![]() | Cum se poate schimba Romania in bine. Un caz de exceptionalitatevezi toate articolele de Mihai Goţiu09 Feb 2010 la 14:36 20 comentarii 1572 vizualizari. |
Psihologii clujeni au reușit ieri, prin inaugurarea Platformei Matrix, să se califice la turneul final al Campionatului Mondial din domeniu. Și sunt convins că la acest Campionat Mondial nu vor face un simplu act de prezență.
Inaugurarea Platformei Matrix de la Cluj, de cercetare psihologică în realitatea virtuală, mi-a făcut ieri ziua frumoasă. E unul dintre cele atât de puține exemple românești în care folosirea superlativelor are deplină acoperire. Pentru că este, într-adevăr, o realizare de excepție, care plasează cercetarea autohtonă în leadership-ul cercetării mondiale în domeniu. Și pentru că spulberă miturile impotenței cercetării românești, a lipsei resurselor umane și materiale și cel conform căruia un cercetător român poate face performanță și poate obține recunoaștere internațională doar în străinătate.
Pentru a înțelege însă cum a fost posibil acest lucru trebuie să fac o regresie în timp (
) , în urmă cu mai bine de 17 ani. Stăteam atunci în căminul X din Hasdeu, un cămin cu uși strâmbe, care se închideau cu greu, cu parchetul mirosind a motorină și cu geamuri lipite cu leucoplast. Cam așa arătau și sălile de curs, foste mansarde și cantine transformate peste noapte. Daniel David, coordonatorul de astăzi al proiectului Matrix, stătea în același cămin, în camera alăturată. Sălile de la ”psihologie”, unde era el student, arătau la fel cu sălile facultății mele, de ”drept”. De cunoscut ne-am cunoscut destul de repede, pentru că stăteam în cameră cu un coleg de an de-al lui Dan, Ghiță Avram. El mi l-a prezentat pe Dan, un tip înalt și uscățiv, care, în pauzele dintre cursuri, seminarii și bibliotecă mergea la o sală de arte marțiale. A încercat să mă convingă și pe mine să merg la sală, dar am refuzat invitația.
În schimb ne-a împrietenit… vinul de Blaj (tatăl lui Ghiță lucra la cramele de pe Târnave, astfel încât aprovizionarea era asigurată) și ”șeptica românească”
. Seara, când simțeam nevoia de o pauză de lectură, dădeam de două ori cu pumnul în perete. Dacă primeam răspuns tot două lovituri, pregăteam cărțile (de joc) și atacam provizia de vin al lui Ghiță. Dacă era doar o lovitură, însemna că pauza se amână. Când începea jocul, acesta dura până către orele mici ale dimineții. Și reprezenta doar un pretext pentru a povesti despre toate cele, de la colege frumoase, cărți, filme și până la schimbarea lumii. Pentru a nu ne plictisi la ”șeptic” (pentru că deja ajunsesem să ne anticipăm fiecare mișcare) am inventat reguli noi: mai întâi am transformat cărțile de 8 în șeptari, apoi cele de 6, de 5, de 4, damele, juveții, popii.. până cînd cărți ”normale” au mai rămas doar cele de 2 și 3… Între timp aflam însă de noua școală de psihologie de la Cluj, pe care Ion Radu o orientase către cea mai nouă paradigmă în domeniu.
Dar dacă cineva își închipuie că Daniel David avea timp de pierdut, se înșeală. Dimpotrivă, era extrem de grăbit să ardă etapele. Ultimii doi ani de facultate i-a comasat în unul singur. În 1999 și-a luat doctoratul la doar 27 de ani, cu o temă despre ”Prelucrările inconștiente de informație – contaminarea psihologică în mass-media, practica clinică și juridică” (editura Dacia, 2000, editura Tritonic, 2004), o primă lucrare care anunța că nu e dispus să meargă doar pe drumurile bătătorite de alții. Înainte însă, la doar 25 de ani, organiza deja școli de vară și conferințe internaționale de psihologie la Cluj, la care reușea să aducă specialiști internaționali.
