Daniel Funeriu se poate considera o victimă a ”efectului Udrea”. Numele lui nu se afla pe lista miniștrilor de care PDL ar fi urmat să se dispenseze, dar a fost luat de valul ”toți sau în niciun caz eu”, declanșat de Elena Udrea. Și cum s-a mers pe varianta ”toți”, Funeriu a fost înlocuit din funcția de ministru al Educației de Cătălin Baba. Un personaj care nu are nici pe departe anvergura fostului ministru. [ citeste mai departe ]
Emil Boc se reîntoarce la Cluj, cel puțin pentru o perioadă. A plecat en fanfare și se întoarce cu coada între picioare, iar modul în care îl vor reprimi clujenii (în condițiile în care se vorbește deja o nouă candidatură la Primărie) va fi un test mai mult ca interesant. Dar, cel puțin pentru moment, aceasta nu e o miză. Întrebarea zilei e ”Cine îi va lua locul?”. Cel puțin într-o primă fază, premier interimar a fost numit ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. [ citeste mai departe ]
Înlocuirea unui specialist (cu ale cărui opinii poți sau nu să fii de acord) cu un campion al traseismului politic. Acesta este primul efect direct al scandalului legat de proiectul de lege referitor la privatizarea sistemului de urgențe medicale din România. Raed Arafat a devenit cunoscut pentru modul în care a organizat practic de la zero (și, la început, împotriva sistemului de la acea vreme) SMURD-ul. [ citeste mai departe ]
Nu-mi doresc (și nu doresc nimănui) ca în acele minute care pot fi decisive pentru salvarea unei vieți să privesc telefonul și să mă întreb ”oare pe cine să sun acum?”. Ori ”cu cine mă trezesc la ușă dacă sun la Urgențe?”. În acele minute în care nu ai vreme să cauți referințe, să dai telefoane, să te informezi despre cei pe mâna cărora te lași. În mâinile cui îți dai sănătatea ta ori a apropiaților tăi. [ citeste mai departe ]
Falsa melodramă Băsescu vs. procurori
Nu mai este de mult o surpriză când Traian Băsescu de azi îl contrazice pe Traian Băsescu de ieri.
Cândva spunea că judecătorii ar trebui să dea curs rechizitoriilor făcute de procurori şi că politicienii sunt supuşi judecăţii opiniei publice, care îi poate condamna sau dimpotrivă – achita, indiferent de ce face Justiţia. Acum, preşedintele spune că procurorii ar trebui să facă dosare mai solide pentru a nu le distruge cariera politicienilor. Aşa, din jumătăţi, poate reuşim să reconstituim adevărul: [ citeste mai departe ]
Doi soldați târâie o tânără pe caldarâm. Intervenția acestora au rupt hainele de pe ea. Un al treilea o lovește cu piciorul în stomacul dezgolit. E imaginea care face înconjorul lumii, suprinsă în timpul protestelor din Egipt. Încerc să –mi imaginez ce e în mintea acelor soldați și, în special al celui care lovește cu bocancul. Mi-e imposibil să găsesc vreo justificare.
Desigur, cei mai mulți dintre cei care au văzut imaginea surprinsă de fotoreporterul de la Reuters sunt șocați. Oripilați. [ citeste mai departe ]
De vreo două zile, în presa locală (clujeană), dar și în presa centrală sunt prezentate cu lux de amănunte condițiile din arestul Inspectoratului de Poliție Cluj, unde a ajuns primarul Sorin Apostu. ”Camerele” au 4 metri pătrați, nu există vreo fereastră prin care să pătrundă lumina naturală, iar nevoile se fac într-o găleată din celulă. Este cea mai ”mizerabilă” închisoare din țară, afirmă cei care au trecut pe acolo.
