Cruciaţii climatului

Datorită lor nimeni sau aproape nimeni nu mai contestă încălzirea globală. Timp de 20 de ani, Grupul interguvernamental de experţi asupra climatului (Giec) modelează opinia publică. Anchetă asupra unei reţele astăzi contestate.

Laurent Chemineau, La Tribune

preluare din presseurop.eu

Nori grei se anunţă pentru GIEC. În ultimele luni, Grupul interguvernamental de experţi asupra climatului este ţinta unei dezlănţuiri de critici pe internet. Exemplu: “Încălzirea globală este doar o fantezie de stânga“, “o mistificare pentru a lansa un capitalism verde“, etc. Cauza acestei dezlănţuiri ? Câţiva  cercetători (britanicii celebrului Centru pentru Cercetare Meteorologică Hadley şi ai Universităţii din East Anglia, şi germanii Universităţii din Kiel) au bruiat recent mesajul asupra încălzirii globale repetat de douăzeci de ani de GIEC.

GIEC afirmă că fenomenul rezultă din acumularea de gaze cu efect de seră (GES) de care este în mare măsură responsabilă activitatea umană. Dar după aceste laboratoare germane şi britanice, se pare că temperatura globală ar fi rămas aproape neschimbată între 1998 şi 2008. Şi chiar ar putea scădea timp de una sau două decenii. O notă falsă care cade în momentul cel mai nepotrivit, cu câteva zile înainte de Conferinţa ONU asupra climatului, la Copenhaga, care va aborda sistemul internaţional de luptă împotriva schimbărilor climatice.

GIEC pe toate planurile

Creat în 1988 de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) la cererea G7-ului, GIEC a produs patru rapoarte care au modelat opinia publică. “Un strigăt de avertisment, aceasta este misiunea noastră“, se flatează acum Jean Jouzel, co-preşedinte al unuia dintre grupurile care alcătuiesc această vastă reţea de experţi (climatologi, ecologi, biologi, geografi, sociologi si economişti). În decursul unui deceniu, GIEC a alăturat cauzei sale marii lideri politici ai lumii, pregătiţi să ne vălmăşească vieţile la mare cost, în speranţa de a reduce emisiile de CO2. Şi a convins şi presa, releu al rapoartelor sale “evenimenţiale“.

Primul raport din 1990 a confirmat informaţiile ştiinţifice la baza preocupărilor legate de schimbările climatice şi a condus la crearea unei Convenţii climat a ONU la summit-ul din Rio de Janeiro (1992); al doilea, cinci ani mai târziu, oferă bazele adoptării Protocolului de la Kyoto (1997), primul tratat internaţional împotriva încălzirii globale; al treilea, în 2001, conţine pentru prima dată o sinteză destinată  decizionarilor politici; iar ultimul, în 2007, incendiază dezbaterile la Conferinţa asupra climatului de la Bali. Acestuia îi datorează lumea obsesia unei reduceri ale emisiilor de CO2 ale ţărilor industrializate cu 25% la 40% până în 2020, dacă umanitatea doreşte să prevină creşterea temperaturii globale de mai mult de 2°C până la sfârşitul secolului. Umanitatea este deci bântuită de ameninţarea evenimentelor meteorologice extreme (uragane, ploi torenţiale, secetă, etc.) pe baza acestui raport.

O misiune inedită

GIEC îşi trage eficienţa extraordinară dintr-o misiune inedită. “Fiecare raport al GIEC face un  inventar al celor mai reuşite cercetări mondiale asupra climatului“, explică Jean Jouzel. O mega-sinteză negociată cuvânt cu cuvânt. “Suma constituită, aproximativ 3.000 de pagini, este comentată de comunitatea ştiinţifică şi de reprezentanţi ai organismelor guvernamentale“, adaugă Stéphane Hallegatte, cercetător pentru Meteo France şi membru GIEC. O primă serie de rezumate este extrasă din această sumă, apoi un al doilea şi mai condensat pentru decizionarii politici. “Apoi vine faza de adoptare a raportului de către  reprezentanţi ai guvernelor, orice modificări trebuind să se bazeze pe raportul complet, ceea ce asigură că rezumatul adoptat este expresia acestuia”, continuă Jean Jouzel. Pentru al patrulea raport, “800 de oameni de ştiinţă au scris paginile semnând cu numele lor, şi 2 000 de recititori sau comentatori au fost mobilizaţi “, reaminteşte Stephane Hallegatte.

Martirii cauzei climatice ? Se numără în ambele tabere. De partea scepticilor, Richard Lindzen, profesor la MIT, a plecat din GIEC trântind uşa după el, estimând că obiecţiile sale asupra retro-acţiunilor climatice nu erau ascultate. Într-un articol publicat de Wall Street Journal acum trei ani, el aminteşte îndepărtările colegilor lui Henk Tennekes (Olanda), Aksel Winn-Nielsen (WMO-OMM), Alfonso Sutera şi Antonio Speranza (Italia), vinovaţi de a fi emis îndoieli cu privire la teza încălzirii globale. De partea convinşilor climatici, James Hansen, cercetător la Institutul Goddard pentru Studii ale spaţiului (NASA), a trebuit să suporte presiunea administraţiei Bush, contrariată de apelurile sale de a reduce emisiile de C02 din cauza încălzirii. La originea îndoielii, Margaret Thatcher, fostul prim-ministru britanic, a fost de la bun început  acuzată de a fabrica întrebările cu privire la climat pentru a ascunde mai bine strategia sa de emancipare energetică a Orientului Mijlociu. Dar “de acolo până a susţine că lumea este manipulată de câţiva oameni de ştiinţă… “, spune Stéphane Hallegatte cu nerăbdare.