseudo-intelectualilor, demagogilor, politrucilor si diletantilor

- oamenii muncitori, care arata ca lenea ce ne-a cuprins pe toti de 22 ani nu se datoreaza unui popor lenes, ci unui popor care a uitat ce potential are

- studentii, care pot arata ca educatia adevarata nu e patronata de ministere falimentare – jurnalistii adevarati, care se simt ca o oaza amenintata de flacarile mincinoase ale unor colegi pt care ratingul, dezinformarea si manipularea sunt deontologie

- categorii marginalizate social, din mijlocul carora se pot naste, vorba lui Iisus si a lui Sisu, diamante: ultrasi, punkisti, rapperi, hippioti, bikeri, grafferi, hipsteri (energia lor, folosita pozitiv, va pune umarul la reconstructie)

De ce trebuie sa facem asta??? Doar pt SMURD? Doar pt demiterea unui guvern si inlocuirea lui cu niste ciocoi de alta culoare, de aceeasi forma, dar la fel de lipsiti de fond??

Pe seară au anunțat că au încercat unii să atace “normalitatea”. I-au săltat. Pe la 12 noaptea, oprim spre Unirii, un cerc de scutieri ţin prizonieri nişte tipi care cică erau puşi pe rele. După ce ne-au spus toată seară să ne mutăm colo, să plecăm de dincolo, să circulăm, vin iar cu textul cu “circulaţi”. Îi întrebăm de ce îi bagă pe ăia în dube. “Pentru legitimare”.

foto: Dora Constantinovici

Tipul care iese de la Jandarmerie să ne anunţe bilanţul – l-aţi văzut, Moş Gerilă cu barba rasă şi cu puţină mustaţă – ne asigură de legalitatea ridicării oamenilor de pe stradă. Ne mai spune că după percheziţii a găsit arme albe, măşti medicinale şi cagule! Extraordinar. Deci dacă dai cu gaze e interzis să-ţi pui o mască pe nas.

Ieri au fost 1000 de jandarmi la 1500 de protestatari, după declaraţiile oficiale. Mie mi s-au părut ceva mai mulţi protestatari. C

Altă informaţie oficială: protestele au fost paşnice, dar au fost reţinute 150 de persoane. Ce paradox superb. Cu cît sînt mai paşnice cu cît săltăm mai cu sîrg.

Tot oficiale: nici măcar nu ştiu dacă au participat cu o zi înainte cei reţinuţi; bun, şi atunci singurul motiv e că au fost descoperiţi în bazele alea de date şi au fost luaţi deşi nu au apucat să facă nimic?

După pulane şi lacrimogene, au descoperit legea 550, art 27 alineatul 3 şi legea 60 privind organizarea legelor publice, art 13.

Oricîte justificări legale ar aduce, protestul de pe 16 ianuarie a a vut cel mai straniu aer. Tot timpul cît m-am plimbat prin piaţă am avut la mai puţin de trei metri minimum doi jandarmi. Eu am simţit toată chestia ca fiind mult mai agresivă decît pe 15. Ştiu că mulţi oameni s-au simţit “protejaţi”, sper ca asta să-i încurajeze şi pe alţii să iasă. Dar senzaţia mea asta a fost.

Jos elitismul

Am observat mai multă lume dispusă să compare cele două evenimente Piaţa Universităţii 90 // Piaţa Universitîţii 2012 veşnica tentaţie către acelaşi elitism păgubos: dar ăia de ce fac aşa, de ce arată aşa, de ce vorbesc rău şi nu vorbesc bine, de ce-s cocalari etc. Aş vrea să cred că tocmai lipsa de elitism păgubos desparte drastic cele două evenimente.

Am o teorie mai ciudată despre ce s-a întîmplat în 90, cînd practic, dur spus, cred că s-a întîmplat o contra-revoluţie (mai multă teorie aici). De aceea nu am chef s-o luăm iar cu textele despre civilizare, evoluţie şi alte tîmpenii. Nu doar ăia cu studii superioare, cu vorbele la ei şi cu joburi fistichii au dreptul la expresie. Ba aş spune că Piaţa Universităţii 2012 tocmai asta ar trebui să însemne, în sfîrşit o supapă pentru toată lumea, nu o zonă unde se confiscă proteste, revolte, in functie de categorii sociale, educationale, etnice etc. Discriminarea socială e cea mai aiuritoare zilele astea şi din partea puteri, dar şi din partea unora dintre participanţi care cred că dacă eşti cocalar şi n-ai job, nu trebuie să faci deranj.

Sa nu fim ca astia, haha (sursa timesnewroman):

Cine sînt huliganii?

(textul complet despre ei e pe criticatac) Ieri m-am întîlnit cu trei oameni care şi-au petrecut seara de 15 ianuarie mai ales înspre Piaţa Unirii şi pe străduţele pe Lipscani. Adică ăia numiţi de prea mulţi „huligani”, „suporteri”, „golani” şi alte tîmpenii. Au în jur de 27 de ani. Doi lucrează în IT. Sînt foarte coerenţi, nu o ard aiurea cu tîmpenii – spun clar că fac parte dintr-o grupare de suporteri de la Steaua. Ştiu ce înseamnă războiul cu jandarmii. Au avut războaiele lor şi cu Gigi. Deci nu sînt inocenţi în ceea ce se cheamă luptă de stradă. Am stabilit să nu înregistrăm discuţia şi nici să facem poze artistice. Am discutat o oră şi am înşirat ce am reţinut, ideile principale, că nu am memorie prea bună.

• avem o gramada de mesaje de transmis, nu doar anti legea dragomir (legea 4 sau cum naiba ii zice) sau anti stat politienesc. chiar daca nu suntem printre cei mai afectati (nu suntem toti bugetari sau pensionari, etc), vedem toate rahaturile care merg prost in tara: suntem impotriva coruptiei, austeritatii (si asta de mult timp, ca ex – acum cativa ani am afisat un msj care suna ceva de genul :”statul plateste mai mult sa ne reprime decat sa ne educe… 7 mil o invatatoare, 15 mil un agent de constatare”).
• nu ne e deloc rusine sa iesim in strada, nu ne surprinde manipularea si dezinformarea din presa, credeam ca e datoria noastra, poate chiar mai mult decat a altor categorii sociale, sa iesim.

Cam atît cu 16 ianuarie. Hai vă pup. Mă duc să plătesc rata. Pe diseară.

P.S. Ce-au făcut unele ziare care s-au apucat să identifice “infractorii” şi să-i arate cu degetul – pe unul chiar greşit! – mi se pare absolut aiurea.

P.P.S. S-a intors Arafat. Si?

Foarte misto relatarea lui Ionut Tudorica.

Baconschi

Cică ăsta e un ministru de externe care poate scrie astfel de intoxicări. S-au spart geamuri, dar nu s-a furat nimic, dar ministrul bagă în stil de mare dezinformator.

Acțiunea a culminat ieri seară în centrul Bucureștiului. Ca la Londra vara trecută, vajnicii suporteri ai democrației de macadam au spart, incendiat, bătut și au aruncat cu piatră cubică. Nu știu dacă au dus democrația până la capăt, furând plasme pentru a putea urmări mai confortabil analizele atât de fine ale tonomatelor de serviciu.

Să mai spunem că nu e nici o asemănare între ce s-a întîmplat atunci la Londra şi ce e zilele astea în Bucureşti?

Cică trebuie să ne bazăm pe diaspora, că sîntem un popor de imbecili:

Ne acuză că vom fura alegerile doar pentru că vrem ca românii să voteze, în diaspora și acasă. Ce vor ei, în schimb, e ca o populație imbecilizată de televiziuni, înfricoșată de scenarii apocaliptice mereu dezmințite de realitate și, mai nou, de bătăușii scoși pe străzi, să aleagă în locul reformei Statului retorica urii și neputinței ridicată la nivel de program politic.

Numai rîndurile astea ar fi de ajuns să demiţi un ministru. Ce idiot.

Text iniţial

Cea mai agitată zi de pînă acum,15 ianuarie.

14 ianuarie a fost calm, un protest normal, în care chiar nu puteai face distincţie între paşnici şi nepaşnici. Dar receptarea isterică a apărut imediat. S-a vorbit fără să fie cazul despre suporterii huligani. În dimineaţa de 15 ianuarie au şi apărut oficialii jandarmeriei şi practic au declarat război unor eroi imaginari, protestatarul ca suporter, au citit liste cu “terorişti”, au făcut tot ce-a fost posibil să identifice duşmanul.

Strategia a funcţionat. Oricît de echilibrate ar fi fost unele televiziuni în relatare, tema s-a impus de la sine. Avem duşmanul. Avem portretul robot, de suporter care se bate din plăcere sadică, de pervers care se droghează cu lacrimogene şi vrea bastoane pespinare ca să juiseze. Ultrafuncţional: oamenii sînt ţinuţi în casă de frică de violenţe, discursul se mută imperceptibil. Nu mai e nevoie să vedem CE zic şi CE vor ăia în piaţă. Important e CINE sînt. E de neacceptat pentru autorităţi că sînt toţi, de toate felurile. Pe 15 au venit şi grupuri ceva mai organizate care au intrat în conflict deschis – parcă toată lumea i-a dorit, parcă toată lumea aştepta să se întrupeze EXPLICAŢIA, şi anume că ăia din Piaţă sînt anormali. E, vă spun eu că au fost la fel de normali ca şi pe 14.

Cine sînt? Piaţa era plină de oameni. Oameni care se schimbă de la un interval orar la altul. Nu toţi sînt cum îţi convine ţie. Nu toţi manifestă cum îţi convine ţie. Nu toţi cred că protestul eficient se manifestă prin pancarte smart. Jandarmii şi protestatarii sînt în acelaşi joc pînă la urmă. Am auzit de nenumărate ori teoria “infiltraţilor”, a băieţilor din “servicii speciale” (pentru care, dacă vă uitaţi la buget, se alocă sume uriaşe, deci ipotezele nu-s lipsite de un oarecare suport). Sînt toate astea la un loc şi încă ceva în plus. Rezultatul va fi probabil acelaşi din Franţa sau Anglia – al separării golanilor, huliganilor şi alte elemente “inexplicabile” de protestatarii “civilizaţi” şi organizaţi legal. Deja ieri protestul s-a împărţit în două fronturi diferite. Un răspuns mai bun la “cine sînt?” îl dă Florin Poenaru sau Vlad Ursuleanu. Ultimul avansează ipoteza că revoltați sînt exact publicul țintă pentru toți publicitarii – mișto ipoteza, dar nu, nu ei sînt consumatorii ideali:). Consumatorii ideali judecă rapid astfel de situații, și nu în favoarea turbulenților. Ei se ocupă cu judecarea, evaluarea și achiziționare, nu cu protestul, asta e ipoteya mea. În rest, foarte bun textul. (apropo, am văzut pe facebook o etichetă mai mișto decît “suporteri”: hipsteri furiosi.

Cît am fost încoace şi încolo să văd ce se întîmplă, am prins scene cu acte gratuite sau comportament inexplicabil din parte ambelor tabere. Însă mesajele au rămas constant aceleaşi, de radere a autorităţii, demiterea guvernului. Cum spuneam, trendul e anti-sistem, anti-politicieni, anti-orice, fierbinţeala demonstraţiei implică şi un grad de toleranţă scăzut la confiscarea de către vreun grup de interese. În provincie – cu excepţia Clujului din ce-am văzut, partidele au confiscat total marşurile şi de fapt n-au făcut decît să-şi arate slăbiciunea – mai aduc în stradă 100-200 de oameni maximum…

B1 şi Evenimentul Zilei au comis poate cele mai aiuristice provocări şi interpretări. TVR i-a urmat mai de departe, dar tot cu momente de interpretări năucitoare prin strategia invitaţilor în studio (Pătrăşconiu, Savin şi tot felul de oameni-de-partid). La nivel de transmisii şi de ramă a evenimentelor au fost ok.

O formă subtilă şi adîncă de segregare a protestatarului de publicul (tele)spectator stă sub semnul curăţeniei. Încă de ieri scria un domn pe facebook că nu se poate să fi lăsat atîta mizerie după protest. Ieri, după primele bătălii, au venit maşinile de la Romprest să cureţe repede strada. Apoi a urmat, bineînţeles, ridicolul Oprescu care număra geamuri sparte şi garduri “puse la pămînt”. România trebuie să se împartă ca în reclama lui Ţiriac în România normală şi curată, şi ăia care fac mizerie. Deranjează mizeria, nu deranjează situaţia a aproape jumătate din populaţia ţării aflată, după tot soiul de studii, într-o situaţie de vulnerabilitate gravă. Asta nu e “mizerie”, e “normal”. Singura formă de “umanitate” acceptată în zona clean a societăţii este solidaritatea cu jandarmii “care au şi ei familii”.

videoexplicaţie: am făcut mai multe fotografii şi clipuri, dar talentul meu şi capacităţile telefonului meu au distrus mai tot. V-am pus totuşi o mostră care măcar redă haosul, haha. Oricum mai toată lumea alerga cu telefonul în mînă, cea mai eficientă armă.