Primarul democrat-liberal nu este singurul politician care a testat condițiile din arestul Poliției clujene. [ citeste mai departe ]
În primele ore, ”Occupy Conti” (ocuparea clădirii fostului Hotel Continental din Cluj de către activiștii din Campania ”Salvați Roșia Montană!”) a fost privită cu sentimente diferite (în funcție de preconcepții și ante-poziționări), de la simpatie la iritare, cu variante intermediare de indulgență și/sau neîncredere (”niște copii teribiliști care nu știu ce fac” ori ”bine măi, v-ați găsit și voi să faceți revoluție”). [ citeste mai departe ]
E incredibilă dezinvoltura cu care Traian Băsescu vorbește despre corupție. "Pentru prima oară, există şi în România o susţinere de aproximativ 50% pentru o politică responsabilă, care vrea să promoveze eficienţa, nu o dependenţă inertă de statul social. Partidul de guvernământ, PDL, nu poate atinge singur pragul de 50%. De aici vine şi nevoia de noi forţe politice. PDL are numai 30%, dacă nu devine şi mai slab din cauza scandalurilor de corupţie. (... [ citeste mai departe ]
Câteva din obligațiile impuse de FMI României, pentru acordarea tranșelor de împrumut:
- Măsurile de austeritate (reducerea personalului bugetar, tăierea din salarii)
- Creșterea TVA
- Privatizarea Cuprumin Abrud (mai exact vânzarea pe doi lei a unor rezerve de minereu estimate la miliarde de euro)
- Vânzarea Oltchim (în curând o să află și la ce preț în raport cu valoarea reală)
- Vânzarea unor pachete minoritare de acțiuni la companii de energie precum Transgaz, Hidroelectrica ori Transelectrica
Rezultatul pe temen scurt? Îl trăim zi de zi. [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru azi la 11:11 |
Numărul deceselor în urma hipotermiei este tot mai mare. Autoritățile iau măsuri, Raed Arafat [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 11:07 |
Geamurile fumurii se lasă ireal de încet în jos. Albul zăpezii îmi lovește retina. Îmi [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 01:43 |
Aveam șase ani când am auzit o teorie frumoasă despre tineri. Cel care mi-a spus-o nu era un [ citeste mai departe ]
Marius Cosmeanu 15 Feb la 22:15 |
Într-un audiovizual în care ayatolah e Dan Diaconescu iar precursor, mai bretelatul său [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 20:56 |
E şi-n Caţavencii.ro
Fiindcă tot sîntem în criză de prezidenţiabili n-ar fi momentul să [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 17:05 |
Asocierea dintre Federația Română de Fotbal și Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a fost [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 15 Feb la 15:35 |
Se pare că presa a atins limita: fundul lui Boc. Facebookul a ars în flăcări deontologice şi [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 15 Feb la 14:36 |
Coaliţia la guvernare susţine tratatul fiscal european, deşi părerile privind tratatul privind [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 13:29 |
Vezi şi Caţavencii.ro
Dacă nu s-a dus cu Ponta în America, fiindcă nu ştie engleza, Crin [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 15 Feb la 12:45 |
Noul guvern promoveaza si un nou program de guvernare. Acest program are 3 mari componente : 1) [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 15 Feb la 11:22 |
Mihai Răzvan Ungureanu: "Militarii îngheaţă la deszăpeziri, locuitorii stau la căldură. [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 09:05 |
Marți (ieri), în jurul orei 18.00, un prieten mi-a semnalat un articol publicat de [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 15 Feb la 05:12 |
Celor 300 de candidați tineri şi cu studii în străinătate care aspiră la funcția de consilier [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 23:21 |
... de fiece data cand cred ca mai jos nu se poate cobori, ceva se incapataneaza sa ma convinga de [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 14 Feb la 23:15 |
Dacă întreaga masă a lui Stamate reuşea să se sprijine pe calcule şi probabilităţi, iată [ citeste mai departe ]
Tudor Darie 14 Feb la 23:14 |
În ultimele zile, ortacii lui Voronin se plâng pe site-ul grenada.md că poliția a inițiat o [ citeste mai departe ]
Mihai Eminescu 14 Feb la 22:02 |
Iunie 1882
Îngerul meu blond,
Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 14 Feb la 13:59 |
În anul de graţie 2009, când un cumul de factori externi si interni au forţat Romania să [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 14 Feb la 13:10 |
Zahar Prilepin, un scriitor rus de care v-am mai povestit aici, spunea zilele trecute pe BBC despre [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 14 Feb la 10:36 |
Pe când era Prim Secretar al Partidului Socialist Francez, François Mitterand a fost întrebat de [ citeste mai departe ]
Dan Duca 14 Feb la 10:06 |
"Asta este o ţară care a făcut vedete din toate pipiţele şi nu-şi respectă veteranii de [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 14 Feb la 09:19 |
Din 40.000 de bucureșteni anunțați pe facebook au fost numărați la Protestul [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 00:41 |
… si nu, asta nu are nimic de-a face cu ecologia. Are de-a face cu politica. Mai exact, cu [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 13 Feb la 18:57 |
E şi-n Caţavencii.ro
Acum vreo cîţiva ani, cînd se bătea în apariţii la inundaţii cu pe [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 13 Feb la 18:55 |
Economia Romaniei opereaza intr-o lume aflata in flux in care diferentele si nuantele conteaza. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 13 Feb la 16:38 |
Update. Nu rezist. Am auzit declarația lui MIrcea Toader (PDL): unul [ citeste mai departe ]
Bogdan Ciuclaru 13 Feb la 16:21 |
Transmitem alb-negru! De dragul contrastului. De alb se ocupa iarna. De negru...lopetile.