La un moment dat a intenționat să continue pe linia tezei de doctorat. În acest sens a început studiile de drept. A renunțat însă, pentru că destinul i-a fost schimbat de o bursă post-doctorat la Mount Sinai School of Medicine din New York. La New York i-a cunoscut pe fondatorii psihologiei cognitiv-comportamentale, Aaron T. Beck și Albert Ellis. Și tot la New York, în 2001, la Mount Sinai, a asistat la un experiment de frontieră. La spital a fost adusă o fetiță cu plăgi arse de gradul III, a căror îndepărtare era extrem de dureroasă. Cu ajutorul unei căști însă, fetița a fost conectată la calculator, și s-a trezit în realitatea virtuală, unde se bulgărea cu oameni de zăpadă și cu pinguinii. În timp ce simțea doar răcoare, plăgile arse i-au fost îndepărtate. Mi-a povestit pe email de acest experiment (aflat și în SUA în fază de testare) și mi-a spus că o să-l implementeze și în România. Colegii de redacție au zâmbit și au pariat că Daniel David va rămâne la New York.
A fost un pariu pe care l-am câștigat, pentru că Dan s-a întors la Cluj, hotărât să demonstreze că se poate face performanță și aici. Chiar dacă sălile de curs și amfiteatrele nu evoluaseră pe atunci prea mult de la stadiul de foste mansarde și cantine. În 2004 a câștigat primele granturi, care i-au permis să achiziționeze primele softuri și calculatoare pentru implementarea diagnosticului și terapiei în realitatea virtuală. Mai mult, a reușit și prima premieră mondială: dacă până în acel moment realitatea virtuală se folosea doar pentru diagnosticul ADHD (deficitul de atenție la copii), grupul de psihologi condus de Daniel David a pus la punct și o procedură de terapie a ADHD în realitatea virtuală. Rezultatele obținute i-au permis să aplice pentru un alt grant, de un milion de dolari, care i-au permis să achiziționeze tehnologia ICube. Și, cu sprijinul Universității ”Babeș-Bolyai”, a construit clădirea Avalon (care găzduiește Platforma Matrix inaugurată ieri și despre care v-am oferit mai multe amănunte, în avanpremieră, vineri). E drept, provocarea doar de acum începe. Dar sunt dispus să țin alt pariu: că de ceea ce va reuși cu această platformă publicațiile de specialitate din întreaga lume.
Dacă îmi permiteți o comparație: la ora actuală, Daniel David și echipa lui de la Catedra de Psihologie Clinică pe care o conduce s-au calificat la turneul final al Campionatului Mondial al Psihologilor. Și sunt convins că nu au reușit acest lucru doar pentru a face un simplu act de prezență.
În paralel cu cercetarea, Daniel David a mai făcut un lucru rar întâlnit în cazul cercetătorilor români – s-a implicat (cu riscurile de rigoare) și în viața publică. La întoarcerea din SUA a acceptat realizarea unei emisiuni săptămânale, de jumătate de oră, de popularizare a psihologiei. De mai multe ori și-a exprimat puncte de vedere foarte tranșante în diferite dezbateri publice legate de cultură, mentalități, cercetare și educație (de la celebra dispută ”Boierii versus Oierii minții”, din 2005 – care se reactivează în această primăvară cu publicarea volumului de memorii a lui Adrian Marino -, și până la recenta ”flacără violetă”, care a scos la iveală nebănuite rămășițe de obscuratism în mentalul românilor). Mai mult, în 2003, a publicat volumul ”Castele de Nisip. Știință și pseudoștiință în psihopatologie”, o lucrare extrem de critică nu doar la adresa domeniului în care activează, ci la întregul sistem de cercetare din România (o lucrare la care, scuzați-mi, din nou, paranteza, am avut privilegiul să-i fiu atât editor, cât și redactor de carte).