De ce sînt doar cîteva mii?, mai întreabă scepticii. Mie mi se pare suficient. Dar întrebarea merită totuși un răspuns. Nu e greu să vezi cum clasa de mijloc – aşa cum s-o fi stabilizat ea – e într-o mare dependenţă de patron, de autorităţi, de şef. Tocmai pentru că “burghezia” nu şi-a cîştigat drepturi elementare de securizare a demnităţii și a micii proprietăți măcar (cam totul pe credit). Repet exemplul relației Ahmetov/Lucescu: miliardarul generos este visul de şef călduros pentru angajatul din pătură medie. Din această situaţie e foarte greu să protestezi şi să formulezi cereri: cum să recunoşti că vrei jos un sistem care încă îţi susţine patronul pe linia de plutire? dup-aia ce faci? (E cumva similară mişcarea cu idealizarea boerilor care erau “buni” cu ţăranii, spre deosebire de arendaşii răi…) Asemenea blocaje nu pot fi depășite doar cu cu jos corupţia, jos dictatorul: acolo e de dus o discuţie mult mai complicată, mai dificilă.

ProTV a fost ca de obicei la înălţime. Revoltele au fost însoţite de transmiterea, cu multă publicitate evident, filmului Sex and the city, cea mai cretină revenire în cinema a unui serial cult cîndva. Dar şi acolo e tot un middleclass complet înnebunit de propriul discurs de selfhelp şi de discuţiile despre relaţii. haha. Sex and Violence in our city.

Pînă la urmă se uită şi de violenţa unui preşedinte care a dat afară un om de la slujbă în direct. L-a forţat să demisioneze, mă rog. E asta mai puţin violent decît o piatră în geam? Am mari îndoieli.

Mişcarea clasică din partea autorităților, de insistenţă asupra violenţei, îşi poate atinge scopul dacă protestele nu capătă noi forme: marşuri mari organizate de grupuri cît mai neutre (se pare că obsesia de-politizării e cel mai politic mesaj al pieţei), sau proteste neaprobate dar susținute și prelungite. Altfel, deja se întîmplă fenomenul scontat: un procent mare din clasa de mijloc începe să se teamă de eticheta de huligan.

Pînă să termin textul, Boc a început să citească de pe o hîrtie că vrea dialog pe la prefecturi, că violenţele ne compromit economic(!) şi pe plan internaţional. La prostia cu economicul, Sebastian lăzăroiu a fost campion: violenţele nu mai atrag investitorii!

Între timp, opoziţia iese la luptă şi ea:

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a venit, luni, la prima şedinţă a conducerii PNL din 2012, cu o maşină sport, respectiv un Ford RS 500, în două uşi, de culoare negru mat, cu evacuare modificată ca pentru raliu, care face parte dintr-o ediţie limitată.

• Vasile Ernu colectează vorbe interesante din off şi online: “Cristian Preda dixit: De la începutul disputei, niciun pedelist cu autoritate nu a rostit ceva care să conteze. E o liniște nefirească. Parcă am fi partid neparlamentar.”

• Oana îmi scrie pe fb: “cred ca se rateaza o motivatie importanta a protestului daca se insista mereu ca temele sunt social-economice. Normal ca oamenii ies in strada pentru ca o duc rau. Dar asa cum s-a iesit initial in sprijinul lui Arafat (mai mult solidaritate pe baza unui principiu care tine de (ne)dreptate, o motivatie morala), asa o mare parte a mesajului de acum tine de coruptie in politica in general, de incompetenta si reaua credinta a guvernului si clasei politice, de furt, calcare in picioare a democratiei, sfidarii populatiei in toate felurile etc. Insistenta pe cauze economice si sociale ii serveste lui Boc pretextul de a spune ca, vezi Doamne, e rau in toata Europa, e criza, e de inteles ca oamenii sunt suparati – dar nu e vina noastra, a guvernului, e contextul general. Ori NU pentru asta s-a iesit ACUM; daca era asa, se protesta la fel cand s-au taiat salariile si pensiile, nu se dansa dansul pinguinului in Piata Victoriei. Acum s-a iesit impotriva nesimtirii guvernamentale, nu doar a saraciei.”

• Călin întreabă pe fb: “si de maine ce urmeaza, in afara unei noi saptamani de lucru, binecuvantata de codul muncii? in ce se poate transforma, spre ce se poate transfera toata aceasta energie protestatara? daca ea va continua, va trebui sa isi defineasca un mesaj, niste lideri, un plan sau va putea ramane ceva mai putin structurat? spre ce se va indrepta, spre un “occupy” intarziat sau spre o entitate socio-politica de sine statatoare?”

• mă fascinează gedesiştii care vor să meargă pînă în pînzele albe şi vor să mai discrediteze puţin mişcările – Andrei Cornea, de exemplu

• Cînd va căpăta mai mult sens protestul: cînd ăia din mall-uri vor înţelege că are sens să protestezi chiar dacă deocamdată le e cald şi bine; asta ar fi prima lecţie a protestului

• azi TVR e mai echilibrat, îmi spune un prieten pe fb. Dar se mai rezolvă din cînd în cînd cu Cristi Pătrăşconiu, angajat la ISP, thinktankul PDL, analist “obiectiv” pentru postul public, haha

• Teodor Tiţă scrie un articol despre “revoluţii” electorale. Un articol în care toate par vechi şi nouă toate. De acord că Antena 3 e isterică. Dar îi spun ca între amici că şi TVR Info a greşit prin propagarea unui tip de analist-activist-pedelist invitat în studio să civilizeze poporul care nu vrea privatizare. E aiurea să joci veşnic pe cartea glumiţei sceptice: ce se întîmplă în Piaţă nu e electoral şi sper să rămînă aşa; iar să nu speri măcar că se vor promova astfel şi mesaje mai consistente iarăşi mi se pare cam apatic;

• Nahoi crede aiurea că sînt manifestări “politice, nu economice, nu e ca-n Vest, e mai mult ca-n Rusia”. M-a spart: păi Occupy nu e politic? Păi economia nu e politică?

• fost pe acolo pe la 16.00 jandarmii sînt masaţi în spatele Universităţii, flancul “liber” de ieri; asta arată intenţii mult mai războinice. Sper să mă înşel;

• cine instigă mai tare? “liderii” din galerii sau incredibilii de pe la B1? Pe o scară a isteriei, TVR e mult mai “echilibrat”. De cealaltă parte Antena 3 capătă note isterice invers: politicienii vor să capteze rapid mesajul prin goarna lui Voiculescu – se mai rătăceşte şi cîte un invitat adevărat precum Daniel Barbu, dar nu prea-l ascultă nimeni.
• comparaţiile cu anii 89-90 sînt utile ca singure repere de revoltă; dar situaţiile sînt complet diferite; ar fi bine să se renunţe la prostiile cu jos, comuniştii şi alte tîmpenii fantasmagorice; aici e protest anti-austeritate, anti-privatizări, anti politici de tip “pentru un capitalism mai bun”; e prima ieşire publică clară pro-democraţie, antiautoritarism de criză, de tip capitalist – dap, ştiu că nu vă place cuvîntul – e mai actual ca niciodată;
• adevăratul purtător de cuvînt al PDL e pînă acum Urban, senatorul care-l iubea pe Breivik şi care spune simplu de manifestanţi că sînt “viermi”
• da, sînt acolo şi revoluţionari penibili care vor privilegii, mai sînt şi alţi oameni cu care nu v-aţi înţelege în mod normal. Orice masă de oameni poate gîdila periculos simţul ridicolului, asta e. Nu mai strîmbaţi din nas cînd cauza e bună.
• alte opinii, informaţii, fotografii în grupajele de pe criticatac şi româniacurată

Un afiş perfect făcut de Paul Hitter pentru criticatac:

Aş pune în discuţie elemente din mesajul protestatar 13-14.

• să insişti doar pe josbăsescu în explicarea evenimentelor e o superficialitate tipică opoziţiei şi media mainstream. Tot la fel de superficial e să te iei în serios cu formulările de tip “josdictatorul”. Ce se întîmplă aici ţine, cred, într-un mod subtil şi de mesajul, nu doar de persoana lui Arafat – a fost o critică intenţiei de a privatiza zone din sănătate. Mesajul conţine implicit (deşi mai puţin vizibil) un mesaj anti-comercializare, anti-sistem.
• sigur, contează şi ura pentru un Băsescu care a practicat austeritatea în forţă, dublată de o lipsă totală de respect pentru nişte cetăţeni care le-au îndurat tîmpeniile şi i-au ajutat să-şi regleze cifrele la sfîrşit de an. Austeritatea aplicată cu sfidare a fost în sfîrşit sancţionată.
• Presa de afară a încadrat rapid mişcările cu eticheta anti-austeritate. Mi se pare mai corect aşa. Practic, România nu face altceva decît să recupereze un trend general împotriva unui anumit sistem de ieşire din criză prin austeritate exercitată asupra celor mai vulnerabili.
• Alina Mungiu Pippidi spune că protestul e pentru susţinerea democraţiei. Ok, e şi asta, dar aş plusa: e şi un “huo” puternic aplicat ultimilor 20 de ani, cu tot cu politici şi ideologii univoce. Marea religie a măsurilor de protejare a banilor împotriva cetăţenilor începe să se erodeze pe nesimţite. Eu cel puţin aşa o simt.
• Ăştia care îi tot trag cu comasate-anticipate-necomasate etc. au totuşi un grad avansat de penibil. Vor ei să confişte furia unor oameni cu sloganuri de doi lei. Oameni buni, de zece ani singura voastră politică e cu suspendări şi alte fantezii, în timp ce s-au adîncit distanţele dintre săraci-vulnerabili şi bogaţi-privilegiaţi.
• partidele, sindicatele trebuie să iasă pur şi simplu, fără însemne, fără dansul pinguinilor fără nimic. Să iasă dacă-i interesează.
• diabloizarea PDL nu e o soluţie – foştii susţinători trebuie lipiţi de protest dacă între timp au ajns la capătul puterilor sau dacă au fost dezamăgiţi. Politicienii trebuie să înţeleagă că ori îşi schimbă filozofia, ori vor păţi la fel ca Băsescu acum
• ia priviţi  aici genul de articole care încă poartă clişee incredibile, complet rupte de realitate, cu pretins ştaif civilizator, dar cu argumentaţie care nu depăşeşte complexitatea unui pliant cu oferte la tigăi şi biciclete; pericolul subtil e aici: sînt încă unii care se pretind elită doar dacă încep să înveţe poporul cum trebuie distrus statul ca să lăsăm “piaţa liberă” să se manifeste.
• Daniel Barbu spunea ieri că există şi o altă posibilă desfăşurare a evenimentelor: aşa cum mai 68 a întîrit rezistenţa regimului contestat, aşa se poate întîmpla şi aici – demonizarea preşedintelui şi a oamenilor lui îi poate readuce împreună – e şi asta o ipoteză…

Drept concluzie, repet: prefer să cred că se manifestează împotriva unei filoyofii de guvernare mai vechi decit regimul Basescu (de aceea politicienii, animale totuşi cu un simţ deosebit al străzii, nu se înghesuie pe acolo), nu doar împotriva ultimilor 2 ani. Băsescu şi comportamentul lui inexplicabil e un pretext foarte bun. Dar e doar un pretext.

P.S. Se tot disipează mesaje precum “dar tu ai votat cu Băsescu”. Ce am făcut de fapt: am criticat un stil de a face presă isterică pro sau anti Băsescu. Deci mi-am criticat şi propriul loc de muncă în unele cazuri. Asta am făcut. Apoi, votul pentru Băsescu a fost votul împotriva unei opoziţii care nu avea nimic de spus, absolut nimic. Geoană mi s-a părut absolut imposibil de înghiţit. Şi nici Antonescu nu era mai breaz. Cum eşti de stînga şi ai votat cu Băsescu? Eu am văzut la startul din alegerile trecute numai partide animate neoliberal, nu am văzut stînga dreapta. Înainte să votez am criticat tot ce m-a deranjat la putere, în mod public. O simplă ştampilă nu înseamnă suspendarea spiritului critic. Geoană mi s-a părut atunci o opţiune şi mai proastă. (De altfel, venirea lui Ponta cred că e mai bună pentru opoziţie). În rest, votul e doar un vot. Acţiunile mele publice au fost clar de critică a neoliberalismului autoritar – mi se pare o cauză mai bună şi mai politică decît circul cu vedete TV numite politicieni.

• Prima marea tîmpenie: sînt membrii unor galerii de fotbal acolo, vai vai! Nu am văzut niciodată o mulţime atît de variată de completă în reprezentarea tuturor felurilor de statut, clasă, educaţie, hobby ce vreţi voi. Da, sînt şi oameni din galerii. Şi? Cetăţenii de la peluză nu au voie?
• Altă tîmpenie: sînt oameni de la partide. Or fi, că nu-i cunosc pe toţi şi nu poartă ştampilă în frunte. Dar iarăşi e un mod fals de a pune problema. Întrebarea nu e de ce sunt partide diverse în stradă. Adevărata întrebare e de ce nu sînt în stradă dacă tot se dau liderii atît de nemulţumiţi pe la televizor? NU mai ştiu să iasă fără batiste roşii şi galbene şi fără autobuze aranjate de organizatori? Dacă eşti nemulţumit, ieşi pur şi simplu. Valabil şi pentru Ponta, şi pentru liberali, şi pentru pedelişti nemulţumiţi, pentru toţi.
• Puterea a dispărut: Boc nu mai există, Băsescu face gesturi de neînţeles. E un vid care scoate lumea spontan în stradă. E ceva normal. Proetestul e ceva normal.

