Noutati LHC

Felicitari CERN !

Ultimele informatii, cu fotografii si video pe press.web.cern.../.

Mi se solicita parola de autentificare a utilizatorului . Ce sa fac pentru vizualizare ?

Autorul „Modelului vibraţiei universale” vă propune a avea în vedere câteva „elemente” deosebit de importante pentru viitorul cercetării ştiinţifice…
Faptul că primele „cărămizi” structurale, reţelele primare de substanţă şi antisubstanţă (acestea fiind uneori, electronul şi pozitronul din faza de vibraţie a materiei, în alte cazuri, electronul şi quarkul u+2/3, în alte cazuri, componentele fotonului sau ale quarkului d-1/3, în ultimul caz, doar dacă, printr-o sinergie a polarităţilor lor cu „jocul” celorlalte polarităţi întâlnite, se „înşurubează” în structurile neutronului şi protonului…), sunt aceiaşi „actori” ce joacă în toate rolurile universale (a se citi: în toate procesele, fenomenele universale, punând în valoare, direct sau indirect, forţele cunoscute din fizica clasică), ar putea anticipa că „particula lui Dumnezeu – bosonul Higgs” mult căutat(ă) nu poate fi constituit(ă) decât tot din aceste componente, doar că vor fi alte conjuncturi energetice, conjuncturi ce, de altfel, dau toate diferenţele şi proprietăţile structurale/comportamentale universale (masa, energie, sarcină electrică, spin sau manifestare de torsiune, …). Prin conjuncturi energetice se înţelege ceea ce vine din afară pentru interacţionare, cu/fără posibilităţi transformatoare interioare (fronturi energetice fără particulă la bază ce au două tipuri opuse de manifestare, care pot avansa sau încetini vibraţia interioară de reţea şi deci, pot modifica faza vibratorie de interacţiune…, de asemenea, pot rupe relaţia de susţinere dintre reţelele primare sau grupările lor, prin urmare, pot modifica identitatea unei reţele primare sau a unei particule!)…
În dezintegrarea unei stări legate de quarkuri t t‾ (toponiu) într-un boson Higgs şi un foton, energia monocromatică emisă de foton ar putea fi o semnătură a bosonului Higgs (aceasta fiind posibilă într-un accelerator precum cel de la Geneva, cu energia fasciculelor electron-pozitron astfel potrivite, încât să fie acordate pe rezonanţa toponiului). O altă sursă de bosoni Higgs este radiaţia unui boson Z0, odată cu dezintegrarea celor doi în câte o pereche de quarkuri de viaţă mai lungă. Din patru particule de viaţă lungă (în această configuraţie de stare finală), două ar putea determina masa bosonului Higgs. …Apoi, bosonul Higgs s-ar (mai) putea dezintegra într-o pereche de quarkuri bb‾. Quarkul b, având o viaţă relativ lungă, s-ar putea detecta perechea bb‾ prin urmele lăsate în procesul de dezintegrare şi apoi să se deducă masa bosonului Higgs, din studiul energiei şi momentului perechii bb‾.
Legat de „Geneva”, locul acceleratorului nu este cel mai potrivit, deoarece fiind activ angrenat în polaritatea N-S a câmpului magnetic terestru, orice foarte mică eroare datorată acestui fapt, la proprietăţi îmbunătăţite (mărirea vitezei particulelor şi a numărului de ciocniri…), se va însuma [mai ales că particulele primare cu proprietăţi opuse (sarcina, de exemplu) resimt „la prima mână” aceasta] . Un loc acceptabil din acest punct de vedere poate fi Antarctica (unde s-au făcut experimentele la forţa a cincea…). …Acele posibile „găuri negre”, de care s-a vorbit, nu pot fi în faza vibratorie de manifestare a materiei (deci nu vor interacţiona materia); antiparticulele forţate să apară în acceleratoare nu vor apărea niciodată – libere – în interacţiune cu materia; ele, din moment ce vor ieşi din planul material, vor ieşi şi din relaţia cu acceleratorul, rămânând, ori în spaţiul interplanetar, ori în relaţie cu reţeaua (structurală!) magnetică terestră (reţea neacceptată încă de fizica clasică, fiind cea responsabilă de înmagazinarea / „memorarea” proceselor/fenomenelor energetice în câmpul magnetic), cea care prinde toate fazele de manifestare universală, precum şi structura chakrelor, bionilor/orgonilor (primele formaţiuni ale