Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și primăriile clujene, liderii alianței au avut parte și de o scurtă surpriză: la intrarea în Cinematograful ”Florin Piersic”, unde se desfășura acțiunea, erau așteptați de câteva zeci de tineri din cadrul Campaniei ”Salvați Roșia Montană!”.
Mai întâi părțile bune (diferențele). [ citeste mai departe ]
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. Emil Boc e ultima redută. Doborâți-l!”. Astfel a încheiat, sâmbătă dimineața, apoteotic, Crin Antonescu lansarea candidaților USL la Cluj (Horea Uioreanu pentru Consiliul Județean și Marius Nicoară pentru Primăria Clujului).
De altfel, asta a și fost misiunea cu care Crin Antonescu, Victor Ponta și restul staff-ului electoral au venit la Cluj: [ citeste mai departe ]
Pentru a lămuri niște lucruri încă de la început. În această campanie de alegeri locale nu prea am cum să fiu obiectiv. Opțiunea a fost luată încă înainte ca Eckstein-Kovacs Peter să-și anunțe candidatura pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca. După discuții cu mai mulți prieteni am luat decizia de a-l suna, pentru a-l convinge să facă acest pas. Când l-am sunat am aflat că deja se hotărâse. Să candideze.
Pentru cei care mă citesc în mod constant bănuiesc că această opțiune personală nu are cum să-i surprindă. [ citeste mai departe ]
Mihai Răzvan Ungureanu (MRU), premierul României, aseară la B1TV: "Roşia Montană înseamnă locuri de muncă. Privesc foarte tehnic această problemă şi nu dau înapoi în faţa unui adevăr. Nici nu sunt ecologistul de vârstă nouă care, brusc, şi-a reinventat propria identitate politică în nişte haine pe care probabil nici el nu le crede. Sunt dispus să merg la Roşia Montană cu oricine dintre cei care promovează, retoric, un ecologism care în spate nu are, de fapt, motivaţie ecologistă, ci pur politică, să vadă cum arată nişte răni ale pământului". [ citeste mai departe ]
”Aș vrea să trăiesc la New York, sper ca într-o bună zi să am suficienți bani să mă retrag acolo, dar nu să muncesc, doar să mă duc în Village și să ascult jazz, să mă duc la stand-up comedy, să mă duc de dimineața să văd toate furnicile cum ies din blocuri și mănâncă hot-dog și eu să rămân să mănânc hot-dog”. Asta declara, pe la sfârșitul anului trecut, unul dintre cei mai cunoscuți publicitari autohtoni. [ citeste mai departe ]
Nu trebuie să fiți de acord cu afișul MindBomb, multiplicat și lipit (în ultimele zile) în mii de exemplare în peste 40 de localități din România. Dar, măcar în aceste zile mai puțin agitate, ar trebui să vă faceți câteva minute pentru a răspunde la câteva întrebări legate la cel mai controversat proiect economic din România ultimilor două decenii – cel minier, propus de RMGC la Roșia Montană.
Este RMGC o firmă de caritate, venită să ofere locuri de muncă pe bandă rulantă, să salveze mediul și patrimoniul românesc? [ citeste mai departe ]
Câteva zeci de clujeni au ieșit aseară, în jurul orei 21,00, în Piața Unirii, pentru a protesta împotriva declarațiilor lui Traian Băsescu făcute cu ocazia investirii lui Attila Korodi în funcția de ministru al Mediului. [ citeste mai departe ]
Ziua de 5 aprilie 2011 au fost una neagră pentru acționarii Gabriel Resources, compania care deține 80,69% din RMGC. Dimineața, Laszlo Borbely, ministrul Mediului care i-a sprijinit cel mai mult, reluând procedura de avizare a proiectului de la Roșia Montană și care le dăduse de înțeles că va semna acordul de mediu, și-a dat demisia. În aceeași dimineață, Curtea de Apel Alba a anulat definitiv și irevocabil planurile de urbanism ale comunei Roșia Montana, pe care se bazează o parte importantă a actelor din proiectul RMGC. [ citeste mai departe ]
Prim-vicepreședintele PDL Sorin Frunzăverde trece vicepreședinte la PNL și va fi urmat de 42 de primari din Caraș-Severin și 3 parlamentari...
Primarul municipiului Slatina, Darius Vâlcov și-a dat demisia din PDL...
Jumătate din primarii PDL din Vaslui vor candida la alegerile din iunie pe listele electorale ale USL...
Nemulțumirile din PDL București, legate de o posibilă candidatură a lui Prigoană la Primăria Generală și alianța fifty-fifty cu UNPR pentru consiliile de sector și consiliul general aruncă filiala în aer... [ citeste mai departe ]
Uite o știre din Ora de Cluj, care mi-a scăpat la începutul acestei săptămâni: directorul Departamentului de Resurse Umane din cadrul Serviciului de Informații Externe (SIE), Octavian Bundiță, s-a aflat în vizită de recrutat spioni la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj. Întâlnirea a fost una cât se poate de oficială, Bundiță având ocazia să-și laude ”marfa” pe față: misiuni internaționale, slujirea țării, loc de muncă sigur și bine remunerat. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 16:59 |
Cu Victor Ponta s-au strîns deja destule: rămîne principala problemă a noii legi electorale. [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
| 1@tamara's nephew: Salve, nepoate! Nu am crezut ca neispravitii astia de uslasi sunt in stare chiar de asemenea ispravi!@mac gregor: Eu sper sa prinzi , cand te intorci, faza cu Ponta, cand se... | ||
| 2@VreisaStii?: "Pornind de la premiza ca esti de buna credinta, iti pot spune ca din “n” capete de acuzare, instanta de FOND l-a gasit vinovat de un singur capat …" de care capat, ala de sus sau ala... | ||
| 3@Mircea imi pare rau prietene ca a ajuns un Lighean sa te faca bozgor! PS-este de bine!Trust me! PS2-Ligheanu este doar un biet sucker!Si ii place la maxim!... | ||
| 4@Mircea sorry prietene!Ai ajuns ungur vandut din cauza mea! PS-crede-ma ca e de bine!... | ||
| 5Si eu sunt de acord ca fac bine la mintea alegatorului desele numiri si revocari. Sustin ideea dumneavoastra domnule Rogozanu si-i transmit lui Victor din partea dumneavoastra,: "La cat mai multe numiri... | ||
| 6@Ligheanu din Plescoi ba sa-mi fie cu iertare!Intre Budapesta si Bucuresti este diferenta cam ca intre Viena si Buda. Tu care nu ai trecut de Baicoi(pardon),nu poti face diferenta! PS-ai ajuns macar... | ||
| Mihai Goţiu 11544 citiri |
| Cristian Teodorescu 11503 citiri |
| Costi Rogozanu 10585 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4364 citiri |
| Alin Fumurescu 4126 citiri |
| Iulian Leca 3436 citiri |
| Constantin Creţan 3436 citiri |
| Laura Cernahoschi 3400 citiri |
| Dorin Tudoran 2969 citiri |
| Elena Vijulie 2868 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61936 citiri |
| Cristian Teodorescu 41843 citiri |
| Costi Rogozanu 39777 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18412 citiri |
| Alin Fumurescu 18032 citiri |
| Viorel Dobran 12407 citiri |
| Dan Duca 11316 citiri |
| Constantin Creţan 11195 citiri |
| Iulian Leca 9698 citiri |
| Elena Vijulie 9493 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.