• altă tîmpenie: de ce n-au mesaj clar? Păi cît de clar vreţi? strigă împotriva guvernării, preşedintelui, am văzut şi auzit mesaje cît se poate de clare. Revendicări cristaline scrise pe puncte apar în timp, revolta se articulează acum. Oamenii au ieşit pe 13 ceva mai mult pentru Arafat. Pe 14 revolta deja avea mesaje mai generale, nu doar huobăsescu. Fiecare a ieşit pentru tot ce s-a întîmplat în urmă: fie că e nu ştiu ce taxă, fie că e privatizarea sănătăţii, fie că e codul muncii, comasare, corupţie etc. Motivele s-au strîns.
• Niciodată în ultimii ani nu am auzit în stradă huiduieli mai autentice. Josbăsescu e doar o pojghiţă normală. Dar se strigă acolo o nemulţumire totală, faţă de un sistem. Sloganurile cu dictatorul, Băsescu-Ceauşescu sînt repere normale din tradiţia protestatară recentă. Defilăm cu ce avem.
• Alt refren: nu prea a fost lume. Ba au fost mai mulţi decît oricînd într-un protest spontan în ultimii zece ani. Au trecut mii pe acolo. Au fost totuşi peste 15 ore de manifestaţii, proteste, marşuri, în două zile. Iar lumea se plimba tot timpul, se întindea de-a lungul trotuarului şi invada strada cînd grupurile din centru se organizau (o bună idee de exemplu a fost ocuparea pe la trecerea de pietoni de imediat după Inter).
• Jandarmii au fost foarte mulţi. Pînă la urmă simplul număr dă o stare de bătălie. Au fost momente  cînd au aruncat cu gaze cînd oamenii au intrat în panică, s-au aruncat şi bolovani, s-o mai fi rupt şi un coş de gunoi. Dar asta nu e violenţă ieşită de sub control. A predominat totuşi o stare de calm. Oricum, în majoritatea timpului, cel puţin între orele 20.00 şi 24.00, jandarmii au făcut tot felul de mişcări, de regrupări, o adevărată coregrafie care te pune vrînd-nevrînd în stare de asediu. Ce rost are de exemplu să alergi cu o coloană de “ţestoase” (nişte jandarmi echipaţi impresionant inclusiv cu nişte tocuri pentru pistol – o femeie l-a întrebat pe unul de ce are pistol şi jandarmul i-a răspuns că e gol tocul) pe trotuar pe la ceasul de la metrou cînd oricum oamenii nu mai erau pe stradă, şi mai erau despărţiţi şi de un gard şi de încă un cordon de jandarmi.
• Tîmpenii despre manipulare am auzit destule la tv. Dacă vezi un grup de oameni care fug într-o singură direcţie nu înseamnă că au fost manipulaţi sau folosiţi de cine ştie ce forţă ocultă. Dimpotrivă, au venit la mine nişte tineri care se plîngeau că sînt nişte tipi suspecţi (c-ar fi “infiltraţi) care agită aiurea spiritele, aruncă cu pietre etc. Agitaţia şi chiar suspiciunea sînt normale după atîţia ani de anchilozare.

• Ieşiri aiuristice precum cea a lui Sever Voinescu (cu invitaţii la film) nu fac decît să crească dispreţul. Cît despre TVR şi ura pentru postul public – nu a fost fără motiv. Din cît am apucat să văd TVRInfo, a predominat stilul unor invitaţi de a bagateliza sistematic tot ce se întîmplă acolo. Exemplu: să zică protestatarii mersi că nu şi-au furat-o ca-n Italia, că acolo ăia chiar şi-au lat bătaie serioasă. Deci i-aş ruga să nu se mai mire şi să trimită comunicate despre cum sînt intoxicaţi oamenii anti-TVR: mai bine şi-ar face treaba.

Am vrut să lămurim aceste adevăruri banale. Chestiile complicate le discutăm altădată. Concluzia mea de azi: nu am participat niciodată la un protest mai  autentic ca ăsta.

Dacă nu ar fi intrat la Realitatea şi nu ar fi spus ce a spus, totul ar fi mers lin. Legea ar fi fost dezbătută caricatural, ar fi trecut probabil prin asumare aşa cum au trecut şi Codul Muncii, şi comasarea şi altele.

Ce răspunsuri s-au dat:

Răspunsul CTP: e forţa masurbatorie a puterii; e tipul care a acumulat atîta putere încît mai juisează doar la propriile încordări de muşchi, în oglindă. Prea simplu. Tautologic: exerciţi putere pentru că îţi place doar să exerciţi putere. În fond e şi definiţia televizorului: apari pentru că apari. Întrebarea e de ce s-a exercitat puterea slab cînd putea să se împlinească în forţă, prin impunerea legii. De ce a spart narcisistul oglinda.

Răspunsuri riscate, pe baza unor argumente corecte: e forţa grupurilor de interese care-l împing să ia partea inexplicabil unor idei nepopulare, din motive financiare.

Sau: face asta ca să obţină altceva; vrea o lege cu facilităţi pentru unii investitori străini contra altor forme de recompensă: scoaterea vizelor pentru SUA şi altele asemenea – avem o lungă istorie de plăţi dure economice contra unor certificate politice de bună purtare.

Răspunsul rapid şi cu audienţă: e un tiran plictisit

Răspunsul meu: excesul de putere e cauzat de un exces de slăbiciune; nu e vorba doar despre dispariţia totală a Guvernului, a premierului dintr-o discuţie atît de importantă. E vorba despre o lipsă totală de opoziţie în interiorul puterii la Traian Băsescu. Omul ăsta s-a comportat cu Arafat ca şi cum nu l-ar mai fi contrazis nimeni de vreo zece ani nici în chestiuni minore. Ultimul interviu cu un tip critic a fost acela cu Tolontan dinainte de prezidenţiale, dar de atunci nu prea a mai vorbit normal cu oameni cu forţă de dialog.

Apoi, a ieşit atît de puternic în favoarea noului proiect pentru că Băsescu nu mai conduce de mult timp un  partid, ci o sectă (care nu mai are legătură cu partidul unde sunt deja oameni care murmură) care repetă robotic cîteva lucruri: privatizarea salvează tot, oamenii trebuie vulnerabilizaţi ca să muncească etc. Dacă era doar joacă de putere onanistă n-ar fi avut atîta coerenţă. Arafat a spus ceva foarte grav pentru sectă, mai mult ca sigur fără să-şi dea seama: piaţa nu e bună chiar peste tot. A spus atît de puţin, dar nu întîmplător a durut atît de mult. România are o singură religie în ultimii 20 de ani. Iar arafat a lovit, poate fără să vrea, exact acolo.

Pe scurt, Băsescu nu a ieşit să apere o lege, a ieşit să apere dogma. Cînd aperi o dogmă susţinută din ce în ce mai fanatic în ultimii 2 ani nu eşti raţional. Şi nu suporţi nici cea mai mică imperfecţiune la suprafaţa publică. Aşadar, în loc de explicaţii psihologizante, aş insista mai curînd asupra motivelor care îi induc această stare de sevraj în prezenţa criticii. Băsescu nu mai e preşedinte, e Marele Preot. Asta apare cînd şi  media, şi  opoziţia au ţintit doar fum, oameni, figuri, declaraţii şi popularitate iluzoriw. Şi niciodată nu au ţintit filozofia acestei puteri (şi a ultimilor 20 de ani, de fapt) nu a fost luată în serios, foarte puţini i-au constatat coerenţa, univocitatea, iar aceia nu prea au fost băgaţi în seamă… Pentru că e mai bun atacul la persoană, decît atacul la filozofie.

Înţeleg din toate semnalele publice că şi o mare parte din public nu vrea schimbarea sistemului de sănătate . În acest context, CER PUBLIC premierului retragerea procetului care viza reforma în sănătate. (realitatea)

Poezia lui: N-am înţeles că sistemul de sănătate nu poate fi gestionat de stat (adică şi de el, că doar e la putere) şi că trebuie să-l privatizăm cît se poate.

Poezia mea: Sistemul de sănătate trebuie reformat. Dar nu trebuie pornit de la premiza ultraobosită că orice reformă înseamnă să scoatem statul din ecuaţie, că privatizarea sau darea în administrare privată e soluţia.  Păi, voi, conducătorii statului nu sînteţi în stare să puneţi treaba în ordine.

A fost de fapt o cedare de altă natură, a spus de fapt: nu mai suport să fiu atît de nepopular. Şi nu suport valul de iubire pentru Arafat.

Ce se întîmplă de fapt: mai capătă şi omul care protestează, care iese în stradă ceva încredere. Numai aşa funcţionează: puterea trebuie să mai prindă şi puţină frică. Eu zic că anul începe bine. Nimeni nu poate să conducă democratic fără frica străzii sau fără frică de voci critice.

Domnule preşedinte, nu vă merităm.

Camera Americana e condusa de dna GATEJ, fosta consiliera a Presedintelui. spera probabil un eficace lobby in favoarea business-ului lor prin ac lege

sau

adu-ti aminte cine a comandat nou Cod a l muncii… pe care nu-l vroia nici sindicatele nici Asociatia patronala din Ro

Da, atunci a fost Consiliul Investitorilor Străini. Acum e doamna Gătej, ex-Cotroceni, care tot promite scoaterea vizelor dacă ne purtăm frumos.

Nu am paranoia cu “străinii”. Aici e ceva mult mai simplu: lobby de cea mai joasă speţă şi atît. Nu înţeleg de ce vrei să-l închizi pe Niculae pentru subminarea economiei, cînd tu o subminezi prin lobby pe faţă pentru diverse companii, de la minerit, la mediul bancar sau ce mai vreţi voi.

Ana (ştie foarte bine olandeză) ne spune  o chestie şi mai interesantă. Despre cum au ieşit olandezii în stradă după ce minunata lor lege i-a lăsat pe dinafara spitalelor la sfîrşit de an:

sursa

“iată ce se întîmplă în mult-lăudatul model olandez cînd logica pieței și sistemul medical se întîlnesc: pacienților li se refuză accesul în spital pentru că asiguratorii și-au terminat fondurile la sfîrșit de an”

Mai întîi, să nu uităm Constituţia, art.47, 2:

Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala în unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.

Ce se întîmplă cînd se împuţinează unităţile sanitare de stat?

Criticile IPP. Rezum la esenţial. Contextul, vulnerabilizare totală:

IPP atrage atenţia tuturor celor care urmăresc sau contribuie la dezbaterea publică actuală că pacienţii români sunt astăzi, în marea lor majoritate, cetăţeni ale căror surse de venituri scad dramatic în timp ce nevoile de accesare de servicii medicale cresc, iar această realitate pare să fie ignorată în mod deliberat de inițiatori. Este necesar a se dezbate în spaţiul public nu numai care sunt categoriile sociale speciale, cu vulnerabilitate crescută dar mai ales, în mod concret, care va fi abordarea acestor asigurători privaţi interesaţi de profit faţă de populaţia activă ce îmbătrâneşte de la an la an şi solicită mai des accesul la servicii medicale. De la un moment dat probabil că nu vor mai fi profitabili pentru aceste firme.

Lipsesc elemente cheie din proiectul de lege. Pachetul de bază, de exemplu, nu intră în dezbatere – e zona în care se pot face cele mai mari profituri.

Proiectul este supus dezbaterii publice fără să existe informaţii – cheie despre ceea ce conţine pachetul de bază de servicii la care vor contribui toţi cetăţenii cu venituri. În același context, stabileşte o serie de drepturi pentru asigurătorii privaţi ai serviciilor de sănătate care se vor implica în furnizarea serviciilor, dar nu şi sancţiuni. Conţinutul următorului pachet de bază este crucial pentru înţelegerea de către public a serviciilor ce vor fi (parţial) plătite din contribuţiile achitate lunar tot de către aceştia şi peste care vor interveni o serie de servicii contra cost, intermediate de asigurător. Proiectul amestecă termeni şi proceduri de finanţare (sistemul de coplată este prevăzut practic pentru toate serviciile medicale oferite, mai puţin pentru cel de urgenţă), nefiind clar în ce priveşte potenţialele abuzuri din partea asigurătorilor faţă de paleta de servicii pentru pacient. De altfel, Guvernul ignoră cu bună ştiinţă faptul că în prezent, legea nr. 220/2011 prevede deja sistemul de coplată, însă continuă să nu o aplice pentru că nu există o bază de calcul concretă a contravalorii serviciilor medicale.