spiritului, descoperite de W.Reich şi Tesla prima dată la plante, formaţiuni ce se formează mai ales între catenele ADN datorită blocajelor/capcanelor de fotoni, electroni ce îşi vor pierde identitatea şi vor fi „material de lucru” pentru acest nou tip de structurare) sau a altor formaţiuni biostructurale mai complexe (de la nivel intercelular sau superior acestuia, la care se realizează sau, într-o exprimare mai clară, este obligatoriu să se realizeze un circuit închis structural şi de vibraţie). Interacţionând formaţiunile spiritului, deci va interacţiona şi relaţia spirit-corp, …din zona apropiată…
Dacă v-am trezit interesul, puteţi accesa informaţiile referitoare la „Modelul vibraţiei universale” (modelul vibraţional al forţei a cincea). Veţi descoperi un „arbitru” (reper) universal pentru toate comportările energetice şi structurale (o reţea tridimensională – având cuburi de reţea – a cărei masă este de peste 99,99% din masa totală a Universului, mai bine zis, acel ETER ce a fost greşit respins de interpretările experimentelor fizicienilor clasici), faţă de care se defazează ca vibraţie structurările de materie şi antimaterie… Fizica clasică cercetează doar faza de vibraţie specifică materiei (planul material), ieşirea din acest plan nefiind înţeleasă (mai precis, planul material este reprezentat numai de momentele/timpii contactării reţelei fundamentale universale de către reţelele de substanţă şi antisubstanţă aflate, bineînţeles, în exercitarea mişcării de spin: vor fi patru contactări – din 900 în 900 – pentru o rotaţie de 3600; deci, momentele/timpii acestor patru contactări vor manifesta planul material). Modelul prezentat se bazează pe cele trei dimensiuni de reţea, atât pentru reţeaua fundamentală, cât şi pentru reţelele structurale (ale căror mărimi se autoreglează tocmai pentru a putea manifesta mişcarea de spin, iar aceasta, la rândul ei, nu este altceva decât o „necesitate” rezultată din interacţiunea de vibraţii ale reţelelor: fundamentală şi structurale)… Apoi, se obţin şase sensuri de vibraţie fundamentale/universale asupra cărora se vor manifesta (cu raport de 4/2 sau 2/4) acţiunile de sporire sau diminuare ale vibraţiei normale/neinteracţionate a „câmpului” fundamental. Pornind din poziţii „la 450” faţă de reţeaua fundamentală, reţelele structurale pot crea consens/sporire de vibraţii (ce, la alte nivele, în mod aleatoriu, ar putea însemna/crea: electropozitivitate subtilă, fără particulă la bază; Yin…; întuneric; aciditate…) sau contravibraţii/diminuare… (ce, la alte nivele, în mod aleatoriu, ar putea însemna/crea: electronegativitate subtilă, fără particulă la bază, dar care ar putea porta fotoni sau interacţiona electroni; Yang…; „lumină”; bazicitate…). Deci, ar trebui revizuită acea exprimare legată de „informaţional” (informaţionalul fiind, deci, de două feluri: să zicem: „+” şi „ – „). Dacă la fiecare dintre reţele (fundamentală şi structurală) vom avea opt cadrane ale sistemelor de axe, 8 ∙ 8 = 64 posibilităţi „de pornire” în manifestare a reţelelor primare universale. La „întoarcerea” vibraţiei prin reţele (concomitent, şi la cea fundamentală şi la cea structurală), se vor repeta configuraţiile amintite (dar având o altă aşa-zisă numerotare/evidenţă)… Se înlesneşte, astfel, (într-un fel…) domeniul de interacţionare. …Vor fi 32 de tipuri de comportare „în oglindă”, aceasta însemnând „tărâmurile” comportamentale „de stânga” şi „de dreapta”… ce vor dezvolta (în cazul unor acţiuni însumate în cadrul sistemului, nu de echilibrare…) la diferite nivele (bineînţeles, superioare) manifestări / ”câmpuri” „de torsiune”… Procesele/fenomenele informaţionale/subtile (procese fără a angaja constant particule…) îşi găsesc aici un suport structural (existenţial, „palpabil”), comportamental(,) energetic, matematic(,) în general (geometric, în special), logic, filozofic/metafizic…, dar, în acelaşi timp, acestea vin să completeze golurile existente în explicarea tuturor manifestărilor structurale, forţelor fizicii clasice…