În fine, ca tabloul ”clinic” (
) să fie complet, Daniel David a reușit să formeze la Cluj o echipă de cercetători, toți cu masterate, doctorate și post-doctorate obținute la universități din întreaga lume. Cinci membri ai echipei au deja dublă afiliere, atât la UBB, cât și universități din New York, Manchester, Pisa, Maryland și la Harvard. Prin numărul de articole și citări ale articolelor în publicațiile acreditate ISI, grupul de psihologi clujeni este unul dintre cele mai vizibile pe plan internațional. Iar Daniel David este acum profesor ”Aaron T. Beck” la New York, cea ma recentă lucrare (ca și co-autor) și-a publicat-o la Oxford și predă și face cercetare la Cluj.
***
Așadar, o scurtă recapitulare a rețetei unui succes românesc de excepție: un deschizător de drumuri – Ion Radu -, un ucenic care preia ștafeta și o duce mai departe – Daniel David -, un vis – că se poate face performanță și în România -, o susținere instituțională – Universitatea ”Babeș-Bolyai” -, o echipă – cea de la Catedra de Psihologie Clinică. Simplu, nu? A…, să nu uităm: la toate acestea se mai adaugă vreo 20 de ani de muncă.
P.S. Un regret tot îmi mai rămâne. Îmi e dor de o noapte cu ore mici, lângă o sticlă de vin de Târnave, la un joc de ”șeptic” cu reguli upgradate. Și cu povești despre cărți, filme, mentalități și schimbarea lumii. Dar sunt convins că îi va veni și acelei nopți rândul.
Etichete: avalon, cluj, daniel david, matrix, psihologie, realitatea virtuala, vr


Costi Rogozanu azi la 16:59 |
Cu Victor Ponta s-au strîns deja destule: rămîne principala problemă a noii legi electorale. [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
| 1@terminand cu Udrea tocmai ce ti-ai luat-o in bot de la Curtea Constitutionala! Spui ca trece Tonta peste hotarare?Nu prea cred! PS-ia si baga botu'!Avem si pentru tine....!!!!... | ||
| 2@Ligheanu din Plescoi prostovame,CC a spus ca decizia lui Ponta retardatu' este este neconstitutionala! Va trebui sa dea banii inapoi primariilor PDL. De unde mai halesti si tu un covrig du apa plata?... | ||
| 3@tamara's nephew: Of, nepoate, ce naiba sa le spui la mioritici din astia , gen Ligheanu? (De n-o fi din aia suiti in avioane de Szarkozy!) E mandru nevoie mare ca este român ? Foarte bine, sunt convins... | ||
| 4@Mircea: @tamara's nephew: Cine se-aseamana se-aduna!De exemplu cacarezele de oaie...... | ||
| 5netotu si mircea (basescu?): Ce spuneti ,n-ati vrea voi sa plecati cu tot cu tinutul secuiesc si scriitorul ala hortyst, un pic la buda? (pesta,binenteles) Acum ca tot ati iesit de la cascaval!... | ||
| 6@tamara's nephew: Salve, nepoate! Nu am crezut ca neispravitii astia de uslasi sunt in stare chiar de asemenea ispravi!@mac gregor: Eu sper sa prinzi , cand te intorci, faza cu Ponta, cand se... | ||
| Mihai Goţiu 11549 citiri |
| Cristian Teodorescu 11509 citiri |
| Costi Rogozanu 10602 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4366 citiri |
| Alin Fumurescu 4128 citiri |
| Iulian Leca 3447 citiri |
| Constantin Creţan 3436 citiri |
| Laura Cernahoschi 3410 citiri |
| Dorin Tudoran 2970 citiri |
| Elena Vijulie 2869 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61941 citiri |
| Cristian Teodorescu 41849 citiri |
| Costi Rogozanu 39794 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18414 citiri |
| Alin Fumurescu 18034 citiri |
| Viorel Dobran 12407 citiri |
| Dan Duca 11316 citiri |
| Constantin Creţan 11195 citiri |
| Iulian Leca 9709 citiri |
| Elena Vijulie 9494 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
in memoria lui nicolae margineanu si a proiectelor pe care le putea materializa. david ii calca pe urme…
2010-02-09 14:50:37 | Raporteaza
Esti incorigibil, gotziu. Atata prostie cu fudulie mai rar….Nu exista universitatea DIN Harvard, doar universitatea JOHN HARVARD (primul ei “sponsor”) din Cambridge, dar nu ala de la nord-est de Londra, ci ala din Massachusetts, USA.