Guvernanţii sînt foarte grijulii cu privaţii şi cu asigurarea banilor:

IPP constată că pacientul român va avea un singur drept principal în noua lege: să nu uite să plătească contribuţia la sănătate ca să aibă asiguratorul privat bani de rulaj

Un singur responsabil:

Institutul respinge propunerea din proiect prin care se stabileşte că Preşedintele CNAS va avea rang de Ministru. Un singur Ministru răspunde de sistem şi participă la şedinţele de Guvern şi acela este Ministrul Sănătăţii. Ceilalţi sunt în subordinea lui şi pot fi Secretari de Stat.

Înainte de modificări, evaluări reale:

În final, Institutul pentru Politici Publice recunoaşte necesitatea în primul rând a evaluării actualului sistem de sănătate şi somează actualul Ministru al Sănătăţii să dea publicităţii un raport complet asupra stării sistemului care să conţină toate informaţiile pe baza cărora orice actor interesat, avizat sau nu, să înţeleagă care sunt adevăratele probleme ale sistemului sanitar: de exemplu, planul naţional de paturi, auditul spitalelor din România şi sancţiunile aplicate, evaluarea costurilor efective ale actului medical etc.

Concluzie. Cea mai mare privatizare din istorie trebuie oprită:

IPP solicită stoparea acţiunii de transformare a unui raport prezidenţial (“Un sistem sanitar centrat pe nevoile cetăţeanului”), pretinzând a pune în centrul reformei pacientul, cum ar fi fost normal, în cea mai mare privatizare din istoria României (prin administrarea anuală a 5 miliarde de euro, contribuţiile la FNUASS, plus 2-3 miliarde de euro din sistemele secundare de asigurare, la care se adaugă valoarea spitalelor ce urmează a fi vândute către sistemul privat).

Ce mai cred că se uită

Se vorbeşte despre o viitoare invazie a privatului peste stat, uitîndu-se că avem o problemă de dereglementare chiar şi acum, cu noua lege. Te duci la spital şi medicul te programează la cabinetul particular de după amiază. Medicii de familie sînt agenţi de marketing ai unor companii farmaceutice. O mulţime de nereguli şi de forme de încasat bani pentru servicii publice stau deocamdată într-o zonă etic-gri.

Noul proiect al legii nu vrea decît să scoată sănătatea din lista  drepturilor “scumpe” ale cetăţenilor.

Nu doar că acest proiect nou trebuie respins. Dar trebuie reglementată clar și scurgerea de knowhow și bugete din sistemul de stat înspre sistemul privat și folosirea sistemului de stat ca platformă de business pentru privat. Reguli de conduită a medicilor, scoaterea banilor negri la suprafață, astea-s prioritățile.

Legea actuală dă deja destul mediului privat. Ce ar trebui să vină acum ar trebui să fie reglaje fine, nu privatizare.

Topul fricii

Într-un studiu recent IRES, frica de îmbolnăvire stătea imediat după frica de a pierde un job. (apropo de frici, detalii interesante despre cum au trecut românii la frica de pierdere a libertății, la frica pentru joburi, în recenzia unei cărți interesante):

Să mergem mai departe. Pentru că nu e vorba de sistemul de urgențe și atît. Eu, de exemplu, aș înclina să cred că mare parte din criticile lui Arafat sînt valabile și pentru spitale în general. Ce e mai îngrozitor? Să avem toţi acces la un sistem care cît de cît merge? Sau să avem doar unii, cei cu ceva bani, acces la un sistem ceva mai bun? Gîndiți-vă bine înainte să răspundeți. E normal să fie schimbat ceva: de exemplu să se termine cu plata ipocrită a personalului medical. E normal să aducem banii din mită la suprafață. Dar de ce e musai să urmez modelul pieței libere?

O doamnă îmi dădea pe FB exemplul învățămîntului universitar care a intrat în competiție comercială și a ieșit o mare varză pentru că a fost păstrat într-0 stare de dereglementare profitabilă.

Un alt exemplu bun este alunecarea înceată dar sigură în privatizarea pazei și protecției. Au apărut firme de badigarzi care patrulează prin licee inclusiv. Poliția se retrage din spaţiul public. Culmea e că cheltuielile mari cu siguranţa au continuat da rîndul “serviciilor speciale”…

Al treilea exemplu: vă simţiţi în mai mare siguranţă cu o parte din contribuţiile pentru pensii livrate unor companii private?

Deci întrebarea serioasă e: de ce nu încercăm să reglementăm atent o piaţă unde principala problemă e banul negru şi lipsa de personal? Privaţii se descurcă şi acum, au clinici, există competiţie pe anumite paliere. De ce e nevoie de mai mult de atît?

Cine are putere şi forţă să conteste principiul de piaţă în mai mare parte din sistemul sănătăţii decît în urgenţe? Mai nimeni se pare. Iar aici nu mă interesează refugierile sub pălăria de “specialist”. Asta e discuţie pentru toţi cetăţeniinespecialişti. Nu trebuie să fii medic, trebuie să fii doar potenţial pacient. Strîngi din dinţi încă o vreme şi ceri reformare de stat sau joci la loteria privatizării. O întrebare serioasă cu răspunsuri prea slabe decoamdată.

Dar dacă vrem să ştim ce spun şi specialiştii. Iată o opinie a lui Sorin Paveliu:

Privatizarea caselor de asigurări de sănătate – fără a detalia cum şi de ce ar putea fi benefică societăţii – că doar nimeni nu s-a plâns până în prezent de o proastă administrare din partea caselor judeţene, pare o mişcare asemănătoare concesionarii principalelor servicii publice gen furnizarea de  petrol şi gaze naturale, de curent electric, de apă, adăugind aici şi privatizarea sistemului bancar. În afara monopolului crunt şi a preturilor aliniate la nivel european nu am simţit absolut nici un singur beneficiu. Totuşi, spre deosebire de aceste servicii scăpate de sub controlul statului, pentru privatizarea caselor de asigurări nu exista nici un fel de presiune. Pe surse, diverşii oficiali ai sistemului, au cultivat ideea ca aceasta privatizare este impusa de Fondul Monetar Internaţional. În scrisorile de intenţie date publicităţii nu exista însă nici un fel de astfel de menţiune. Astfel se deschide cale ipotezei unui interes privat, de grup.

Implicarea societăţilor de asigurări de sănătate în administrarea contribuţiilor obligatorii este lăsată să se înţeleagă ca va conduce la stimularea sistemului de asigurări private. Ipoteza în sine vine în coliziune cu un fapt recunoscut chiar în expunerea de motive – nivelul cheltuielilor private cu sănătate din România a depăşit cotele de avarie, reprezentând intre ” între un sfert şi o treime din totalul bugetului sanitar, ceea ce reprezintă una dintre cele mai mari contribuţii directe din UE”. Menţinerea contribuţiei publice actuale la FASS şi stimularea asigurărilor private înseamnă orientarea politica spre o spoliere accentuată a populaţiei, dincolo de orice limite ale protecţiei sociale. Nu mai discutam de o politica de centru stânga ci una de extrema dreaptă, în care principalul criteriu de supravieţuire în fata bolii este disponibilitatea financiara a pacientului. (sursa)

Refrenul e “mai rău de atît nu se poate”, de aia trebuie să privatizăm. Sînteţi siguri că nu se poate mai rău?

Poziţia România Curată

Alina Mungiu Pippidi atrage atenţia şi asupra altor deformări în avîntul promoţional prezidenţial:

Ca profesor de politici publice şi fondator al unei instituţii care a încercat să contribuie la raţionalizarea politicilor noastre am datoria să explic ce e în neregulă cu toată povestea asta cu legea sănătăţii, de ce abordarea e greşită şi cum s-a ajuns la radicalizarea situaţiei. Nu o să mă mai refer la ce a spus şeful statului în celebra sa intervenţie televizată din 9 ianuarie, pentru că a spus cu autoritate lucruri factual eronate. Cel mai eronat e că ne despart doar câteva luni de europenizarea serviciilor de asigurări de sănătate, când posesorul unei asigurări româneşti se va putea prezenta, de exemplu, la un spital german cu asigurarea de acasă şi va fi operat pe gratis. Cu alte cuvinte, dacă reformăm sistemul, de la toamnă la Viena nu vor mai fi trataţi doar Teo şi şeful statului, ci orice cetăţean. Nu e adevărat, nu ne despart luni, nici măcar ani, ci nu se ştie dacă se va realiza vreodată. (ARC)

Niculae în luptă cu serviciile secrete germane

Afaceristul acuzat de subminare, Ioan Niculae face o declaraţie amuzantă despre documentarul lui Solomon, Kapitalism, reţeta noastră secretă:

“A fost o comanda a serviciului de spionaj din Europa de Vest, nu din Europa de Est, in care, contra a 70.000 de euro, bugetul filmului, comanda a fost foarte clara, i-ai pe toti primii cinci sau sapte investitori din Romania si faceti-i zob. M-a luat pe mine, pe Copos, pe Patriciu si ne-a facut zob. Absolut, sigur a fost un serviciu secret” (B1 TV).

Evident, omul are tripul lui. Comic. Ce e şi mai amuzant e că pe mine m-a deranjat la acest documentar tocmai punerea într-o lumină ultraluminoasă a capitalismului ideal în opoziţie cu capitalismul a la Niculae. Iar efortul alor noştri era tocmai să spună că şi ăia de afară fac măgării. Asta e, războiul capitalului străin cu cel romînesc continuă.

P.S. Articolul despre Liga Studenţilor Români din Străinătate a supărat-o şi pe doamna Paul. Problema e că s-a indignat din motive greşite – eu nu am înfierat oamenii care studiază afară, nici n-am spus că sunt “frustraţi” (am alegeri mai interesante de cuvinte). Ce am spus e că e folosită politic o mişcare condusă de nişte oameni clar orientaţi politic şi nu doar atît: periculos alunecaţi ideologic într-un discurs neointerbelic despre elite, despre valori fumigene vag naţionale – nici o idee, nici un program real, nimic. Nu în zadar am scris încă în textul iniţial că nu am nimic cu oameni cu rezultate deosebite în cercetare în afară sau aici. Dimpotrivă. Mulţi sunt promovaţi sau scriu şi pe voxpublica.ro.

Un mic pericol există: că toată atenţia se mută doar pe sectorul urgenţe şi, de fapt, problema stă în filozofia legii. Cum a repetat-o şi preşedintele şi oamenii săi de zeci de ori: concurenţa liberă pe piaţa sănătăţii nu poate face decît bine! Scurt. O frază ideologică prezentată ca axiomă, ca adevăr absolut.

De aceea intervenţia stîngistului Arafat este valoroasă. Pentru că pune profesionist întrebarea (cum o punea şi un alt profesionist de la spitalul universitar, Chirculescu, sau cum o critica zilele trecute şi avocatul poporului): chiar este piaţa liberă o lege imuabilă? Înţeleg, am avut o fascinaţie, am crezut, dar de data asta trebuie să ne trezim pentru că am ajuns la URGENŢĂ.

Culmea e că întrebarea lui Arafat care ţinea strict de urgenţă este de fapt cea mai importantă întrebare după 20 de ani de zvîrcoleli de cele mai multe ori pierzătoare, de descentralizare şi de privatizare.  Este nevoie de reformă în sănătate, da. Nu e nevoie de poezii despre cum concurenţa ne va face să murim mai greu.

Trecem de indignări de astea şi constatăm o problemă de fond enunţată de preşedinte: Arafat e stîngist pentru că vrea controlul total al statului în zone sensibile din sistemul de sănătate. Preşedintele vorbeşte în termeni de piaţă: la întrebarea despre acoperirea zonelor rurale, răspunsul a venit cu sintagma “dacă permite piaţa”. Pentru Băsescu e simplu: concurenta cu sistemul privat nu poate decit să împingă în sus calitatea serviciilor. O ficţiune totuşi destul de des contrazisă în ultimii 20 de ani în România.