Autorul „Modelului vibraţiei universale” vă propune a avea în vedere câteva „elemente” deosebit de importante pentru viitorul cercetării ştiinţifice…
Faptul că primele „cărămizi” structurale, reţelele primare de substanţă şi antisubstanţă (acestea fiind uneori, electronul şi pozitronul din faza de vibraţie a materiei, în alte cazuri, electronul şi quarkul u+2/3, în alte cazuri, componentele fotonului sau ale quarkului d-1/3, în ultimul caz, doar dacă, printr-o sinergie a polarităţilor lor cu „jocul” celorlalte polarităţi întâlnite, se „înşurubează” în structurile neutronului şi protonului…), sunt aceiaşi „actori” ce joacă în toate rolurile universale (a se citi: în toate procesele, fenomenele universale, punând în valoare, direct sau indirect, forţele cunoscute din fizica clasică), ar putea anticipa că „particula lui Dumnezeu – bosonul Higgs” mult căutat(ă) nu poate fi constituit(ă) decât tot din aceste componente, doar că vor fi alte conjuncturi energetice, conjuncturi ce, de altfel, dau toate diferenţele şi proprietăţile structurale/comportamentale universale (masa, energie, sarcină electrică, spin sau manifestare de torsiune, …). Prin conjuncturi energetice se înţelege ceea ce vine din afară pentru interacţionare, cu/fără posibilităţi transformatoare interioare (fronturi energetice fără particulă la bază ce au două tipuri opuse de manifestare, care pot avansa sau încetini vibraţia interioară de reţea şi deci, pot modifica faza vibratorie de interacţiune…, de asemenea, pot rupe relaţia de susţinere dintre reţelele primare sau grupările lor, prin urmare, pot modifica identitatea unei reţele primare sau a unei particule!)…
În dezintegrarea unei stări legate de quarkuri t t‾ (toponiu) într-un boson Higgs şi un foton, energia monocromatică emisă de foton ar putea fi o semnătură a bosonului Higgs (aceasta fiind posibilă într-un accelerator precum cel de la Geneva, cu energia fasciculelor electron-pozitron astfel potrivite, încât să fie acordate pe rezonanţa toponiului). O altă sursă de bosoni Higgs este radiaţia unui boson Z0 (Z la puterea zero), odată cu dezintegrarea celor doi în câte o pereche de quarkuri de viaţă mai lungă. Din patru particule de viaţă lungă (în această configuraţie de stare finală), două ar putea determina masa bosonului Higgs. …Apoi, bosonul Higgs s-ar (mai) putea dezintegra într-o pereche de quarkuri bb‾. Quarkul b, având o viaţă relativ lungă, s-ar putea detecta perechea bb‾ prin urmele lăsate în procesul de dezintegrare şi apoi să se deducă masa bosonului Higgs, din studiul energiei şi momentului perechii bb‾.
Legat de „Geneva”, locul acceleratorului nu este cel mai potrivit, deoarece fiind activ angrenat în polaritatea N-S a câmpului magnetic terestru, orice foarte mică eroare datorată acestui fapt, la proprietăţi îmbunătăţite (mărirea vitezei particulelor şi a numărului de ciocniri…), se va însuma [mai ales că particulele primare cu proprietăţi opuse (sarcina, de exemplu) resimt „la prima mână” aceasta] . Un loc acceptabil din acest punct de vedere poate fi Antarctica (unde s-au făcut experimentele la forţa a cincea…). …Acele posibile „găuri negre”, de care s-a vorbit, nu pot fi în faza vibratorie de manifestare a materiei (deci nu vor interacţiona materia); antiparticulele forţate să apară în acceleratoare nu vor apărea niciodată – libere – în interacţiune cu materia; ele, din moment ce vor ieşi din planul material, vor ieşi şi din relaţia cu acceleratorul, rămânând, ori în spaţiul interplanetar, ori în relaţie cu reţeaua (structurală!) magnetică terestră (reţea neacceptată încă de fizica clasică, fiind cea responsabilă de înmagazinarea / „memorarea” proceselor/fenomenelor energetice în câmpul magnetic), cea care prinde toate fazele de manifestare universală, precum şi structura chakrelor, bionilor/orgonilor (primele formaţiuni ale spiritului, descoperite de W.Reich şi Tesla prima dată la plante, formaţiuni ce se formează mai ales între catenele ADN datorită blocajelor/capcanelor de fotoni, electroni ce îşi vor pierde identitatea şi vor fi „material de lucru” pentru acest nou tip de structurare) sau a altor formaţiuni biostructurale mai complexe (de la nivel intercelular sau superior acestuia, la care se realizează sau, într-o exprimare mai clară, este obligatoriu să se realizeze un circuit închis structural şi de vibraţie). Interacţionând formaţiunile spiritului, deci va interacţiona şi relaţia spirit-corp, …din zona apropiată…
Dacă v-am trezit interesul, puteţi accesa informaţiile referitoare la „Modelul vibraţiei universale” (modelul vibraţional al forţei a cincea). Veţi descoperi un „arbitru” (reper) universal pentru toate comportările energetice şi structurale (o reţea tridimensională – având cuburi de reţea – a cărei masă este de peste 99,99% din masa totală a Universului, mai bine zis, acel ETER ce a fost greşit respins de interpretările experimentelor fizicienilor clasici), faţă de care se defazează ca vibraţie structurările de materie şi antimaterie… Fizica clasică cercetează doar faza de vibraţie specifică materiei (planul material), ieşirea din acest plan nefiind înţeleasă (mai precis, planul material este reprezentat numai de momentele/timpii contactării reţelei fundamentale universale de către reţelele de substanţă şi antisubstanţă aflate, bineînţeles, în exercitarea mişcării de spin: vor fi patru contactări – din 90 de grade în 90 de grade – pentru o rotaţie de 360 de grade; deci, momentele/timpii acestor patru contactări vor manifesta planul material). Modelul prezentat se bazează pe cele trei dimensiuni de reţea, atât pentru reţeaua fundamentală, cât şi pentru reţelele structurale (ale căror mărimi se autoreglează tocmai pentru a putea manifesta mişcarea de spin, iar aceasta, la rândul ei, nu este altceva decât o „necesitate” rezultată din interacţiunea de vibraţii ale reţelelor: fundamentală şi structurale)… Apoi, se obţin şase sensuri de vibraţie fundamentale/universale asupra cărora se vor manifesta (cu raport de 4/2 sau 2/4) acţiunile de sporire sau diminuare ale vibraţiei normale/neinteracţionate a „câmpului” fundamental. Pornind din poziţii „la 45 de grade” faţă de reţeaua fundamentală, reţelele structurale pot crea consens/sporire de vibraţii (ce, la alte nivele, în mod aleatoriu, ar putea însemna/crea: electropozitivitate subtilă, fără particulă la bază; Yin…; întuneric; aciditate…) sau contravibraţii/diminuare… (ce, la alte nivele, în mod aleatoriu, ar putea însemna/crea: electronegativitate subtilă, fără particulă la bază, dar care ar putea porta fotoni sau interacţiona electroni; Yang…; „lumină”; bazicitate…). Deci, ar trebui revizuită acea exprimare legată de „informaţional” (informaţionalul fiind, deci, de două feluri: să zicem: „+” şi „ – „). Dacă la fiecare dintre reţele (fundamentală şi structurală) vom avea opt cadrane ale sistemelor de axe, 8 ∙ 8 = 64 posibilităţi „de pornire” în manifestare a reţelelor primare universale. La „întoarcerea” vibraţiei prin reţele (concomitent, şi la cea fundamentală şi la cea structurală), se vor repeta configuraţiile amintite (dar având o altă aşa-zisă numerotare/evidenţă)… Se înlesneşte, astfel, (într-un fel…) domeniul de interacţionare. …Vor fi 32 de tipuri de comportare „în oglindă”, aceasta însemnând „tărâmurile” comportamentale „de stânga” şi „de dreapta”… ce vor dezvolta (în cazul unor acţiuni însumate în cadrul sistemului, nu de echilibrare…) la diferite nivele (bineînţeles, superioare) manifestări / ”câmpuri” „de torsiune”… Procesele/fenomenele informaţionale/subtile (procese fără a angaja constant particule…) îşi găsesc aici un suport structural (existenţial, „palpabil”), comportamental(,) energetic, matematic(,) în general (geometric, în special), logic, filozofic/metafizic…, dar, în acelaşi timp, acestea vin să completeze golurile existente în explicarea tuturor manifestărilor structurale, forţelor fizicii clasice…