Mare mila inspiri, gotziu, mare mila….
2010-02-09 14:52:57 | Raporteaza
@comentator
vezi articolul din idei in dialog 11/2009 despre “greselile fecunde” al lui solomon marcus. asadar pornind de la greseala domnului gotiu cu “universitatea din harvard”, domneavoastra ne-ati luminat cu privire la distinctia dintre cele doua locatii cambridge. sa stiti ca era o confuzie des intalnita…
2010-02-09 15:09:37 | Raporteaza
@comentator:
off, grea e limba cea frumoasa…
2010-02-09 15:16:04 | Raporteaza
@gotiu
dezbateam dimineata pe postul lui fumurescu, alaturi de cativa confrati de forum, problema “postarilor dure”. ziceam ca nu-si au rostul, pentru ca din start vor fi excluse cele cu udrea e proasta ca palin, basescu e marinar betiv, prostanacul geoana etc. dadeam exemplul d-voastra, care e elocvent, vis-a-vis de problema terenului de golf si a muzeului. e un exemplu de reusita printr-un act de “jurnalism reprezentativ” cum imi place sa-l numesc. ati reusit acolo un mare lucru, elena udrea a citit postarea d-voastra si s-a aratat deschisa propunerii. nici 1000 de deputati nu puteau face acest lucru, sau ma rog, nu doreau. dar daca aveati un post de genul “blonda de la cotroceni deturneaza bani pentru terenul de golf” credeti ca mai aveati vre-o sansa? astfel prin moderatie, claritate si mai ales argumentare rationala ati reusit cu ajutorul resorturilor jurnalistice sa realizati un parteneriat public-politic. demontandu-i astfel teoria criticului de film si comentatorului de tenis CTP, cum ca presa nu ar avea “nicio putere in stat” si e absurd sa vorbim astfel despre aceata breasla…
2010-02-09 15:29:25 | Raporteaza
@x-127:
sa stiti ca am avut, anterior, si postari dure la adresa Elenei Udrea, ma rog, poate nu dure, ci, mai degraba, ”ironic-acide”;
cu atat mai mare e bila rosie pe care a primit-o (cel putin de la mine) pentru modul in care a raspuns
2010-02-09 15:36:54 | Raporteaza
HA!HA!HA! L-ai suparat pe davidu, gotziu, cum sa-i fie Miclea deschizator de drumuri! Doar cand ii era consilier la minister erau amici, acum dedeul s-a reorientat, isi musca binefacatorul din toate partzile….
PS Ia intreaba-l, gotziu, de ce il cheama bi-profetic vetero-testamentar, si Daniel si David?
2010-02-09 16:01:02 | Raporteaza
@comentator:
ia te uite! sunteti din zona
, sincer, problemele lor personale tin de alt gen/stil de jurnalism;
2010-02-09 16:09:03 | Raporteaza
@comentator
nu cred ca vre-o data david va contesta meritele lui miclea. acesta din urma, la mijlocul anilor ‘90 alaturi de cativa seniori ai universitatii clujene au reusit sa implementeze aici o “franciza” in domeniul psihologiei, cu ajutorul unei mari fundatii americane. cat despre substratul neo-protestant al fundatiei, daca la asta va referiti, nu cred ca e relevant si de ce ar fi oare? ceea ce a facut miclea si a dezvoltat david, poate servi drept model pentru orice universitate, sau de fapt “noi nu ne vindem tara”, am uitat…
2010-02-09 16:09:31 | Raporteaza
am locuit si eu un an in x,chiar in 92-93.faine vremuri!