Aici găsiţi expunerea de motive şi proiectul de lege. Mai jos am luat nişte comentarii ale prietenilor pe marginea intervenţiei lui Băsescu (nu i-am semnat, că nu le-am cerut acordul, am preluat doar ideile lor şi le-am citat mai jos). Voi reveni pe măsură ce voi înţelege mai mult din legea asta (acum cîteva zile, avocatul poporului spunea la TVR Info nu doar că nu e de acord cu o lege axată pe profit, ci că legea e scrisă într-un limbaj inaccesibil cetăţenilor de rînd, fără educaţie juridică specială).

sursa foto: siteul oficial al presedintiei

• “probabil că mâine pleacă şi arafat din sistem. cel puţin aşa pare a avea intenţia…”
• “e vrea sa faca Basescu si-a dovedit ineficienta in SUA. Tot ce face noul sistem e sa creasca ametitor sumele ce trebuie platite de contribuabilul de rand inspre folosul companiilor de asigurari de sanatate si a spitalelor private.”
• “Sistemul sanitar din Romania este construit ca sa fie corupt si practic imposibil de controlat si de administrat ,pentru a se fura bani si finanta partidele politice !….”
• “Bine că aistemul de sănătate din SUA e un panteon al neprihănirii…”
• “f arogant Băsescu. auzi acolo, nu întrerupi președintele dacă tot ai ocazia să vorbeşti cu el… măcar de ar învăța că se spune “să aibă” nu “să aibe”, dacă tot ţine la etichetă”
• “my god! nu-mi vine sa cred ca se privateaza toata sanatatea asa de repede..acum 6 luni cand ne prindeam de acest plan ne gandeam ca mai avem de asteptat cel putin 2-4 ani.”
• “Basescu, tare: “nu vreau sa spun ceva urat, dar cred ca Arafat are o pozitie, cum sa zic, stangista.”"
• “dom’le, parerea mea e ca totusi, intr-o tara normala si capitalista si cu oameni competenti principiul asta mi se pare foarte sanatos si logic, adica aparitia concurentei private ar trebui sa duca la eficientizarea serviciilor.
  totusi, se stie ca statul e cel mai prost manager insa oamenii “competenti” si corupti din fruntea tarii nu cred ca vor reusi sa implementeze un astfel de sistem plus ca nu stiu exact cum e scrisa legea.”
• “Costi, sunt multe lucruri care nu sint deloc in regula cu faptul ca serviciul medical de urgenta are in componenta, pe langa institutii de stat, o singura entitate privata: fundatia SMURD. Publicul ignora sau nu stie ca SMURD nu e ceva care apartine de stat. E o fundatie care papa bani la greu de la buget. E o fundatie care, in plus, foloseste in exclusivitate in scopuri medicale, mijloace de transport care apartin unor institutii de stat (ma refer si la elicopterele unitatii speciale de aviatie a Ministerului de Interne). Pana in acest moment Ministerul Bolii a boicotat sistematic, de exemplu, orice fel de initiativa privata de a opera pe piata serviciilor medicale de transport de urgenta cu elicopterul sau HEMS, cum se numeste peste tot in lume (Helicopter Emergency Medical Services). In foarte putine locuri din lume aceste servicii sunt executate de catre stat. Tocmai pentru ca statele nu au interes sa investeasca in mijloace fixe pretentioase si in pregatirea laborioasa a unui personal hipercalificat, ele sunt concesionate unor entitati private iar serviciile sunt decontate, ulterior, de catre societatile de asigurari. Fie ele de stat sau private. In Romania, interesul lui Arafat era ca aceste fonduri alocate de casa de asigurari de sanatate sa fie platite pentru aceste servicii doar catre o singura entitate. Si anume de catre SMURD, fundatia pe care a creat-o. E o chestie foarte discutabila treaba asta… Mai ales ca SMURD si celelalte institutii din sistemul medical de urgenta nu au capacitatea de a interveni aeropurtat in toate situatiile de urgenta. Nu au suficiente elicoptere si nu au cum sa ajunga in timp util in orice zona din tara. Iar daca trebuie sa ajunga, parcurg in zbor distante extrem de mari, in timp foarte indelungat. De multe ori apeleaza la uriasele elioptere Mi 17 de la Ministerul de Interne care sunt cumplit de insetate de kerosen… Se irosesc bani aiurea si mor oameni degeaba. Daca ar exista si alti operatori pe piata care ar putea sa intervina s-ar salva multe vieti. Eu cunosc doua cazuri de companii care au investit bani grei in perspectiva de a intra pe piata serviciilor HEMS – elicoptere mai performante decat cele de la SMURD, personal medical, aparatura medicala – si au fost boicotate constant de Arafat & Co. Nu au fost autorizati sa opereze cu decontare prin Casa nationala de asigurari de sanatate. Iar privati care sa plateasca astfel de servicii nu sunt suficient de multi in Romania incat sa mentii o astfel de activitate aeronautica si medicala. Cred ca este mult mai ok sa se liberalizeze acest tip de servicii medicale de urgenta. SMURD opune rezistenta fiindca au avut un monopol pe care sunt pe cale sa il piarda. Ii apreciem cu totii pentru tot ce au facut pana acum dar trebuie sa se deschida piata si in aceasta zona. In avantajul tuturor.”
• “faptul ca exista monopol (de stat sau de cvasi-stat) in sectorul sanatatii este un lucru bun, nu unul rau, culmea, tocmai pentru alocarea mai buna a resurselor; ma amuza toate discutiile astea despre elicoptere, tinta fiind ceva de genul “sa se dea cate un elicopter sa ajunga la toata lumea”–sa crezi ca noii operatori isi vor plasa elicopterele lor SF in nu stiu ce zone izolate din Botosani sau mai stiu eu pe unde chipurile nu poate sa ajunga SMURD-ul, si nu le vor tine pe toate prin Bucuresti, acolo unde vor functiona la foc automat (si vor produce bani la fel) e cel putin ciudat; nu te-ai gandit ca problema alocarii resurselor s-ar putea sa fie una de lipsa de resurse? Sunt ridicole toate discutiile astea mai mult sau mai putin pedante despre proasta alocare a banilor (in sanatate, in educatie, in ce vrei tu) care nu iau in calcul ca nu prea e mare lucru de alocat (ceea ce nu inseamna ca nu exitsa “coruptie” sau ca nu se poate face o alocare mai buna, chiar si incremental, dar asta tine mai degraba de, vai!, planificare la nivel national si regional, dar hai ca te-am speriat deja probabil”

Prietenii de pe fb cam asta au zis. Ce zic prietenii de pe Vox? Promit să mă întorc cu proiectul citit zilele următoare.

De ce un eveniment leșinat care evocă feerii tineresc-popular-naţionale a devenit aşa de important? Pentru ca el anunţă oficial noul populism: naţionalismul pur şi dur, de tradiţie. Revendicările anunţate de conducerea respectivei ligi merg mai ales către paradigma paşoptistă. Echivalenţele mai mult sau mai puţin subtile între boierii tineri bonjurişti şi românii tineri cu studii în străinătate sînt cel puţin ridicole. Retorica lor bate mai curînd spre naţionalism interbelic sau ceauşist decît spre discursuri de secol XIX.

Acest eveniment e parte dintr-o campanie sau, mai corect, să-i spunem trend (adică nu neapărat controlat, cît expandat). Totul a început anul trecut cu ameninţările puterii (naţionale sau europene, Merkel fiind declanşatorul) la adresa unui „populism periculos” care ar putea bîntui Europa. Este vorba de un populism economic, unul care ne-ar putea smulge din drumul nostru „european”. În schimb, populismul naţionalist, e bun, e singura reţetă pe care o ştim.

Orice criză creează un vid teribil de mesaj, de conţinut, de proiect. Fiecare îl umple cum poate. Ungurii l-au umplut cu o constituţie care a aruncat şi mai multă confuzie. De exemplu, ministrul de externe al României, Baconschi, a reţinut cu entuziasm ce-i trebuia din proiectul lui Orban: că l-au pus pe Dumnezeu în Constituţie. Pînă la urmă, răspunsul identitar naţional e cel mai simplu şi verificat. Vestul ca de obicei critică ipocrit în timp ce închide graniţe, expulzează cetăţeni europeni, fac discriminări între membrii UE cu legea în mînă. Răspunsul naţionalist e perdeaua de fum preferată: cetăţenii gem economic, noi le răspundem simbolic, religios etc. O să vă miraţi, tăierea salariilor merge perfect mînă în mînă cu poveşti despre o Românie mai puternică, mai verde, mai intransigentă.

România nu e departe de acest răspuns naţionalist, e doar puţin întîrziată, dar va recupera electoral. Imediat după începerea celui de-al doilea mandat, din cabinetul lui Traian Băsescu au început să răzbată teme patriotice. Asta în paralel cu un discurs foarte dur anti-săraci, anti-leneş, anti-români-tipici. Îmi veţi spune: cum poţi să spui că este e naţionalism cînd Băsescu vrea Statele Unite ale Europei şi vrea monedă unică? Aici e secretul, doar nu aţi auzit prima oară acum că România interbelică e considerată de mulţi cea mai „europeană” perioadă din istorie şi altele asemenea. Un naţionalism adevărat trebuie să elimine uscăturile. Naţionalismul de tip nou, americanizat puţin, elimină tot ce e în plus, ce e slab, ce e neadaptat. Clişeele din propaganda UE servesc perfect într-un discurs de lider-tătuc care vrea să-şi cureţe naţia de uscături.

Nu e întîmplător că acest discurs vine tocmai din exterior, este noua sevă de autoritate pe care şi-o extrage preşedintele ţării care se vrea autoritar cu o popularitate în sondaje de vreo 20% în interior.

Liga Studenţilor Români din Străinătate, Noua Republică şi alte invenţii nu au vreo şansă reală electorală, nu agită mase. Dar fac ceva mai important, lansează temele electorale sau mai curînd sentimente electorale. Ele au acelaşi rol pe care l-au avut cu ani în urmă comisiile de comandare a comunismului care înfierau de fapt adversarii moguli ca urmaşi ai sistemului ceauşist. Raportul lui Tismăneanu nu a avut cine ştie ce ecou printre alegători. Dar tema anticomunistă s-a regăsit puternic în discursul electoral. Mai nou, România civilizată şi normală pregăteşte război cu România profundă, aia afectată de racile comuniste, asistenţiale, România care „nu vrea să muncească”, manelistă etc. Teze retrograde, primitive, nu vin întîmplător şi de la românii din străinătate. Programul studenţilor din străinătate (desfiinţat scurt şi definitiv în articolele lui Ciprian Şiulea) este un mare semn de neadaptare acolo – în loc să recunoşti că nu e mare lucru interesant de făcut în Vest, că majoritatea românilor îşi irosesc pregătirea în joburi de mare uzură şi fără viitor, că plecarea e fundamental o chestiune supravieţuire, nu de împlinire,  mai bine te pretinzi un mare specialist şi începi să pretinzi statut privilegiat în ţară. Ministerul de Externe a avut o singură preocupare: stimularea unei pretinse „schimbări la faţă” nu de sus în jos, ci din exterior înspre interior.

Vasile Blaga a ţinut un discurs sentimental la gala LSRS, despre discuţii familiale cu băiatul său plecat la studii în străinătate şi care n-ar vrea să se întoarcă acasă. Dar dacă se întoarce acasă şi îi dă tata ceva de lucru (cum l-a ajutat şi pe ginerele său cu ceva contracte de pază privată la instituţii de stat, pe cînd era la Interne) e mai util ţării acel băiat bine pregătit? Traian Băsescu a anunţat chiar posturi de consilier pentru tineri eminenţi întorşi.  Dar a mai spus ceva interesant – a tras de urechi o anumită parte a societăţii civile care l-a susţinut şi acum nu-l mai susţine. De aceea a îmbrăţişat complet aripa Baconschi, lăsînd-o mai moale cu aripa GDS – Tismăneanu.

Cu o zi înainte de gala LSRS, TVR difuza un material ciudat realizat de Monica Ghiurco, despre ameninţarea exterioară la adresa României, despre cum ruşii au vrut şi vor să dezintegreze România şi toate celelalte ameninţări tradiţionale (puteţi vedea aici). Teme naţionaliste şi neo-elitiste de diverse culori prezentate în numai cîteva zile de postul public. E ceva pus la cale, concertat? Ar fi o naivitate teribilă să credem asta. Ligile de studenţi străini cu idei interbelice, noile republici, documentare despre esenţa românească şi altele asemenea apar firesc ca o întoarcere la cea mai facilă soluţie: cînd nu mai poţi să te susţii, cînd nu mai ai argumente anticriză, cînd nu mai ai bani, conservi puterea prin metode ştiute şi verificate.

Jocul cu exteriorul, cu ce spun comisiile şi fondurile internaţionale, cu obsesia anticorupţie care pare toată stocată în Est, în timp ce în Vest stă mult mai nobilă civilizaţie financiară, nu e nou. Toate abuzurile se fac în numele instanţelor exterioare, mult mai credibile decît propriile forme de consultare, dezbatere. În fond e şi dilema pe care G.M.Tamas o expunea recent (aici), cu o Europă care pare anti-Orban, dar care vrea fundamental cam acelaşi lucru:

Aşa cum prim-ministrul atacă obsesiv venitul fără muncă, aşa cum insistă fără încetare pentru a  dezmembra sistemul de alocaţii sociale, aşa cum îşi continuă demagogia întunecată împotriva subvenţionării – deoarece el a fost cel care a suspendat alocaţiile de şomaj, care a atacat pensiile, care a distrus sistemul de sănătate, şi care a restabilit aproape pe furiş sistemul de asigurări de sănătate private, într-un mod şi mai radical decât predecesorii săi neo-liberali [guvernul de stânga al lui Ferenc Gyurcsány] care visau să o facă, dar ale căror proiecte au fost împiedicate de către sindicate, la vremea respectivă sprijinite de Viktor Orbàn. Deci, nu există nicio divergenţă între guvernul lui Viktor Orbàn şi UE/FMI.

