Mă simt datoare să dau unele explicaţii suplimentare la mesajul meu către Domnul Adrian Sobaru pentru a nu lăsa loc unor confuzii în rândul telespectatorilor, mai ales al celor foarte tineri. Pentru mine viaţa este un miracol care nu ne aparţine. Această viaţă, aşa cum ne este dată, trebuie să ne-o asumăm. Oricât de dureroasă ni s-ar părea, suferinţa are o funcţie formativă (model: Papa Ioan Paul al doilea). Mă refer aici în mod deosebit la tinerii care, tot mai des, recurg la gesturi extreme. Dacă curmăm viaţa înainte de vreme plecăm din această lume ca fiinţe incomplet dezvoltate, neterminate. Dus la capăt, fără droguri şi alte paleative, fiecare destin, oricât de umil ar părea, ne oferă o lecţie de eroism. În culpă sunt cei ce nu ştiu să vadă.

Încerc acum să dau explicaţii suplimentare la ceea ce am reţinut din atitudinea lui Mahatma Gandhi. Cauza pe care o sustinea Gandhi era 100% dreaptă – condiţie absolut necesară: Gandhi apăra bunurile vitale (şi nicidecum personale) ale oamenilor locului – printre altele sarea – împotriva ocupanţilor englezi. Viceregele şi totodată Guvernatorul Indiei era fratele Regelui Marii Britanii, format în Casa Regală engleză, era o persoană cultivată şi sensibilă care a cedat până la urmă în faţa suferinţelor unei naţiuni întregi al cărei reprezentant era Gandhi.

Concluzie: nu se face greva foamei de protest decât împotriva unor persoane la a căror iubire se poate apela şi numai de pe poziţii de adevăr şi dreptate absolute. Altfel greva foamei trebuie să rămână doar un act sacrificial limitat, un fel de meditaţie, de rugăciune, de solidaritate, chiar de iubire faţă de Dumnezeu şi semeni.

Am preţuit în mod deosebit în gesturile Domnului Adrian Sobaru lipsa de ură (ahimsa) dusă până la capăt şi fermitatea şi consecvenţa nealterate până la ultimul cuvânt. În sensul acesta este un model.

Pot astfel de gesturi să mişte lucrurile in România? Sunt cazurile Sobaru, Anghel sau Morjan simboluri pentru România?

Nu pot. Pentru că nu mai prea există oameni de calitatea celor implicaţi în cazul Gandhi, la a căror iubire să se poată apela.

Este situaţia actuală a României comparabilă cu cea dinainte de 1989? Dacă vă gândiţi la condiţia cetăţeanului, e o situaţie mai bună sau mai proastă?

Se pot stabili analogii între două situaţii istorice dar niciodată ele nu se aseamănă pe deplin. O situaţie mai bună e, de exemplu, faptul că Dumneavoastră astăzi puteţi să-mi puneţi întrebări la care eu pot să vă răspund.

Cum l-ati descrie pe domnul Traian Băsescu? Ce repros şi ce laudă i-aţi aduce?

Unul dintre reproşuri este referitor la şovăiala pe care a avut-o în condamnarea comunismului. Cu aproximativ o jumătate de an înainte de-a o face i-am scris despre necesitatea condamnării regimului communist semnalându-i nedreptatea care i s-a adus Bisericii Greco-Catolice, participantă activă la actul Marii Uniri. I-am dat detalii precise în legătură cu exterminarea fruntaşilor acestei Biserici samavolnic desfiinţate, celulele în care au murit Episcopii noştri greco-catolici în închisorile din Sighet, Gherla şi alte locuri de surghiun. De asemenea l-am rugat ca pentru martirii adevăraţi ai Bisericii Ortodoxe să solicite informaţii de la Preasfinţitul Bartolomeu Anania (de exemplu despre urmaşul Patriarhului Miron Cristea, care e trecut şi azi sub tăcere şi despre Episcopii ortodocşi persecutaţi pe care îî pomeneşte Iuliu Hosu în memoriile sale).

Un al doilea reproş este faptul că a distrus toate legăturile politice benigne care s-au format în aceşti ani.

Între puţinele lucruri bune care merită laudă este apropierea de fraţii noştri din Basarabia.

În ce sau in cine să-şi caute românii speranţa? Şi ce-i sfătuiţi ca să-şi păstreze această speranţă?