@ marian vanghelie

Nu e nevoie de parola, poate in alta parte. Aici intrarea e libera.

Domnu/Doamna Modelu’,
Mă scuzaţi că vă deranjez puţin din vibraţie… uneori îl înţeleg pe Eugene Ionesco că s-a răzbunat pe seriozitate scriind “Cîntăreaţa cheală”.
Un ignorant.

@MVU
Cine este autorul „Modelului vibraţiei universale”?

@MVU

Could you please translate that in english. My Romanian is very poor, and an english version will be more clear and helpful.

Traducerea webmasterului:

@MVU
Poti traduce postarea ta in engleza pentru o expunere mai clara si concisa?

@val
“Cine este autorul „Modelului vibraţiei universale”?”

am dat un google search , si sa vezi ce chestie, obtin ca rezultat numai postarea lui MVU!

Autorul “Modelului Fortei a Cincea”…

Forţa a 5-a are două componente [de fapt, acestea ar putea fi considerate (şi) ca două forţe diferite], una activă şi una pasivă. Cea activă se referă la forţa suplimentară centrifugală gravitaţională (aşa-zisa forţă „gravitovortex” ), la nivel galactic, care, faţă de forţa gravitaţională clasică a lui Newton, va interveni (şi) cu o forţă compensatorie intra-sistem (datorită activităţii generale galactice… FN (forţa gravitaţională clasică a lui Newton) = k / r2 (r la patrat). FV = F5′ = forţa gravitovortex = componenta activă. F5′ = k / r3 (r la cub). Componenta pasivă (arbitrul comportărilor energetice universale) este manifestată de două reprize ale radiaţiei termice de fond [una dintre ele, manifestarea C sau, mai precis, manifestarea întârzietoare a comportării C peste comportarea D este interceptată/recepţionată de noi („observatorii”/receptorii materiali de pe Terra) ca având 2,84ºK; cealaltă repriză, A, se manifestă în/pentru antimateria din centrele galactice, „găurile-negre”] şi două reprize ale radiaţiei neutrinice de fond (una, D, interceptată de noi cu 2ºK; cealaltă, B, se manifestă în/pentru antimateria din centrele galactice, „găurile-negre” ). Între comportările A,B, respectiv C,D ale unei singure vibraţii universale există o pauză energetică, în/pe care se transmit energiile/informaţiile cu viteza mai mare decât „c”. „Arma care schimbă viitorul” se referă la emiterea de energii, deocamdata, numai negative (fronturi magnetice/informationale „+” ) de înaltă frecvenţă, schimbând, în zonă, contribuţia fluctuaţiilor energetice (ciclice) ale „cosmosului” [atât în faza manifestării materiei, cât şi, prin modalităţi de amplificare şi „întârziere” (cu ajutorul unor sisteme optice), în fazele specifice comportării straturilor subtile ale spiritului...]. Astfel, va fi o intervenţie energetică prin componenta pasivă, la componenta activă conectată cu fluctuaţiile energetice datorate evoluţiilor ciclice ale sistemelor/corpurilor cosmice (deci, cu destinul energetic astral). Aceasta, deoarece s-au produs (prin aparatura/intervenţia amintită…), atât cutremure, erupţii vulcanice (destabilizându-se relaţiile energetice prestabilite ale Terrei, interioare şi cele cu sistemele exterioare dominante), cât şi destabilizări ale „vieţii” oamenilor, ale cursului normal al fenomenelor sociale… Acesta “armă” putem să o denumim corect: „interacţiune energetică prin forţa a 5-a (prin câmpul fundamental) la destinul energetic, „programat” de influenţa sistemelor cosmice superioare”. Cu alte cuvinte, „arma care schimbă viitorul”. Ea putea deveni cea mai puternică în viziunea celor ce au auzit de ea. Şi au auzit destui…
Hitler credea că acest concept poate avea un potenţial distructiv uriaş, motiv pentru care a ordonat echipei dr. von Bruning să lucreze la o armă bazată pe forţa a 5-a. De altfel, Hitler nu ocolea nici o posibiltate de a crea o superarmă. Astfel, i s-a demonstrat cum poate fi eronată reperarea vizuală triangulară, printr-un experiment ce vroia să testeze, dacă există, într-adevăr, forţa a 5-a. Testul de reperare vizuală a fost realizat între oraşele Essen, Dresden, Ravensburg. Aceste trei localităţi formau un triunghi echilateral necesar iniţierii activităţii forţei a 5-a. După trei săptămâni de cercetări intense, Dresden şi Essen au fost bombardate de britanici şi complet rase de pe faţa pământului, astfel încât contribuţia cercetărilor germane în acest domeniu a rămas neconcludentă. Studiile forţei a 5-a au fost în centrul atenţiei militarilor americani şi sovietici încă din perioada celui de-al doilea război mondial.