Orice formă de susţinere a unor proiecte împotriva legilor neoliberale a ajuns populism economic. Dacă spui că băncile sau companii private cu privilegii uriaşe date de stat lucrează împotriva cetăţenilor, atunci comiţi populism economic. Populismul naţionalist este în schimb la mare modă. Şi uite aşa o sindrofie cu studenţi români din străinătate ajunge să ocupe mai mult spaţiu decît dezbateri pe marginea privatizării sănătăţii. Cum scuturăm populismul local elitist-naţionalist şi globalizant (da!), cum îl rupem de legitimările pe care şi le ia de la măreţele instanţe vestice ale democraţiei şi civilizaţiei? Aici e marea bătălie. Încă o dată stînga estică e într-o situaţie fără ieşire, o dilemă care a mai marginalizat-o şi a mai deformat-o îngrozitor de cîteva ori de-a lungul istoriei.

P.S. Am uitat să subliniez că Liga de care vorbim a fost intens susţinută de Banca Naţională a României, pe de altă parte şi ea un avertizor constant împotriva unui eventual populism economic.

P.P.S. inutil de spus, nu cu cercetatorii premiati am eu o problema, ci cu credintele afiste public de deja un an de o Liga a Studentilor confiscata politic.

Filmul surd  în România mută e o carte utilă. Cristian Tudor Popescu trece în revistă filme de propagandă din istoria României, le rezumă, le pune în context. Fără mari pretenţii filozofice sau de critic de film. Mijloacele de bază în propaganda cinematografică sînt enumerate cu răbdare, sînt interpretate fără volute inutile, deci avem de la CTP o carte didactică (jurnalistul ţine şi cursuri de film de ani buni, iar asta se vede mai ales în structura cărţii), nu un compendiu jurnalistic-stilistic cum ne obişnuise în ultimii ani.

(…)

O paranteză cu ingineri

Revenind la „filmul cu ingineri”, cred că e sectorul cel mai slab interpretat de CTP. Pînă la urmă acolo avem de-a face cu o încăpăţînată pledoarie pentru specialistul întors la munca de jos, pentru personajul dîrz şi bun, pionierul care colonizează ruralul sălbatic sau care luptă cu imposibilul tehnic, un cowboy la costum care merita ceva mai multă atenţie. Scheme narative rudimentare, intenții dur/propagandistice, dar şi o popularitate imensă și reală a filmului de gen. Un soi de optimism de hollywood roșu peste care C.T.Popescu trece prea ușor. „Inginerul” ca personaj-simbol în cinematografie (şi în literatură) merită numai el o carte întreagă. Inginerul – plecat cîndva ca un tînăr ambiţios din mediul rural şi întors apoi la rădăcini – e pînă la urmă principalul model simbolic (și social) distrus în ultimii 20 de ani. Oare de ce? Doar pentru forţa lui propagandistică anterioară? Să răspundem la aceste întrebări ar însemna să-l vindecăm de mizantropie pe CTP.

Şi apoi, nu este personajul „CTP”, cel compus de scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu, tot un soi de inginer sărac, cinstit şi preocupat de popor, de rădăcini, de simplu și frust? C.T.Popescu este inginer cu acte în regulă, îşi conduce Dacia veche cu mîndrie (sau o făcea pînă de curînd, nu l-am mai văzut în ultimii ani la volan, nu mai lucrăm nici unul în Casa Presei), şi-a pierdut mii de ore la televizor apărînd credinţe uneori lăudabile alteori pure capricii pamfletare, dar mereu afișînd o perspectivă a inginerului (elita) care se pune în pielea poporului. Personajul CTP chiar pare uneori smuls din filmele cu ingineri trecut, cu traumele de rigoare, în capitalism. O spun fără ironie, ci doar cu o reală dorinţă de a înţelege nu doar propaganda, ci şi propagarea ei în minţile subiecţilor acelui regim sau ai acestui regim…

C.T.Popescu refuză discuția cea mai interesantă poate și pentru că ar face atingeri prea puternice cu avatarul său public, „CTP” – asta e psihanaliza mea de cartier. Ca să adîncesc blasfemia, aş spune, că şi imaginea lui Ion Iliescu are multe în comun cu imaginea CTP. Nu la suprafaţă, nu stilistic, nu ca forţă retorică (deşi au fost amîndoi foarte eficienţi). Elementele de forţă sînt altele: dispreţul pentru averea prea-lumească, alianţa “cu poporul”, audienţa reală pe care au făcut-o şi o fac amîndoi, o mistică a modestiei etc. Cei doi au ajuns să se urască, i-au despărţit multe. Dar poate tot ce au mai bun în avatarurile publice se trage din matrice mai vechi decît am putea crede. Atît de profunde şi de subtile încît nu trebuie judecate, ci constatate.

Dacă pe 17 noiembrie 2011, la o simplă căutare pe google.ro, google.com, google.fr, google.it, google.es sau google.de cu sintagma „românii sunt”, sugestiile automate l-ar fi jignit chiar şi pe cel mai indiferent român, la o lună de la lansarea campaniei, în prezent primele cinci cuvinte generate de motorul de cautare sunt: deştepţi, educaţi, frumşoi, paduchioşi şi inteligenţi.

Deşi campania este un succes, Adrian Boţan, creative director al McCann Erickson pentru Europa Centrală şi de Est, a declarat că în momentul în care a fost lansată campania a crezut că rezultatele Google se vor schimba mai repede.

„Ne aşteptam să se schimbe de 1 decembrie sau chiar înainte. Am fost puţin dezamagiţi că nu s-a întâmplat asta”, declară Boţan. (sursa)

Iar acum filialele McCann pot începe campania şi pentru alte colţuri ale lumii. Cu cât criza şi măsurile aiuristice împotriva ei vor vor fi mai nocive, cu atât popoarele lumii vor fi mai deştepte. Sau poate vor scrie “românii sunt bogaţi”, “românii au un rating la Standard & Poors extraordinar”.

Să le dăm o mînă de ajutor şi bieţilor francezi:

Sau britanici:

Asta cu mândria naţională nu-i o prostie. E doar un trend care se tot dezvoltă de vreun deceniu, invers proporţional cu credinţa în economie, piaţă, credit etc. Ne ia febra şi pe noi. La unguri a apărut o constituţie mîndră de ţi se ridică părul de pe mînă. La noi s-au sesizat deocamdată publicitarii. Interesant.

Am făcut zilele astea dus-întors Bucureşti – Satu Mare (cu o escapadă la Borşa), cam 1600 de km cu totul. Una dintre imaginile clişeu ale drumului: zeci, sute de camioane pline ochi cu lemne, trunchiuri groase de copac, nu doar placaj sau scîndură. Lemnul în stare brută circulă ca nebunul pe patru roţi. Pădurile Romsilva produc lemn la greu, profit mai puţin sau ridicol de puţin. “Concurentul” privat, cîteva firme austriece au spart în ultimii 10 ani: pe timp de criză au lărgit serios piaţa (mai multe detalii în Ziarul Financiar). Romsilva a tot dus profiturile în jos – vezi Romania Liberă.

Camioanele alea pline de lemn spun însă dintr-un foc foarte multe lucruri despre economia României, managementul privat, piaţă, stat. Atenţie, nu cer privatizarea pădurilor cum ar face rapid unii fanatici – ci spun că ori nu mai vindem lemn deloc, ori facem banii care trebuie din el. Spun că nu ştim să scoatem bani din industrii la mintea cocoşului. Tai copacul şi-l vinzi sau îl prelucrezi puţin. Se fură foarte mult lemn, şi aici e o poveste. Privaţii se umflă în pene că ce buni manageri sînt ei cînd de fapt aici nu mai e de managemnt, e de cum priveşti o marfă atît de preţioasă şi cum aranjezi o piaţă care nu poate fi liberă, piaţa pădurilor. Statul român are profituri aproape ecologist de mici şi, în acelaşi timp, pierde păduri în ritm alert.

Populismul, BNR

L-am auzit azi pe Vasilescu (îl respect pe omul ăsta, de aia îl ascult) astăzi despre un posibil populism al politicienilor care ar putea afecta piaţa băncilor.

Ofensiva populista legata de campania electorala pune bancile intr-o dificultate atat de neagra incat ea s-ar putea intoarce impotriva populatiei si economiei

Eu aş spune doar atît. Poate tocmai lipsa acestui minim populism politicianist a dus la un dezechilibru complet în raport cu populismul băncilor. Ordonanţa 50 căreia nici un partid nu i s-a opus în mod real, să mai amintesc de ea. Cînd laşi un singur populism pe piaţă ajungi haos. Iar acum trăim în plină discreditare a unei contrareacţii. Cu cît amînăm mai mult o discuţie reală despre relaţia bănci-români, cu atît ne apropiem de soluţii radicale precum cele din Ungaria.

Aşadar, domnule Vasilescu, ştiţi mult mai bine ca mine că după un populism bancar care a lovit serios lumea (atît de serios încît a convins pe toată lumea să salveze bănci şi acum statele se întreabă de ce au datorii), trebuie şi ceva populism politic…

Lumea a fost cutremurată în două direcţii. Schimbări radicale, cu morţi, răniţi, martiri, tirani înlăturaţi, bătăi cu poliţia, proteste şi violenţe de toate felurile. De cealaltă parte a existat cutremurul financiar, un discurs apocaliptic fără precedent legat mai ales de Europa din care facem parte şi cu acte şi în care vrem să ne angajăm şi mai mult. Gravitatea celei de-a doua revoluţii e greu de perceput şi dacă ai făcut ASE, plus master şi doctorat. Violenţa celui de-al doilea seism este iarăşi greu de identificat pentru că nu se manifestă ca un tsunami, ci mai curînd ca un virus letal discret. Însă ceva e clar: religia pieţei libere se clatină serios, 20 de ani de preamărire a privatizării se surpă şi ei. Mai mult, tot ce e democratic a devenit ceva plicticos, o frînă în calea „situaţiei de urgenţă” care ţine de deja 4-5 ani. Dar să trecem la topul românesc.

12. Antibănci. Un straniu sentiment antibănci a apărut pe lîngă populismul austerităţii. Se văd mugurii unui naţionalism de tip nou, ceva mai critic cu Vestul, dar în continuare inconsistent şi neconştient de sine. Răbufnirile preşedintelui care s-a simţit păcălit de un Vest căruia i-a înghiţit toate balivernele propagandistice sînt mai mult comice decît credibile. Totuşi trebuie notat.

11. Analiştii economici, mai tari decît vrăjitoarele. Mă rog, nu chiar atît de tari. Dar din ce în ce mai importanţi. Asta cu atît mai mult cu cît rolul lor devine din ce în ce mai magic. E divinaţie curată. Şi analiştii externi au fost foarte citaţi în România. Roubini invocîndu-l pe Marx a fost ultracitat.

10. Fondurile europene. (Udrea). Mitul fondurilor europene s-a întărit invers proporţional cu absorbţia. Televizoarele ni s-au umplut de proiecte misterioase care sună frumos. Campioanele absorbţiei din Europa sînt acum în programe crunte de austeritate. Dar mitul continuă. Pe Udrea am pomenit-o în paranteză pentru că ea e fotografia exactă a cheltuielilor aiuristice, fără orizont, ale unor fonduri care par picate din cer.

9. Bartos şi Smiley. Showurile cu lalaiala evergreenurilor, showurile cu „talente” au fost vedetele anului acesta. Bartos şi Smiley îmi par un cîştig clar pentru TV. Spectacolele cu pricina mă cam deprimă. Dar au rămas singura zonă „aspiraţională” vizibilă în mainstreamul media. Mai mult aici.

8. DNA. Procurorul e vedeta de culise a anului. DNA a scos în faţă mii de personaje legate, investigate, stenografiate. A fost un an plin de oameni cu cătuşe, de la putere, din opoziţie, de peste tot. An anticorupţie, dublat de o economie gri sau neagră nederanjată.

7. Cluburile. Muzica de dans românească e în continuare în  topurile mari. Manelele rup. Distracţia de club, singura şi cea mai puternică formă de socializare „de tineret”. De fapt, cam singura importantă.

6. Nokia. Noul cod al muncii. O alianţă pe timp de criză parafată cu o lege asumată între guvern şi corporaţii. Măsura nu li se adresa nici patronilor mici şi mijlocii, nici angajaţilor lor. Dovadă e că nu a ieşit la lumină mai nimic din munca la negru care cică era vizată.

5. Sănătate privatizată. Un discurs (că nu pot să-i spun interviu) al preşedintelui, din decembrie 22 (despre revoluţie nu s-a vorbit, nu era momentul) a prezentat rece şi direct noua lege a sănătăţii al cărei proiect a fost publicat abia ieri, cu amănunte precum pachete de bază, pachete opţionale – părea că e vorba de abonamente de telefonie, nu de sănătate. Guvernul şi-o va suma probabil. Iar gravitatea ei a rămas complet nediscutată. Măcar în cazul noului cod al muncii sindicatele au mai făcut ceva scandal.

4. Homo tabloidus. Drog puternic antiangoasă: vrăjitoare, divorțuri, Zăvoranu, Pamela de România. Nu pot intra nici în corul celor care strîmbă din nas. Nici în corul sordid al celor care exploatează la maximum zona. Cert e că Homo Tabloidus e omul anului în România așa cum Protestatarul a fost omul anului în Time. Văd că Cotroceniul s-a abonat deja la toate tabloidele. Vor juca un rol foarte important în alegeri.