În Dumnezeu… şi în cultivarea propriei lor rezistenţe atât de necesare în condiţiile istorice ale omenirii dintotdeauna. Cu căt învăţăm să rezistăm mai mult relelor din jurul nostru cu atât ne formăm mai mult puterea de rezistenţă şi demnitatea.

Care este reproşul major pe care puteţi să-l aduceţi actualei clase politice şi mai ales conducătorilor României? Cum a evoluat clasa politică românească în ultimii 20 de ani? Spre bine sau spre rău?

Suntem şi noi, cetăţenii, în mare măsură vinovaţi pentru că alegem să ne conducă oamenii cei mai nedemni, atât din punct de vedere politic cât şi religios. [Îl marginalizăm, de pildă, pe ÎPS Nicolae Corneanu, devenit un păstor adevărat, şi îl promovăm pe ÎPS Andrei Andreicuţ înainte ca acesta din urmă să dovedească totuşi că s-a schimbat. Până când poporul român nu va reînvăţa să-şi cinstească adevăratele valori, eroii şi martirii, nu va avea nicio şansă de izbăvire.

Povestea e aproape clasica. Acum zece ani, trecand prin toata birocratia romaneasca o femeie alege sa schimbe viata unui copil. Fetita traia intr-un centru de plasament, abandonata de parintii naturali.

Curand insa, Mihaela Popa avea sa-si dea seama ca doar viata ei se schimba radical. Copilul a fost diagnosticat cu autism si retard mintal grav. “O greseala a medicilor de la centrul de plasament”, spune mama adoptiva. Acestia ori n-au stiut ori n-ar fi vrut sa-i spuna ca e vorba de un copil bolnav.

Zece ani mai tarziu copilul e din nou intr-un centru de plasament, iar mama adoptiva incearca sa rupa legaturile juridice cu acesta. Despre cele afective, stirile pe care le-am vazut nu mi-au spus mare lucru. O iubeste? A iubit-o?

Ce-as fi facut eu?. As fi vorbit de ghinion, as fi ridicat pumnul spre cer, as fi blestemat? Habar n-am! Cred ca sentimentele astea pot fi descrise doar de cei care le-au trait. M-as fi despartit de acest copil? Iarasi, nu stiu. Stiu insa sigur ca orice decizie as fi luat, as fi regretat-o.

Femeii din Deva nu pot decat sa-i banuiesc sentimentele sau povara. Doi prieteni dragi au copilul diagnosticat cu autism. Stiu ca ai nevoie de curaj sa le spui propriilor prieteni prin ce treci. Si mai stiu ca-ti trebuie forta sa mergi mai departe, zi de zi, zi de zi. Ii admir!

In urmatoarele zile cazul Popa va fi intors pe fata si pe dos. E bine sa-l parasesti, trebuie sa-ti duci povara la capat? Trebuie sa-i apreciez de aceea macar indrazneala de-a iesi in public si de-a vorbi deschis despre asta. Ma intreb insa daca nu cumva parintii ar trebui testati si pregatiti pentru posibilele probleme ale copilului. Stiu ca suna ideal intr-o tara in care mai nimic nu functioneaza.

,Poate in urma unor astfel de evaluari, cat se poate de corecte,  si strainii ar putea adopta din nou din Romania. Chiar legea spune ca e vorba de un interes superior al copilului.

Prin moratoriul de la finalul guvernului Nastase, Romania a recunoscut incapacitatea sa institutionala. “Nu suntem capabili sa verificam si sa oprim coruptia, asa ca nu mai putem face deloc adoptii”, cam asta era mesajul. Mai e valabil? Nici astazi nu putem crea un mecanism de control sa urmarim ce se intampla cu acei copii? Nu cumva atunci exista si sperietoarea blocarii aderarii la UE?

De atunci si pana acum diverse organizatii au incercat sa redeschida tema. Ultimele cereri au fost adresate Parlamentului European. Parlamentarii romani spun insa ca presiuni vin pe toate canalele oficiale si neoficiale. In toamna anului trecut, Oficiul pentru adoptii a pus pe masa premierului un proiect de reluare a adoptiilor. Emil Boc a refuzat. In acest timp, in Italia se afla in ingrijirea autoritatilor nu mai putin de 2336 de copii romani, ai caror parinti sunt de negasit. Poate destule motive ca adoptiile internationale sa fie analizate inca o data.