Americanii, iniţial, au testat două triunghiuri (dispozitive de triangulaţie vizuală): unul în Houston, celălalt la graniţa cu Canada. La un moment dat, nici americanii, nici ruşii nu au reuşit rezultate deosebite. A apărut ideea folosirii experimentului în spaţiu cosmic. Însă, până la acest moment, trebuie să amintim de tendinţa Vaticanului de a obţine a 15-a formulă – de bază – a forţei a 5-a şi a codului ce s-a aflat în testamentul lui Einstein. Între timp şi KGB a aflat despre scrisoarea lui Einstein către Grossman despre cele 14 ecuaţii şi codificarea formulei de bază a forţei a 5-a. CIA experimenta deja până în 1962, în Antarctica, pe teritoriul australian interacţiunea energetică la forţa a 5-a. Polii planetei oferă o mai „calmă” experimentare energetică. Locul cel mai potrivit a fost oferit de Harold Holt, primul-ministru australian în acea perioadă. La un moment dat, J.F. Kennedy află de experimentele CIA şi întrerupe totul, preluând documentaţia. La scurt timp, Vaticanul avea aceste documente. Pe lângă alte complicaţii ale lui J.F.K. (programul său avansat de cercetare spaţială punea în pericol explorarea Lunii şi pe partea nevăzută, apoi, se însumaseră multe alte date compromiţătoare pentru administraţia americană, privind anumite contacte cu civilizaţii extraterestre, plus cazul Roswell), această intervenţie va pune capăt posibilităţii de a continua a preşedintelui american. La fel vor păţi Harold Hold şi mai apoi Bobby Kennedy. Cererea Vaticanului pare îndreptăţită pe undeva (în afara faptului că preşedintele american era romano-catolic), deoarece implicarea în aşa-zisul destin dat de Dumnezeu era o mare compromitere a activităţii bisericii, a sensului religiei. Dacă ar fi fost numai această… Acelaşi fenomen se mai întâmplă, dar nu prin experimentarea forţei a 5-a din punct de vedere tehnologic, ce prin interacţiuni energetice umane, în cazul noilor curente (deşi unele nu prea noi) ideologice, religioase, filozofice, doctrinare, etc. ce vor înlocuirea concepţiilor religioase tradiţionale, crearea altei lumi, altui Univers… Astfel, se poate pune problema mulţumirii cu destinul ca „predispoziţie” energetică neinfluenţată negativ, ducând la aşa-zisa soartă, sau ar trebui încercată intervenţia în „predispoziţia” energetică a destinului în mod tehnologic [deocamdată se cunosc „amplificatoare” de înaltă frecvenţă ale fronturilor „+” magnetice „subtile”, deci nocive, şi „amplificatoare” (pe bază de sisteme optice) a activităţii orgonice „ – ” (a bionilor plantelor captaţi în anumite incinte), folosite în scopuri medicale, spirituale…], sau intervenţia în mod energetic biologic, spiritual (care ar avea mai multe şanse spre pozitiv, însă „tarele” celor angrenaţi în acest proces, în acest moment, nu lasă multe şanse construcţiei…).
Să revenim la folosirea experimentului în spaţiul cosmic. Când Neil Armstrong a aselenizat în 1969, Mariner 6 era la mai puţin de 5000 de kilometri distanţă de planeta Marte. Împreună cu părţile din Antarctica, aceste noi staţii au devenit o parte a unor gigantice sisteme planetare triangulare, care se poziţionează în spaţiu doar o dată la 75 de ani (Lună, Pământ, Marte). Şase luni mai târziu, utilizând gigawaţi de energie s-a realizat un experiment timp de două ore. Oamenii de ştiinţă americani au dovedit existenţa forţei a 5-a. Prin aceste experimente de triangulaţie în spaţiu au arătat că viziunea lui Einstein era corectă şi că cele patru forţe coexistă numai împreună cu a cincea forţă. Ceea ce credeau acei oameni de ştiinţă este că orice schimbare a forţei a 5-a se transferă prin intermediul unor particule energizate, iar un flux de astfel de particule s-ar putea direcţiona pentru atingerea unor scopuri anume. Parţial adevărat. Adevărul îl veţi cunoaşte în următoarele capitole, dar nu este obligatoriu să consideraţi aceasta ca atare. Relativitatea părerilor este foarte bine cunoscută.