Primul [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 13 Feb la 14:02 |
Am cumpanit mult daca sa public pozitia mea referitor la, de ce falimentul Greciei ar putea sa [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 13 Feb la 07:18 |
Că Victor Ponta își asumă un discurs de învingător anticipat nu ar trebui să deranjeze prea [ citeste mai departe ]
Remus Cernea 12 Feb la 21:30 |
Un astronom grec, pe nume Aristarh din Samos, susţinea, prin anul 280 î.e.n., că [ citeste mai departe ]
| 1Exact asa s-ar fi comportat cei de la RMGC. Cei care au realizat aceasta actiune, au intuit pana la ultima silaba comportamentul de lup flamand al RMGC. Absolut genial! Ati ridicat stacheta!... | ||
| 2@Ligheanu: Bătrâne, deocamdată aţi luat-o voi, aştia care il aveţi stindard pe lenevilă amuşinând buci. Taci,ruşineză-te,inghite.... | ||
| 3IDIOCRACY: BEŢIVI ŞI PUTUROŞI DEZGHEŢAŢI DE FUNDUL LUI BOC, HANDICAPATOS ŞI VOYEURUL ANTONESCUDupă ce premierul Ungureanu a chemat sâmbăta trecută românii puturoşi la „muncă patriotică” pentru deszăpezire... | ||
| 4Ce bine e ca cei din FRF nu-ti citesc articolele, nu de alta dar acum te-ar fi recunoscut :P Minunata treaba, faina echipa, felicitari voua, tututror celor care se opun monstruosului proiect... | ||
| 5Prima oară când am am auzit de ACTA, din petiţia trimisă (pe mail) de Avaaz pe 26 ianuarie 2012, am crezut că nu-i adevărat, mi-a sunat iniţial a „teoria conspiraţiei” şi am făcut doi paşi înapoi. Am mai... | ||
| 6Mare smecherie dom´le,"boc in curu gol"! Vedea-v-as IN PRIME TIME pe toti cei ce stati la rand la kuru lu base sa-i aspirati beshinile,pe toate slugile portocalii IN GENUNCHI IN FATA SEFULUI VOSTRU CUM... | ||
| Mihai Goţiu 26369 citiri |
| Costi Rogozanu 14309 citiri |
| Cristian Teodorescu 10019 citiri |
| Remus Cernea 5734 citiri |
| Ciprian Domnişoru 5653 citiri |
| Laura Cernahoschi 4912 citiri |
| Alin Fumurescu 4508 citiri |
| Dorin Tudoran 4398 citiri |
| Dan Duca 3987 citiri |
| Cristian Bândea 3944 citiri |
| Mihai Goţiu 9 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Dorin Tudoran 4 postari |
| Cristian Teodorescu 4 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Lucian Isar 3 postari |
| Daniel Oanta 2 postari |
| Cristian Cojanu 2 postari |
| Tudor Darie 2 postari |
| Constantin Creţan 2 postari |
| Mihai Goţiu 117902 citiri |
| Costi Rogozanu 67039 citiri |
| Cristian Teodorescu 52540 citiri |
| Alin Fumurescu 33187 citiri |
| Remus Cernea 23322 citiri |
| Iulian Leca 21423 citiri |
| Dorin Tudoran 17773 citiri |
| Viorel Dobran 17437 citiri |
| Ciprian Domnişoru 15718 citiri |
| Cristian Bândea 13945 citiri |
| Mihai Goţiu 44 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Cristian Teodorescu 28 postari |
| Dorin Tudoran 17 postari |
| Alin Fumurescu 12 postari |
| Constantin Creţan 11 postari |
| Iulian Leca 11 postari |
| Viorel Dobran 10 postari |
| Cristian Bândea 7 postari |
| Ciprian Domnişoru 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.