Simona
Tache

Un prieten bun îmi spunea, acum câteva zile, că are impresia că e un prost. Printre altele, fiindcă îşi cere prea multe scuze. Tocmai îi ceruse scuze în mod repetat unui alt şofer, pentru o greşeală în trafic, iar ăla continuase să-l înjure: "Alţii nu-şi cer scuze, ba, dimpotrivă, te înjură tot ei, şi prea puţini îţi mulţumesc dacă-i laşi să treacă. În timpul ăsta, eu îmi cer scuze ca boul şi mulţumesc tot ca boul. Încep să cred că poate am eu o problemă, că poate sunt eu prostul-proştilor şi papagalul absolut!".

L-am contrazis, evident. [ citeste mai departe ]

N-am avut – thanks, God! – Barbie, când eram mică, aşa că nu m-am jucat până la 12 ani cu păpuşi anorexice, cu sânii cât ai Nicoletei Luciu, talia cât a Pamelei Anderson, după ce şi-a scos trei coaste, şi picioarele cât ale Monicăi Columbeanu înnădite cu ale Roxanei Ciuhulescu. M-am jucat cu unele mai grăsuţe, fără sâni, cu picioruşe crăcănate, de bebeluş, iar copilăria alfabetizată mi-am petrecut-o cu Cei trei muşchetari. [ citeste mai departe ]

Mulţi dintre noi ne-am trăit o mare parte din copilărie la cozi. Când zvonul c-a sosit raţia de ulei şi zahăr răvăşea, ca un tsunami, cartierul, toţi părinţii îşi adunau progeniturile de pe străzi, le agăţau nişte sacoşe de toartă şi-i expediau, într-o goană nebună, către magazinul unde se întâmplase minunea. Urmau 2-3-4 ore de aşteptat, cu gândul la joaca abandonată şi speranţa “c-o să ajungă raţia la toată lumea”. Cu carnea, laptele, pâinea, era la fel. [ citeste mai departe ]

Ştiţi metoda de cerşit “El coboară dintr-un jeepan BMW negru, cu număr de Bucureşti, şi-ţi spune o poveste complicată cu un drum la Constanţa şi nişte carduri care nu mai funcţionează, la sfârşitul căreia îţi cere bani de benzină, cu promisiunea că-ţi lasă buletinul, ca să fii sigur că o să ţi-i înapoieze rapid”? Dacă n-o ştiţi, tocmai aţi aflat-o. [ citeste mai departe ]

Anticamera unei firme. La intrare, un carton, pe care scrie, pe un fond violet, PRIMAVERA & MOTHER CATERPILLAR SRL. La recepție, o secretară îmbrăcată în violet. În faţa secretarei, Irinel Columbeanu, care, aflat în plin impas conjugal, adică în pragul divorţului, a hotărât că soluţia stă în magie, aşa că va apela la serviciile celei mai tari firme de vrăjitorie din România.

Secretara: Bună ziua, cu ce vă pot ajuta?

Iri: Bună ziua. [ citeste mai departe ]

Nu mai era suficientă ideea de “calitate superioară”, s-a inventat “calitatea superbă”.

Cum marketingul nu are limite, e clar că vin din urmă “calitatea splendidă”, “calitatea mirifică”, “calitatea magnifică, “calitatea măreaţă”, “calitatea divină”, “calitatea celestă” şi “calitatea dumnezeiască”. Atunci să ne văd pe noi, cumpărătorii! [ citeste mai departe ]

De când a demisionat Cristian Diaconescu din PSD a înnebunit toată lumea. Nu se mai discută decât despre asta. Se fac supoziţii, speculaţii, analize şi paraanalize. Oare de ce s-a retras Diaconescu în favoarea lui Geoană din cursa pentru preşedinţia PSD? A făcut-o de bunăvoie sau sub şantaj? A înnebunit, era beat sau se droghează? Dar demisia de ce şi-a dat-o? De bunăvoie sau silit de cineva? Silit cu forţa sau mai cu binişorul? Şi, dacă da, de cine? Şi dacă nu, de ce? Şi dacă da şi nu, când? Şi dacă “probabil”, unde? De ce nu-i răspunde lui Ponta la telefon? [ citeste mai departe ]

Mi-a trimis Matrix pe mail certificatul de naştere al lui Carol-Ferdinand Margaret al României, fiul prinţului Paul şi al prinţesei Lia.

Aş fi vrut să fiu de faţă când l-a scris tanti de la starea civilă. Cred că lucrurile au arătat cam aşa:

- Deci da, domnu', ziceţi, cum îl cheamă p-ăsta micu?

- Carol-Ferdinand.

- Carol… Fu… Carol Fi… Carol cum, domnu'?

- Carol Ferdinand.

- Cu liniuţă sau fără liniuţă?

- Nu ştiu, cum credeţi…

- Cu liniuţă. Aşa. Numele de familie?

- Ăăă… Păi, avem aşa: [ citeste mai departe ]

Ce-aţi face dac-aţi şti că mai aveţi de trăit doar o săptămână? A fost tema emisiunii lui Liviu Mihaiu, de joia trecută, de la Radio Guerrilla. Am fost sunată să intervin în direct, dar nu s-a putut, fiindcă eram pe stradă, înotam prin bălţi şi nu auzeam mai nimic. Întrebarea nu mi-a ieşit însă din minte. M-am gândit mult până să pot formula un răspuns. A fost un exerciţiu greu. Vi-l recomand şi vouă, după ce citiţi răspunsul meu. O să vă simţiţi puţin altfel, dac-o s-aveţi curajul să nu fugiţi de el. [ citeste mai departe ]

Acum câteva dimineţi, ca o doamnă civilizată ce sunt, executam o traversare regulamentară pe trecerea de pietoni. La semafor, aşteptau câteva maşini şi un cal. Mă rog, un cal legat la o căruţă, în care era un bărbat, aparţinând minorităţii care lucrează mult cu cai. Când ajung în dreptul lui, calul pleacă. Către mine, fireşte, îndemnat de stăpânul lui, care se grăbea, probabil, la vreun meeting, teambuilding sau brainstorming. Am iuţit pasul şi m-am sustras la timp de sub copitele ameninţătoare. Ajunsă pe trotuar, m-am oprit siderată. [ citeste mai departe ]