Să revenim. Următorul pas a fost construirea unei arme. Această armă care schimbă viitorul, într-adevăr l-a schimbat. Dar nu a adus bunăstare, fericire, sănătate… Nu a hrănit sute de milioane de oameni muritori de foame, deşi sumele investite puteau face aceasta. În alte cazuri, a avut de suferit şi populaţia nevinovată a zonei, neavertizată de noii „Dumnezei”. În toate cazurile au de suferit „cobaii” acestei arme, care nu sunt decât acele persoane special destinate să o manevreze pe aceasta. Zona care conţine sursa fiind cea afectată (în afara sursei), s-a luat o decizie de salvare relativă, de folosire a armei pe alte teritorii. De această dată, conform fizicii clasice, orice astfel de teritoriu va aduce dezechilibrări şi echilibrări energetice în acelaşi „sens” al manifestării energetice (sens, care, în exprimarea noastră, are semnificaţia de pozitiv sau negativ). Astfel, proprietăţile undelor se aplică întocmai şi în totalitate (reflexie, refracţie, interferenţă, dispersie, „difracţie”, „absorbţie”, „polarizare” ). Însă, s-a neglijat un alt aspect, de această dată al fizicii universale, acela al comunicării tuturor sistemelor între ele prin reţeaua câmpului fundamental, de altfel, aceeaşi forţă a 5-a. Interacţiunile prin forţa a 5-a sunt mai penetrante decât celelalte interacţiuni. Fiind o intervenţie suplimentară, va dezechilibra un „consens” energetic de sisteme, dar nu numai a celor din zonă, ci şi a celor învecinate prin transmiteri în lanţ. Aceste dezechilibrări se vor manifesta prin suprapuneri de fenomene, procese, peste cele ale destinului energetic normal şi nu va fi decât o supraîncărcare a destinului în sens negativ. Incoerenţa energiilor, adeseori datorită diferenţei de fază, frecvenţă, apoi, evoluţiei energetice a structurilor şi, permanent, faţă de caracteristicile destinului energetic, constituie un important impediment în calea controlului experimentelor. Sensul pozitiv poate fi doar acela al introducerii bioenergiilor pozitive (pe care le cunoaştem noi, deocamdată, în domeniul Alfa bioenergetic, apoi a bionilor) sau imitarea lor pe linie „tehnologică”. Energiile din acest domeniu sunt uniforme şi continue privind comportamentul de transmitere şi de repetabilitate, iar însumate, vor „coborî” plafonul energetic al vibraţiei normale a forţei a 5-a (câmpului fundamental). A nu se confunda activitatea electroencefalografică (activitate electrică a creierului având schimburi permanente de electroni şi ioni ), graficul acesteia, cu acea afectare a reţelei forţei a 5-a şi reconsiderarea permanentă a energiilor (energii emise de structuri specializate pentru transformarea relaţiilor electrice, electromagnetice în cele orgonice ale spiritului), privind amplitudinea lor faţă de nivelul plafonului de vibraţie fundamental (re)actualizat permanent. În consecinţă, se va remarca o scădere a „amplitudinilor” proceselor (remarcată, în special, la cele negative) şi o uşoară descongestionare a lor, oferind posibilităţi noi de construcţie structurală („bruiaj” energetic mai mic) şi, implicit, de procese, fenomene (pozitive). Structurile din zonele afectate de interacţiunea suplimentară la forţa a 5-a se vor încărca, pur şi simplu, cu acel tip de energie (atât cât o permite modul de structurare). Aceasta datorită proprietăţilor reţelelor structurale (veţi vedea în următoarele capitole) de a înmagazina o anumită „afectare”, deci, anumite valori ale afectării corespunzătoare unui anumit cod energetic. În continuare, acel cod energetic imprimat în reţelele structurale va fi repetat la fiecare vibraţie a fiecărei reţele structurale. Nu am intenţionat să dau prea multe amănunte în acest capitol, dar de la intenţie până la realizare este un drum lung… Să revin la firul normal al prezentării. Un prim test al interacţionării suplimentare la / prin forţa a 5-a a fost în 1978 prin nişte dispozitive proiectate de Mel, dar au fost puţine observaţii, care, de fapt, nu au demonstrat nimic.
În noiembrie 1979, 53 de americani au fost luaţi ostateci de un grup de studenţi revoluţionari, la ambasada SUA din Teheran. Un an mai târziu, preşedintele Jimmy Carter a lansat o campanie de pregătire a unor echipe antiteroriste numită „Escadrila Lumina Albastră”, pentru a elibera ostatecii. Operaţiunea a eşuat. S-a aterizat forţat la 200 de mile S-E de Teheran, după ce trei elicoptere au rămas fără combustibil. În acel moment misiunea era compromisă. În timp ce se realiza realimentarea cu combustibil pentru reluarea zborului, unul din elicoptere s-a ciocnit de un avion de transport, murind 85 de oameni. Supravieţuitorii s-au retras după un eşec incredibil al unei unităţi echipate cu cel mai modern echipament militar, fără ca inamicul să fi tras un foc. Se credea că Iranul deţine o armă mai puternică de interacţiune prin forţa a 5-a. Sunt rezerve în această privinţă… Aceasta datorită suficienţei autoinducerii de fenomene negative.