Domnul Boc ne-a anuntat ca se lucreaza de ceva vreme la proiectul de revizuire a Constitutiei. Cel care a fost trimis Presedintelui. Prevederile principale le stiti si fiecare merita sa fie discutata in parte. Cu cata atentie a fost lucrat acest proiect, insa?

Ca le acceptam sau nu, fiecare prevedere a proiectului va fi analizata.  Ce-ar fi insa de discutat la urmatoarele?

pct. 40 Alin (1) al art. 114 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(1) Guvernul isi asuma raspunderea in fata Parlamentului, in sedinta comuna, asupra unui program, unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.

Sedinta comuna a cui?  Textul e copiat dupa un proiect mai vechi? Sau cum s-a intamplat? Deputatul PDL Daniel Buda, presedintele comisiei de revizuire,  ne-a spus la RFM ca e o scapare. Ok, dar urmatoarea, semnalata de Mediafax?

pct.49 Articolul 149 va avea urmatorul cuprins:

Aderarea Romaniei la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptata de Parlament, cu o majoritate de doua treimi din numarul membrilor sai.

Tratatul a fost adoptat in 2004. Domnul deputat Buda a refuzat sa comenteze si ne-a spus ca ” n-a apucat  sa vada proiectul”. Dar cine l-a vazut? Domnul Boc spunea c-a fost vazut atat la Guvern, cat si la Presedintie.  Cat de mare a fost graba? Sunt si scapari de fond?

Altminteri e bine ca procesul a fost demarat. Sunt lucruri importante despre care trebuie discutat. Si mai ales trebuie sa fie inlaturate lucrurile care lasa loc de interpretari. In continuare se spune ca “premierul consulta presedintele”. Ce inseamna consultarea? Cine ia decizia?

Cat despre momentul discutiei asta-i o dezbatere pe care o putem ignora. Cred ca suntem destul de pregatiti si destepti sa putem discuta aceste lucruri si-n criza economica. Orice moment ar putea fi nepotrivit pentru revizuire. Asa ca, sa-l folosim pe asta, macar!

Pe 24 martie, la bilantul SRI, presedintele Traian Basescu spunea : “…extremismul,  trebuie tinut sub supraveghere, indiferent ce tip de extremism este si cine il afisează, mai ales intr-o perioada de criza economica, cand miscările extremiste risca sa devina mai credibile decat ar trebui să fie.”

La cine s-a referit Traian Basescu, m-am intrebat la data respectiva.  Niciun oficial roman pe care RFM l-a cautat ulterior nu a dorit sa vorbeasca sau ne-a spus ca nu stiu exact ce inseamna cuvintele presedintelui. Desigur, cel mai la indemana e sa te gandesti la miscarile extremiste maghiare. De cateva ori ati citit prin ziare de grupuri paramilitare care se antreneaza in Harghita si Covasna. Ar putea fi insa si altceva?

Mormantul cu nici un raspuns

Legenda urbana spune ca in cimitirul ortodox de la Husi s-ar afla mormantul lui Ion Zelea Codreanu, tatal lui Corneliu, cel care a condus miscarea legionara in anii ’30. Ion Zelea Codreanu era numit Mos Zagreb si ani de zile fusese profesor de germana la liceul din Husi.

Potrivit unei carti aparute in 1943, “Targul trasnitilor” scrisa de huseanul Gheorghe Chiper, acesta ar fi fost un nationalist convins, antisemit si vesnic critic al sistemului parlamentarist. Pe scurt, desi cartea nu face nicio referire la legionari, se poate deduce ca el ar fi fost cel care l-a influentat decisiv pe Corneliu Zelea Codreanu.

Ion Zelea Codreanu a fost omorat in 1941 in imprejurari care mie nu-mi sunt clare. Localnicii spun ca ar fi fost executat, laolalta cu altii, ca membru al miscarii legionare.

A fost inmormantat, fara cruce, la zeci de metri fata de restul mormintelor; practic, la data respectiva, in afara cimitirului. Odata cu trecerea anilor groapa lui Ioan Zelea Codreanu a revenit in cimitir, pe masura ce acesta se marea, iar acum il despart 15-20 de metri de restul mormintelor.

In 2006 persoane necunoscute au refacut mormantul, au adus o cruce si de atunci periodic pun flori, coroane si lumanari. Niciodata insa pe cruce nu a fost trecut vreun nume. Pana in prima zi de Paste a acestui an.