3. Jandarmerie, paza. Au săltat cîteva zeci de oameni şi pentru că au ieşit să celebreze Ziua Drepturilor Omului. La Universitate, am fost martor cînd rectorul a trimis o mînă de badigarzi şi jandarmi să preîntîmăpine deranjul unei conferinţe altfel absolut inofensive. Să mai amintesc şi de proiectul MAI prin care este şi mai ridiculizat dreptul la protest? NU întîmplător plătim de ne spargem de la buget, mai ales „servicii speciale”. Se vede.

2. Austeritate. În numele ei ne asumăm tot şi nu mai dezbatem nimic. România se pregăteşte în avans de sfîrşitul lumii. Conducătorii gîndesc precum unii milenarişti care stochează conserve de peşte şi de vită în aşteptarea valului de foc ucigaş.

1. Cifrele. Statisticile, procentele, toate ne-au înnebunit mai mult decît oricînd. Vor să introducă cifre şi procente în constituţie. Guvernanţii seamănă cu savanţi nebuni care înşiră cifre pe o tablă. Iar mistica creşterii economice obligatorii bîntuie cabinetele europene. România e angrenată fără prea multă dezbateri de conştientizare în acest sectarism financiar care probabil va mai da lovituri grave oriunde apucă.

Addenda

Două  observaţii ar mai fi de făcut.

1. Trendul absolut pe 2012 – împrumutul la nivel local. E de ajuns să urmărim traseul crizei din alte ţări, pe care noi îl repetăm decalat şi vom vedea că se dau ultimele bătălii pe îndatorarea locală, la nivel de primării, consilii, etc. Probabil, după alegeri, falimentul local va fi cuvîntul de ordine.

2. Trendul Occupy  a fost însoţit de valul puternic al ironizării protestului, al bagatelizării lui, uneori de proprii actori. De exemplu, luptele din acest Crăciun pentru noul val de reduceri inventat special pentru criză este parcă făcut să combată imagistic mişcările anti – 99%.

P.S. Dincolo de cifre şi cele de mai sus, învierea lui Marx (mai ales în ziarele financiare, haha), alături de învierea religioasă din lumea arabă revoltată, îmi par dintre cele mai puternice tuşe ale ultimilor ani. Vechi pardigme ies la bătaie.

But there is also something different going on this year. A popular hashtag on Twitter is #OccupyXmas. In Portland, San Francisco and elsewhere, carolers dressed in Santa suits and elf outfits have been singing a new song. It goes in part like this:

Arrest ye merry bankermen

All profiting today

You crashed the whole economy

Yet nothing did you pay …

Through the centuries a spirit of rebellion has often colored the Christmas season. There is good historical precedent for thinking of Santa Claus and Christmas itself as icons of the 99 percent movement.

O melodie foarte linkuită pe occupyxmas are şi versuri despre un tată care nu-şi permite Crăciunul:

În urmă cu doi ani vă băteam la cap cu un eveniment interesant, acela al desemnării melodiei Crăciunului: un grup de tipi au reuşit să impună o piesă Rage Against the MAchine peste toate urările adormite. Nu era o simplă joacă. Dacă ne uităm la ce a urmat în 2010-2011 pare să fi fost un soi de premoniţie la mişto.

Deci, Crăciun fericit şi vouă, dragilor.

“Vă mai dau un exemplu de rezistenţă – am avut o discuţie cu Raed Arafat, cel care a creat sistemul SMURD. Dacă este vreun duşman mai mare al apariţiei încă a unui sistem privat de sănătate, el se numeşte Raed Arafat, uitând că el a fost fundaţie la Târgu Mureş, la care şi eu am contribuit cu 2% din salariu pentru că făcea un lucru bun”, a spus Băsescu.

El a spus că argumentul lui Raed Arafat este “că statul trebuie să facă”. (sursa)

Frica lui Arafat de atunci nu era atît că diverşi politicieni au început să ceară privatizări. Frica domniei sale era atunci alta: că a văzut deja în alte părţi din Europa cît de injust şi haotic funcţionează concurentul privat în sistemul de urgenţă. O critică extrem de pertinentă venită din partea unui specialist a fost cea a medicului Florin Chirculescu, cel care a atacat ideea însăşi de privatizare a sănătăţii – argumentele sînt mai mult decît convingătoare atunci cînd ieşim din fandaxiile cu spitalul-SRL şi banibanibani şi intrăm în concret: tuberculoza nu poate fi privatizată (sursa).

Aici e de  fapt problema. Că nu ai ce să dezbaţi prea mult. Aici sînt filozofii clare care se bat cap în cap. Privatizăm sau nu sănătatea, intrăm pe drumul alunecos al pachetelor de bază, pachetelor extra de servicii medicale? Specialişti mari spun nu. Preşedintele spune da. Ce facem?

Încă ceva: cine pune presiune pe sistemul privat de urgenţă? Aceleaşi firme private de pază şi protecţie care ar fi foarte interesate să intre pe această piaţă aşa cum au început să călărească în uniforme de poliţist sau să bage cu pulanul copiii la clasă prin licee. (Apropo de subiectul cu falsa poliţie călare, felicitări pentru abordare siteului b365.ro)

TVR şi cele o sută de milioane

Tot la TVR am văzut şi intervenţia preşedintelui Lăzescu legat de scandalul din jurul celor o sută de milioane de euro datorii. În primul rînd aş spune ceva despre materialul care a însoţit interviul. Se spunea acolo clar că TVR nu e bugetară, că de la buget vin doar bani pentru nu ştiu ce servicii. Să spui asta nu e incorect, dar e imoral. TVR e o instituţie susţinută din banul public şi din privilegii oferite de stat (taxă, clădiri, terenuri etc.). Deci să precizeze că ea nu e bugetară e ridicol.

Domnului Lăzescu am să-i spun un singur lucru. Domnia sa crede că darea afară a 10% din personal şi “flexibilizarea” (asta însemnînd externalizarea producţiei) ar fi soluţia pentru reducerea datoriei. Aceeaşi prostie cu austeritatea. PRivaţii o să-i stoarcă aiurea de fonduri pentru mult mai puţină producţie. Cît despre personal, un singur lucru am de spus. NU se văd cei 3000 de angajaţi. Asta trebuia să facă conducerea TVR, să ocupe piaţa imensă de jurnalism lăsată goală de criză. Să invadeze piaţa de ştiri, de divertisment, de documentare, de investigaţii, cu produse multe şi bune. Or, TVR îşi subutilizează oamenii şi acum, îşi subutilizează posibilităţile. Foarte bine că au făcut TVR Info. Dar se poate şi mai mult. TVR vrea să renunţe la atuul lor suprem, acela de a putea produce în interior totul şi îi dă înainte cu privatizarea unor segemente care vor însemna moarte sigură.

Istoricul Lucian Boia scrie un compendiu – sau o fuga narativ-eseistica – al aventurilor elitelor intelectuale in raport cu puterea, cu modele, cu imperativele vremii. Se intituleaza Capcanele istoriei. Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950. In numai doua decenii, intelectuali de diverse orientari ideologice (sau cu diverse temperamente, principii, din variate contexte generationale sau profesionale) au avut de facut alegeri care le-au adus privilegii, necazuri, care i-au costat viata sau care au produs moartea altora. Multe s-au scris despre generatia “trairistilor” Eliade, Noica et comp. si despre pulsiunile lor de extrema dreapta si ei sint si eroii acestor carti. Daca e sa identificam ceva cit de cit nou in acest romant al elitelor interbelice scris de Boia, aceasta ar fi dramatizarea putin diferita de maniera obisnuita.

Luam reperul de capatii, Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca, studiul lui Zigu Ornea. Avem acolo scena derapajelor de tot felul care a cuprins cu furie toata noua generatie. Avem o descriere detaliata a presei vremii, a cimpului de forte in partea de extrema dreapta, avem incercari de deslusire a fanatismelor doctrinare. In aceasta dimensiune, Boia nu face decit sa reia pe scurt si sa organizeze materialul in jurul personajului numit “intelectual” (lipsurile sint inevitabile). Avem in plus un soi de partener de scena al nationalistilor extremisti: in viziunea lui Lucian Boia, stinga si stinga extrema au fost tot timpul un soi de partener de dialog (al surzilor) interbelic. O viziune care a incintat rapid, din ce-am vazut prin reviste, dreapta noastra recenzenta. Unii l-au laudat pe Boia pentru ca a spus pe nume diverse “realitati” (cele legate de evreime, astea se pare ca-i dor cel mai mult), altii l-au citat cu ingrijorare de-a dreptul comica.

Nu se intrebau cum a fost posibila promovarea unor idei imposibil de acceptat azi, ci, pe un ton trist, se intrebau cum a putut fi Tutea de stinga sau cum a putut Eliade sa trateze cu respect anumiti comunisti. Obsesia romaneasca pentru echivalarea comunismului cu nazismul s-a manifestat inca o data plenar si in receptarea cartii lui Boia. O astfel de echivalare da legitimitate eroismului postdecembrist, altfel nu as putea intelege predispozitia provinciala pentru echivalarea crimelor secolului XX. Pina la urma si punerea in oglinda a celor doua tendinte ideologice era o capcana in care reactionarul roman de pretutindeni nu poate decit sa cada cu nesat.

Reductionism care duce intr-o singura directie

Pe scurt, povestea ar suna cam asa. La inceputurile interbelicului tinerii intelectuali au alunecat catre extreme dintr-un preaplin al virstei. Extremele stinga si dreapta scriu la aceleasi reviste, ne arata Boia citeva exemple, ba chiar la o intilnire a Criterionului, unde s-a discutat despre Lenin si “unde au putut interveni si comunistii Belu Zilber si Lucretiu Patrascanu”, politia a acuzat viitoarea extrema dreapta ca a adunat toti comunistii in fata Palatului Regal. Istoria curge mai departe, radicalizarea se petrece de la an la an. Fosti colegi de revista incep sa se injure, convietuirea extremelor e din ce in ce mai grea, dar, scrie istoricul, se mentine un soi de echilibru mediatic. Pe de o parte, nationalismul din “Universul”, de cealalta parte comunistii evrei, cum ii acuzau inamicii, de la “Adevarul” (unde ajunge director Sadoveanu, lovitura de imagine pentru patroni) si “Dimineata”. Compararea tirajelor este in favoarea “Universului” (peste 200.000 de exemplare), dar Boia face adunarea tirajelor si la stinga si ii ies peste 150.000 de exemplare. Si mai interesant devine comparatismul in discursul extremist. La “Universul” treaba-i clara, nationalism destul de pur si dur in anii ‘30. Interpretarea pe care Boia o da politicilor “Adevarul” si “Dimineata” e insa de-a dreptul stranie: desi spun ca nu sint comunisti, cei de la “Adevarul” “combat extremismul de dreapta si mult mai putin sau deloc extremismul de stinga”.

Deci daca nu combati extremismul comunist cam esti comunist, spune istoricul. Si sustinerea luptei antifranchiste in Spania e interpretabila: “Franco a sugrumat democratia spaniola sau a salvat Spania de comunism? “. Reductionism care duce mereu intr-o singura directie: o luasera toti razna, si dreapta, dar si stinga. Dezamagitor pentru un tip cu renume de “demitizator”. In fond, nimeni nu spune ca nu trebuie contextualizate fanatismele intelectualilor de dreapta din interbelic. Dar ce rost, ce relevanta stiintifica sau eseistica mai are o astfel de abordare? Distorsionarea e evidenta. Popularitatea discursului extremist de dreapta nici nu se compara cu tentativele de stinga sau extrema stinga, infinit mai supravegheate si mai inhibate in epoca.

Alaturarea unor figuri sub aceeasi umbrela

La fel de problematice sint alaturarile unor figuri sub o aceeasi umbrela. Vorbim despre antisemitism, evreime, probleme sociale, probleme de repartizare a unor etnii neuniform intre sate si orase, in anumite bresle etc. Si deodata il aduci in discutie pe Lovinescu ca… rasist. Atentie: “rasist intelectual”, nu ideologic, politic sau xenofob, ne precizeaza autorul. Boia citeaza unele texte ale criticului si concluzioneaza ca unele formulari despre psihologia evreiasca seamana cu cele din revistele extremiste antisemite. Istoricul isi ia toate precautiile, explica de ce face acest sofism, dar nedumerirea ramine: de ce sa pui macar alaturi un spirit ultramoderat si rational ca al lui Lovinescu cu texte din “Buna-Vestire” scrise de tineri clar derapati? Nu vreau sa fac procese de intentie, dar un astfel de procedeu relativizeaza dubios extremismul adevarat.