În 1985 s-a testat o a doua generaţie a dispozitivului lui Mel, mai redusă în dimensiuni şi mai puternică. În America de Sud, la un moment dat, au ajuns două dispozitive Mel. Primul dispozitiv, în septembrie 1985, a produs un cutremur de pământ cu efect catastrofal. În noiembrie 1985, al doilea dispozitiv a provocat o erupţie vulcanică. Dacă primul caz a fost la New Mexico, al doilea a fost în Columbia. Următorul pas în dezvoltarea acestei arme a fost „Ochi de vultur”, care avea rolul de a detecta zonele terestre puternic interacţionate prin forţa a 5-a, plasându-se pe o orbită geostaţionară. Testat în ianuarie 1986, tot în acelaşi an trebuia dus la locul misiunii de o navetă „Challenger”. Se pare că a avut ghinion. Ruşii, în mai 1987, au început să testeze un dispozitiv cu numele de cod: BLOTNIK. Scopul acestuia era de a perturba sistemele sonarelor şi radarelor de la sol ca şi cum acestea ar suferi o defecţiune. În timpul unui test, BLOTNIK a reuşit să scoată din funcţiune toate radarele de la sol timp de trei ore. Atunci, un pilot german a hotărât să zboare într-un avion monoplan, monoloc, mii de kilometri în spaţiul răsăritean, aterizând la Moscova, în Piaţa Roşie din Kremlin.
În iulie 1998, crucişătorul torpilor american VINCENT a fost blocat în Golful Persic. Căpitanul a informat echipajul că se va trage cu toată muniţia şi toţi erau convinşi că vor lovi un avion fighter F14 iranian. După 10 minute, echipajul şi-a dat seama că au lovit un avion civil de călători. Aparatura sofisticată de la bordul navei nu a reuşit să facă diferenţa dintre un fighter F14 – TOMCAT iranian şi un avion de călători civil A300, de trei ori mai mare în dimensiuni.
În 1991, s-a construit o nouă versiune a “Ochiului de vultur” şi s-a testat cu prudenţă. Pentru a evita alte catastrofe similare navetei Challenger, „Ochi de vultur nr. 2” a intrat în operaţiune la începutul anului 1992. Acesta a fost în stare să indice coordonatele valizei Mel în New Mexico, în zona centrală a oraşului. Nu s-a stabilit dacă “Ochi de vultur nr. 2” a fost sau nu cauza reactivării dispozitivului Mel, dar aceasta a condus la o reacţie de explozii în lanţ în tot oraşul, producând mari pagube şi suferinţe. Deci, folosirea pe alt teritoriu a acestei interacţiuni pare a fi, într-adevăr, o armă. Dar aceasta pe fondul „necontrolării” ei. Insuccesul, din punct de vedere al controlului, duce la întrebarea firească, aceea a reuşitei în dezlegarea codului lui Einstein. Sunt păreri care ar confirma reuşita şi, mai mult decât atât, se crede în existenţa unui dispozitiv capabil să controleze forţa a 5-a, care poate intra în activitate în orice moment. Ar mai rămâne de aflat şi cum ar putea opera această maşinărie.
Ar mai fi de spus că ruşii au căutat alte căi de a afla codul lui Einstein (deşi nu numai ei) şi anume prin spargerea băncii Vaticanului în perioada anului 1978. Dar având formula a 15-a şi codul, aceasta nu era totul. Mai trebuia realizată decodificarea. Apoi, referitor la experimentări, acestea au fost mult mai multe, printre care cel din Iran, asemănător celui cu elicopterele, cam prin perioada anului 1996. De data aceasta au fost trei F-117. Acelaşi rezultat.
Avioanele F-117, „invizibile” prin radar, folosesc în construcţie principiul geometric (referitor la interceptarea, reflexia energiilor, undelor, prin reţeaua fundamentală), conform căruia un număr limitat de suprafeţe (plane), raportat la o infinitate de posibilităţi de recepţionare prin reţeaua fundamentală (mai precis, tinzând spre infinit), va contura posibilităţi de interceptare, tinzând spre zero, iar un corp fără suprafeţe plane, deci, tinzând spre o infinitate de suprafeţe, raportate la o infinitate de posibilităţi de transmitere energetică prin reţeaua fundamentală, va crea posibilităţi de interceptare egale cu întregul (egale cu 1). Suprafeţele plane (limitate la număr), lasă reflexiile libere.
Avioanele cu forme rotunjite sau neregulate creează reflexii repetate (ale undelor iniţiale incidente), ceea ce determină, cu siguranţă, şi întoarcerea unor componente electromagnetice, spre sursa radar. La acest principiu geometric se adaugă folosirea unui strat special de vopsea cu proprietăţi de absorbţie energetică, dar, autorul crede că ar fi fost posibil să se folosească un procedeu de anulare a transmiterilor energetice (a codurilor energetice) radar (sau chiar ale structurii în cauză), adică, de folosire a unor coduri contrare de manifestare energetică (suplimentare), care să echilibreze prin reţeaua fundamentală manifestarea energetică transmisă (de exemplu, unde antielectromagnetice, pentru cele electromagnetice), aceasta producându-se în faza de vibraţie materială, care este şi faza complexului F-117. Pe principiul „invers” al manifestărilor radar, se poate construi un alt radar ce poate intercepta manifestările contrare, deci, cele ce ajută avioanele F-117 să devină invizibile (dacă acestea, într-adevăr, folosesc şi procedeul energetic şi dacă se realizează scăpări ale emisiei suplimentare, rezultate dintr-un eventual surplus faţă de emisiile radar).
În cazul modificării fazei de vibraţie a complexului F-117, se va realiza trecerea – mai departe – a undelor radar, (deci) neinteracţionate. Apoi, de la experimentările legate de interacţionările destinului energetic (a componentelor acestuia, cantitativ sau calitativ-selectiv) şi până la crearea unor „anestezice” pentru transmiterile energetice radar (oricare ar fi acestea), nu mai rămâne decât un pas. Totul se bazează pe „jocul” combinaţiilor ce se pot crea, prin interacţionările de coduri energetice sau pe aderenţa la faza de vibraţie.
F-117, ce s-a prăbuşit, şi cutremurul de 6,6 grade pe scara Richter, au fost în acelaşi timp produse şi în perioada conflictului din Kosovo, dar aceasta nu înseamnă că, oriunde cade un F-117 şi se produce un cutremur ( cutremurul de 5,8 grade – pe scara Richter – de la Kabul, rămânând, totuşi, „dubios” ), s-a folosit deja interacţiunea la forţa a 5-a. Acest fapt, luat în considerare, ne-ar duce cu gândul la tot felul de interacţionări în conflicte, sau chiar la crearea de conflicte. Astfel, în cazul României, ne-am putea gândi că, pe lângă alte intervenţii de altă natură, s-ar fi putut influenţa masele pentru realizarea Revoluţiei. Dar cum Nostradamus a transmis date despre Revoluţie, rezultă că şi unele astfel de interacţionări pot fi incluse în destin. Destinul este relaţia între predispoziţia energetică astrală şi tipul structurărilor (în cazul corpurilor moarte) sau predispoziţia genetică (în cazul fiinţelor; Terra fiind un experiment al reîncarnărilor sau recondiţionărilor spiritului, acestea din urmă aduc noi interacţionări în relaţia cu predispoziţia energetică astrală, mergându-se spre o dirijare a afinităţilor energetice şi a celor ce sunt implicate de către acestea), iar soarta este rezultatul final al trăirii, al producerii prezentului (luat ca noţiune).