Duminica la pranz am ajuns cu totul intamplator la mormantul lui Ioan Zelea Codreanu. Arata asa cum se vede in poza de mai jos, facuta cu telefonul.

Fara nici un nume pe cruce, fara lumanari sau flori. M-am intors o ora mai tarziu cu o camera ca sa si filmez. Intre timp pe cruce fusesera trecute trei nume: Croitoru, Nicolau, Codreanu si aparusera flori si lumanari. Desi ziua in amiaza mare, cu cimitirul plin de oameni veniti la morminte, nimeni n-a vazut nimic.

Si cu unele intrebari

Cine sunt oamenii care se ingrijesc de mormant? De ce-o fac? Intretin ei un cult pentru familia Zelea Codreanu? Intretin ei cultul pentru miscarea legionara? Ce trebuie sa stim noi fata de astfel de personaje? Se pot lua masuri legale impotriva lor? Poate deveni acest mormant un loc de pelerinaj, de vreme ce mormantul asa-numitului Capitan nu e cunoscut?

Cat succes poate avea insa o astfel de miscare in Romania actuala? Ma intorc la cartea lui Gheorghe Chiper care ilustreaza vremurile interbelice: “catre sfarsitul anului venise o dispozitie programatica de la minister. Era si pe vremea ceea acelasi sistem: un ministru nou avea ca prima grija sa strice tot ce-a facut cel dinaintea lui, fara a se gandi la ce pune in loc. In tara asta roamneasca ministeriatul a fost un mijloc de promovare a ambitiilor personale de aranjamente familiare, de afaceri si scandal.”

Adaugati aici principalul reper din ambele vremuri – biserica, dar si filoanele de nationalism care dominau destule grupuri sociale. Desigur, imping lucrurile la extrem, caci eu nu cred ca o miscare extremista de dreapta s-ar putea inchega aceeasi forta precum miscarea legionara. Iar metodele si actiunile lor sunt neacceptabile si imposibil de repetat intr-un stat membru al UE.

Cred insa ca discursul prezidential, la care faceam referire, vine sa ne puna niste intrebari si in aceasta zona. Dupa ’90 istoria miscarii legionare a capatat nuante si chipuri pe care nu le vazusem in cartea de istorie. Nume mari din cultura romaneasca i-au fost afiliate, iar ideile nu i-au mai fost critcate in bloc.

Manualele de istorie scriu in continuare in nota critica, dar spre deosebire de generatia mea, cele actuale au internet. Zeci de site-uri publica mii de informatii alternative la istoria oficiala. Controlul e imposibil. Ce afla atunci copilul tau despre pogromul de la Iasi? Cum isi selecteaza informatia? De unde stii daca ideile gasite acolo dau roade sau nu?  Cat de des auziti un inalt oficial sa ia pozitie fata de idei extremiste? Cat de repede si eficient sunt propagate astfel de idei? Ce face un stat in fata unor astfel de situatii?

Deocamdata, eu nu am raspunsuri din cele mai pertinente. Le astept de la voi.

Pe banca se adunasera la un loc, strigandu-i lui Tudor ca e gata, gata…Rareori ii vezi adunati la un loc, e nevoie de un dusman comun ca sa-i lege. Fluierul lui Tudor i-a pravalit unii peste altii, intr-o imbratisare. Un soi de “gramada cere varf” din copilarie. La mijloc un omulet, cel mai mic dintre ei,  lua toate scatoalcele. De data asta unele de bucurie. Din mijloc l-a scos Claudiu Niculescu, dar si el doar ca sa-l traga de falci: “ti-am spus eu nea Cornele, ti-am spus…”

Nea Cornele Talnar are 52 de ani de viata, vreo 33 de cand e la Dinamo, vreo 30 de cand e finul lui mister Cornel si vreo 4 de cand actionarii lui Dinamo au hotarat ca e primul antrenor care e concediat odata ce e numit in functie. Din 2007 incoace, nea Cornel le-a luat locul lui Zenga, Multescu, Ion Marin sau Dario Bonetti. Nicio rusine, atata vreme cat a muncit si-a pus suflet in fiecare mandat.

Mai greu de dus insa privirile care-l urmaresc din vestiar: “lasa-l ma, ca si asa il schimba astia la vara”. In premiera “astia” nu l-au mai schimbat inainte de retur. Nu ca l-ar fi pretuit foarte tare. Dar nea Cornel are o mare calitate la vremurile astea: nu cere multi bani. Ar fi aparut ei si banii daca lucrurile mergeau prost de tot.