2010-02-09 16:17:33 | Raporteaza
Constatam doar cum ardelenilor, dupa ce trec pe la Bucuresti, le ramane acel “ceva” dambovitzean. Serios vorbind, incapacitatea de a forma o echipa e boala valaha veche, iar in cazul atat de arzator azi al reformei educatziei – vitala pentru viitorul Romaniei – e una dintre piedicile, parca insurmontabile, in trecerea la actziune adevarata.
2010-02-09 16:33:38 | Raporteaza
stefanescu-goanga nu era ardelean si totusi lui i se datoreaza scoala de psihologie de la cluj si ce mai echipa a incurajat el acolo prin anii ‘20-’30…
2010-02-09 16:37:58 | Raporteaza
@idiotpdlist:
daca ai stat in X Hasdeu in 92-93 inseamna ca am fost colegi de camin
2010-02-09 17:19:42 | Raporteaza
@x-127:
Cladirea Avalon (in cadrul careia e si Platforma Matrix) e in curtea pe care a donat-o Stefanescu-Goanga. De altfel si mini-muzeul din Cladirea Avalon ii poarta numele
2010-02-09 17:21:53 | Raporteaza
Poate n-ar strica sa te apuci de arte martiale. Nu de alta, dar sa te aperi de colega Laura. Te urmareste insistent
2010-02-09 17:43:48 | Raporteaza
@gotiu
uite la colega d-voastra, domnisoara tache, referitor STRICT la ultimul post. jurnalism de consum as zice, precum cartile lui corut la inceputul anilor ‘90. le citea lumea apoi le lasa pe bancheta trenului, pe banca in parc. daca asta vrem, ne putem amuza la nesfarsit sau putem transmite mesaje de efect. pentru ironii adevarate sunt acolo baietii de la catavencu, nu te poti pune cu ei. eu am ramas blocat la faza aceea cu muzeul si de aceea ma tot sacaie tema aceasta astazi, desi am alte lucruri mai importante de facut. dar protestez si eu in felul meu impotriva jurnalismului de duzina. ca simplu cititor
2010-02-09 17:59:42 | Raporteaza
ziua la ‘4 mese’, birtul acela nostim de pe hasdeu (actualul paco)!era un chiosculetz in fatza caminului si unul in dreapta (din lemn).imi cumparam tigari la bucata.nu mai fumez de vreo 10 ani, se mai vand oare tigari la bucata?
am dat un search sa vad cine e D.D.;mi-aduc aminte de el si bravo lui!tehnic, platf….parca e un simulator pt. cei din topgun!
2010-02-09 19:37:25 | Raporteaza
pentru comentator si toti ceilalti…discutiile despre cine pe cine supara cred ca nu isi au rostul aici. Este vorba de o cariera de succes a unui om ambitios si capabil. Oricat de carcotasi am fi si oricat incercam sa divagam de la subiect nu putem nega acest lucru. Asa ca celor care nu pot accepta si nu pot “inghiti” aceasta remarcabila ascensiune nu le ramane decat sa atace si sa comenteze. Eu le-as zice sa incerce si ei sa faca macar jumatate din cat a facut David pentru cercetarea si psihologia din Romania (in domeniul lor). Ar trebui sa ne bucuram ca oameni cu posibilitatile lui decid sa ramana in continuare in Romania si incearca sa schimbe lucrurile in bine.
2010-02-09 21:33:13 | Raporteaza
@idiotpdlist:
pai aceeasi tehnologie se foloseste pentru simulari si de catre Boeing
, asa ca nu e intamplator ca seamana cu simulatorul din top gun
2010-02-09 22:36:50 | Raporteaza
[...] ideea ca cinematograful să fie preluat de UBB. În urma unei prietenii de aproape 20 de ani (despre care am mai scris aici) mi-am permis să-l sun pe unul dintre candidați la funcția de rector al UBB, Daniel David, [...]
2012-02-28 09:29:15 | Raporteaza