“Collider Detector at Fermilab (CDF) este unul din cele doua detectoare de particule (alaturi de DZero) ale acceleratorului de particule Tevatron de la laboratorul american de fizica particulelor Fermilab, de langa Chicago, SUA. Acceleratorul produce si accelereaza pana la energii de 1 TeV (1 terra electron volt) protoni si antiprotoni. Protonii (materie) si antiprotonii (antimaterie) au mase egale, dar sarcini electrice opuse. Acestia au energia de repaus (energia masei) un pic sub 1 GeV. Prin urmare, acestia sunt accelerati la energii de aproape o mie de ori mai mari decat dacar ar fi in repaus, pana la viteze mai mari de 99.99% din viteza luminii. Un fascicul de protoni contine aproximativ 100 miliarde de protoni, iar unul de antiprotoni aproximativ 10 miliarde (este mai dificil sa se produca si sa se acumuleze antimateria, caci are tendinta de a se anihila cu materia).
Au loc aproximativ 2 milioane de coliziuni de fascicule pe secunda, iar la fiecare coliziune interactioaza in medie doar cate una-doua perechi de protoni si antiprotoni. Cum un proton este format din trei cuarci plus gluoni care tin cuarcii impreuna (iar un antiproton ndin trei anticuarci plus gluoni), de fapt la o ciocnire proton-antiproton are loc la nivel elementar o interactie intre un cuarc si un anticuarc, sau intre o pereche de gluoni. Aceasta interactiune elementare duce la crearea de noi particule subatomice care nu pot fi produse decat la aceste energii mari, iar aceste particule se dezintegreaza rapid, rezultand alte particule care apoi traverseaza diferitele subdetectoare care formeaza CDF, in fiecare lasand depuneri de energie. Prin acestea, cercetatorii pot reconstrui apoi traiectoriile acestor particule si deduce despre ce particula e vorba, ce impuls si ce energie are.”
Multe dintre microparticule sunt “iluzii” asa-zis informationale (+/-) transmise prin reteaua universala (forta a cincea), avand si putere de interactionare a receptorilor. Daca “jerbele” au manifestari liniare, vor reda rezultate informationale; daca jerbele au linii curbe (ce se inchid, de tip “melc”), arata miscarea corpusculilor/componentelor din particulele urmarite, daca acestea sunt particule compuse; in cazul electronului, pozitronului (pozitronul adus in faza de manifestare a materiei, in mod artificial), daca apar linii curbe (linii ce sunt particule vizualizate, in timp, in miscare, reactionand fata de fortele/campurile dominante si manifestandu-si componenta de torsiune/spin), aceste linii curbe pot fi particule inactive pana atunci, din spatiul inconjurator, activate datorita energiilor mari degajate si aduse, de cele mai multe ori, din afara (fazei vibratorii a) planului material. Aceasta, daca nu cumva s-a mers pe o EROARE continua de interpretare a CONJUNCTURILOR ENERGETICE din timpul coliziunilor: nu se intalnesc, numai, o particula cu o alta particula sau antiparticula, ci, se intalnesc, un fascicul, cu un alt fascicul si trebuie considerat tot “mediul” inconjurator al procesului!!! Iar daca la proton-antiproton ar mai fi de acceptat chiar si “ciocnirea” [nu e o ciocnire clasica, ci o fortare de conjunctura realizata de "vecinatati", in cele din urma, actionand polaritatile "+/-" de manifestare ale particulelor in discutie; polaritatile "+/-" ale retelelor primare sunt cate 6, cu raport 1/2 sau 2/1, adica, +4/-2 sau -4/+2 si in rotatie permanenta de spin], la retelele primare ale electronului si pozitronului (pozitron devenit material in conditiile accelerarii), este mai greu de crezut ca vor degaja componente !!! Ar mai fi si varianta satelizarii reciproce a unor componente de particule. Deci, conjuncturile energetice (fondul energetic) in care se desfasoara procesele dau “legea” si regulile. O greseala asemanatoare au mai facut fizicienii clasici, cand au eliminat, prin interpretarea incorecta a experimentelor, existenta ETERULUI (FORTA A CINCEA)!!!