Dupa ce studiaza presa, manifeste etc., dar nu ofera neaparat dovezi concludente, concluzia despre raspindirea extremismului in rindul tinerilor intelectuali ar fi urmatoarea: “Chiar daca n-are rost sa procedam la o numaratoare (fiindca valoarea si notorietatea, ca si intensitatea convingerilor, difera de la o persoana la alta), impresia de ansamblu ramine ca nu sint mai putin tineri intelectuali – dintre cei cu oarecare vizibilitate publica – tentati de comunism decit de legionarism”. La comunisti, partidul aflindu-se in clandestinitate, avem mai putine carnete de partid… Dar insiruirea bruta a unor nume intr-o parte si in alta nu stiu daca demonstreaza in vreun fel macar un echilibru intre cele doua forte politice si ideologice (paradoxal e ca discursul despre comunismul interbelic era dupa 1990 putin altul: n-a existat; aici Boia e mai nuantat si precizeaza ca vechii ilegalisti au fost pedepsiti si de noul regim comunist dupa lungi arestari sau dupa supravegheri de zeci de ani facute de Siguranta). Pentru Boia listele de intelectuali tineri si cu ceva vizibilitate sint, se pare, de ajuns.

Să mai amintesc că foarte puţine texte româneşti au păstrat măsura şi au analizat personalitatea complexă a lui Havel fără ditirambi inutili? Pînă şi prieteni precum Timothy Gordon Ash au scris după moartea lui Havel cu atenţie, echilibru, amintind că poate preşedinţia prelungită n-a fost o idee bună. Apoi, foarte citit (din ce văd pe facebook) a fost şi un articol critic dur, dar foarte interesant despre destinul postcomunist al dizidentului Havel şi despre poziţia sa privind intervenţia militară din ex-Iugoslavia, publicat în 1996 de Slavoj Zizek. În mainstream-ul media din România au rămas însă în prim-plan plînsul exhibiţionist şi cam atît.

Să ne întoarcem deci la un Havel mai puţin mitizat. În spatele textelor trimise din închisoare am încercat să o descopăr cumva şi pe Olga Havlova (1933-1996), o femeie extraordinară, implicată în lupta politică dură, ca şi soţul său. Prezentările neutre încep toate cam aşa: Olga, de origine modestă, din familie săracă, muncitoare în fabrică, militantă, semnatară a Cartei 77 s-a căsătorit cu Vaclav scriitorul, gînditorul, fiul de milionar, rafinatul, estetul, filozoful, dizidentul etc. În acest dialog-monolog al lui Havel (textele soţiei nu apar) se aglomerează momente de criză, momente de egoism al bărbatului-erou din închisoare, apare cotidianul carceral, apar metode de a evita cenzura gardienilor etc. Deci numai texte „normale” nu sînt. Avocaţii îi recomandă să nu scrie decît chestiuni personale, nu idei, nu gînduri despre lumea de afară. Avem deci un amestec de raport medical (cum mai stă cu hemoroizii, cu vitaminele, cu greutatea etc.), liste de cumpărături (ţigări BT, ceai, mult ceai, cărţi, pastile) şi, spre sfîrşitul detenţiei, meditaţii extinse asupra unor scrieri din Levinas, mai ales – încep să apară cuvintele cu majusculă, iar Heidegger e şi el citat mai des. Olga dispare  complet – este doar un destinatar abstract care primeşte exerciţiile de meditaţie ale soţului.

Relaţia cu Olga în scris e una stranie care va contraria probabil mulţi cititori şi mai ales cititoare. Havel e sfătos, ultraprotector,  plin de cerinţe, dorinţe, sfaturi, pretenţii. Olga e vocea lipsă, e cea care primeşte sfaturi, ordine, îndemnuri, e pe post de receptor absolut. E discreţia absolută care merge pînă la absenţă. (Aşa a şi fost toată viaţa, o femeie pe cît de curajoasă şi hotărîtă în momente dificile, pe atît de discretă ca „soţie a lui Vaclav Havel”. Nu întîmplător zeci de mii de cehi au ieşit în stradă la moartea sa, în 1996).

Vaclav Havel e în centrul atenţiei, uită mereu să-i spună „la mulţi ani” de ziua ei, o roagă să-i scrie mai mult, tot mai mult (ea preferă scrisorile scurte şi, eventual, vederi) şi-i reproşează că nu o face pe cît ar vrea el de mult. Îi scrie cu majuscule mesaje precum următorul:

FII CALMĂ, LINIŞTITĂ, VESELĂ, HARNICĂ, SOCIABILĂ, AMABILĂ CU TOŢI, OPTIMISTĂ, AI GRIJĂ DE TINE, IMBRACĂ-TE FRUMOS. SPUNE DOAR LUCRURI INTELIGENTE. NU AMANA OBLIGAŢIILE NEPLĂCUTE, CITEŞTE CU ATENŢIE SCRISORILE MELE ŞI INCEARCĂ SĂ INDEPLINEŞTI SARCINILE PE CARE ŢI LE TRASEZ. FII CURAJOASĂ, DAR PRUDENTĂ. PREŢUIEŞTE-MĂ, FIE-ŢI MILĂ DE MINE, DAR NU INTR-ATAT INCAT SĂ TE INTRISTEZI. NU-ŢI PIERDE SPERANŢA ŞI IUBEŞTE-MĂ!

Uneori e romantic (îi spune o oră şi o zi în care se va gîndi foarte intens la ea), alteori e pisălog, alteori e crud. Cînd îi face un compliment nu uită să-i spună că de obicei nu e mulţumit de cum îşi îngrijeşte ea părul:

Erai imbrăcată cochet şi foarte şic. Chiar şi părul tău arată bine aşa – desigur, dacă il ingrijeşti (are, din cate ştii, tendinţa să arate ca nişte spice sau ca nişte paie – dar nu arăta aşa in timpul vizitei – şi sper să il porţi mereu aşa de elegant).

Sînt multe rîndurile despre omul modern, despre alienare. Dă exemple plastice: aşa cum vaca nu mai e vacă, ci a ajuns „input” şi „output”, aşa s-ar dezumaniza încet-încet şi omul modern, prea puţin implicat, prea individualist şi cu un comportament de animal domestic.

Tragedia omului modern nu constă in faptul că acesta cunoaşte tot mai puţine despre sensul propriei sale vieţi, ci că acest lucru il deranjează tot mai puţin.

Cît de actuale sînt aceste rînduri şi în contemporanul capitalism, asta-i o altă discuţie. Rîndul final din selecţia românească îi e adresat Olgăi: „Pe scurt, mă simt bine şi te iubesc. Vašek”. Însă Olga e marele personaj dureros de absent.

Scrisori către Olga nu conţine texte esenţiale pentru definirea personalităţii dizidentului sau politicianului Havel, dar conţine ceva din ceea ce Havel însuşi considera important: sloganul lipsit de sens trebuie abolit, e mai importantă discuţia normală despre oameni adevăraţi aşa cum au fost.

P.S. În textul lui Zizek e amintit un fapt mai puţin romantic: după ieşirea din închisoare V.H. ar fi petrecut primele săptămîni cu amanta de la vremea aceea. O fi importantă şi informaţia asta.

sursa: elefant.ro

Cartierul lui Vanghelie e tot împînzit de Onţanu. Eu stau la graniţa sectoarelor 6 şi 5. Pe uşa blocului meu, Poteraş, regele panseluţelor, mă anunţă că vor suporta şi restul costurilor pentru anveloparea blocurilor. Excelent. Deci sînt bani. Deci vom avea un an de show total şi de boom economico-electoral.

Stan contra Voiculescu

Poate aţi văzut atacul lui Stan la Voiculescu. Aici aveţi o descriere. Foarte bine, omul are sînge în instalaţie, veţi spune. Eu nu pot să văd decît cum pamfletul şi show-ul ieftin nu mai lasă loc de negocieri. Ori îl pupi în fund zgomotos pe patron, ori îl faci praf cînd te-ai plictisit sau cînd ai alt interes. Mă rog, în fieful voiculescian, tot e ceva şi genul ăsta de răbufnire. Măcar se poate face o diferenţiere între Valentin Stan şi Mircea Badea, cu ocazia asta.

For capturing and highlighting a global sense of restless promise, for upending governments and conventional wisdom, for combining the oldest of techniques with the newest of technologies to shine a light on human dignity and, finally, for steering the planet on a more democratic though sometimes more dangerous path for the 21st century, the Protester is Time’s 2011 Person of the Year.

Păi să facem o chestiune interactivă. Pe cine aţi pune omul anului în lume, în România, Europa de Est etc. E protestatarul singura alegere logică. Pînă unde poate merge lipirea Occupy de Primăvara arabă?

Aşa, de încălzire, vă puteţi uita pe o dezbatere cu acelaşi subiect demarată de Guardian. Ei au acolo alte nominalizări, de la revoluţionarii din Yemen sau Egipt, pînă la Adele, cîntăreaţa care a explodat anul ăsta. O nominalizare interesantă, blogărul-erou din Rusia: Aleksei Navalny.

Oamenii anului în România? Ca să opun ceva unui aşa puternic Protestatar (la noi, ca şi inexistent), ce să pun? Telespectatorul? OMul de pe Facebook?

Sau s-o dăm pe liste clasice: Isărescu, Băsescu, Ponta, Funeriu sau poate e vreun fan Ialomiţianu?

Să căutăm printre intelectuali, printre artişti, printre savanţi?

Aştept sugestii.

Mi-au plăcut şi nervii acestei politiciene din PE. Parlamentar la 24 de ani. Partidul Piraţilor. UN material excelent de Vlad Ursulean.

În viitor, puștani de 15 ani o să se conecteze wireless la mașina ta și o să-ți taie frânele. Copiii tăi o să aibă personalitatea dictată de algoritmii Google, care înregistrează deja tot ce faci pe net și îți livrează ce crede el că-i bine. Creierul tău o să fie un mozaic de mărci înregistrate.

Libertatea ta e în pericol, dar nu libertatea aia obosită despre care urlă câte un cretinel pe la televizor. Viața se împletește cu Internetul, iar libertatea Internetului se joacă acum. Ce au fost anii ’60 pentru drepturile civile sunt anii ăștia pentru drepturile digitale. Jos copyright-ul, sus anonimitatea!

Nişte nervi mici. Nervişori.

Pleşu se retrage de la Adevărul (doar) – înţeleg că rămîne în continuare cu Dilema. A scris un articol de adio, cu cîteva palme date unui (unor) personaje de la Adevărul despre care deja s-a spus că-s sau Cartianu, sau Peter Imre. PLeşu nu dă nume, doar îl apără pe Dinescu. La atîţia nervi şi la aşa gest, normal ar fi fost să spună clar ce-cine îl enervează. De fapt, avem încă o revoltă foarte boierească, aristocratică, fără mare obiect, cu un singur subiect: sinele. Un material cu care probabil e foarte de acord şi domnul Patriciu (dacă ăla despre care se vorbeşte e Cartianu, şi nu Imre) şi cam atît.

CNA

CNA aproape nu mai există, deşi împroaşcă dezordonat cu somaţii, amenzi etc. Consiliul are o vină mare pentru dereglementarea televiziunilor după moartea lui Ralu Filip. Şi, o sa vă miraţi, dar cînd televiziunile cîştigă în “libertate” tabloidă, pierde presa scrisă. Deci a mai fost un cui bătut în sicriele ziarelor şi prin activitatea CNA. (În fiecare zi o televiziune precum OTV calcă legea în picioare. Tot ce a făcut CNA-ul a fost să se resemneze cu legea respectivă în mînă.)

Să trecem la chestii concrete.

Au interzis o reclamă la eugenii cu nişte copii care fac gesturi aproape erotice. Asta a fost justificarea. Eu zic că reclama era doar tîmpită, dar nu de interzis. NU asta e însă problema. Problema e că nu există un filtru măcar coerent al adevăratelor tîmpenii care circulă la televizor. Mi se pare mult mai stupid-agresivă reclama Ursus cu “avem cele mai frumoase femei, dar avem cele mai frumoase femei”.

Înţeleg. Trendul e umflatul în pene regional şi naţional. De doi ani nu aud decît cît de ardelenesc e pateul, cît de nemţesc e beemveul. Vine şi Ursus şi face nişte glumiţe ca să ne simţim bine că sîntem români. Pot înţelege asta, fără chef. Dar să aud iar tîmpenia cu avem cele mai frumoase femei, replica de “peşte patriot macho” pe care o aud de cîte ori vorbim despre poporul verde, asta e prea mult. Prost gust libidinos de care eu unul m-am săturat. Şi care e mai nociv de mii de ori decît o eugenie ruptă în două de doi pionieri. Dacă CNA tot are chef de interpretări de conţinut, măcar să pună probleme mai delicate.

Catena mi-a umplut creierii. E o reclamă proastă care mă sfîşie. Cînd apar Arşinel şi Papaiani şi cîntă “vreau să trăiesc mai muuult” mi se rupe inima. Apoi apare Nico şi cere “o tabletă de iubire, vă rog” (?). A apărut şi episodul doi. Ăla în care ne sînt prezentaţi Eminescu şi o instituţie precum Muzeul Antipa şi, în final, farmacia tuturor românilor, Catena. Prostie totală, muzică angoasantă, deci mai avem un copywriter care se simte buricul pămîntului acum.