Cornel Talnar a avut insa timp, pentru prima oara. Timp sa-si puna jucatorii in teren, timp sa-i explice lui Claudiu Niculescu de ce nu joaca, timp sa-i adune intr-o minte pe Niculae si N’Doye, timp sa-i aduca pe toti la antrenament de prin ziarele de scandal. Timp sa arate ca munca sarguincioasa, chiar neinsotita de un mare talent, poate sa dea rezultate. Iar aseara Cornel Talnar a implinit si primul mare succes profesional. Genul de succes care-ti face loc pentru totdeauna in peluza lui Dinamo si-ti da dreptul ca de azi inainte sa te numesti “mister”.

O fi de vina si criza. Dar om fi de vina si noi,  care in ruptul capului nu ne punem in situatia unui strain macar o secunda. Cateva exemplificari mai jos.

Ca un englez tulburat

Cu doi-trei ani in urma am asteptat un cunoscut din Anglia la aeroport. Nimic iesit din comun, nici macar pentru el, pana cand am intrat cu masina in Bucuresti. Trebuia sa-l duc in Drumul Taberei.  “De unde stii pe unde sa mergi? “, ma intreaba. “Pai cum sa nu stiu? Aici locuiesc”, ii spun. “Si daca nu locuiesti aici?”

Intre timp in Bucuresti au aparut unele indicatoare care sa te indrepte spre un cartier sau altul. De baza ramane insa metoda intrebatului:  “Nu va suparati…” Dar daca nu vorbesti romaneste? Te bizui pe harta si speri ca situatia din teren se potriveste.

Iti cumperi insa o harta pentru fiecare oras romanesc? Anul trecut am traversat Romania de la un cap la altul. De la Timisoara la Albita.  In Timisoara ne-au trebuit 50 de minute sa trecem orasul desi duminica la pranz era aproape necirculat. Nu exista insa decat un singur indicator : “toate directiile”. Si va asigur c-am mers in toate directiile. Din centru spre zona industriala, inapoi in centru si apoi spre zona industriala. Doar GPS-ul ne-a scos de acolo.

Ceva mai tarziu in preajma Brasovului, nici un indicator nu-ti arata drumul spre Odorheiul Secuiesc. Asa ca usor vei ajunge la Sfantu Gheorghe, pierzand o ora de drum. Sau puneti-va in situatia unui strain aflat in intersectia de mai jos.

Si un act de turism curajos

Dinspre Sighisoara spre Brasov,  pe dealul de la Rupea vezi o cetate. Nu stiu nimic despre ea. De pe drum locul arata insa spectaculos si vrem sa-l vizitam, desi nici un semn nu ne arata ce-i acolo si cum am putea ajunge sus.

Indicatorul “se exista insa”. E adevarat doar pentru bastinasii care au experienta in tara lor. Mana autoritatii dornica de turisti l-a suit pe un stalp de lumina. O mica placa albastra, mazgalita cu vopsea, iti arata ca tocmai ai ratat accesul “cetate auto”. Vi-l arat in filmuletul facut la coborare.

Cine a pus indicatorul acolo stia ce face. E preferabil sa nu-l vezi si sa ratezi drumul. Dupa 20 de metri de beton drumul se desfunda. O mana de gospodar din land of choice s-a ocupat insa sa faca ceva lucrari. Pe drum e aruncata ceva piatra de rau. Cred ca la inceputuri era un drum de carute, latit acum cu piatra. Apa a sapat insa la vale un sleau frumusel, de pana la 30 de centimetri uneori. SUV-ul stie si 4×4 dar nu e chiar off-road. Sa-l incercam dar mai cu mila si mai mult pe iarba.

Masina nu face fata insa si la un moment dat ramanem suspendati pentru cateva secunde. Noroc de gravitatie care ne trage inapoi la vale si ne aseaza toate rotile pe pamant. Cetatea e inca destul de sus. Daca ai avea timp si noroiul nu te sperie poti s-o iei pe jos, banuiesc ca nu e mult. Si teoretic ai putea sa-ti lasi si niste bani la Rupea. Nu e cazul, eu am lasat doar cateva injuraturi.

Probabil ca multi dintre voi o sa-mi spuneti ca mai exista o cale de acces, ca merita sa vizitezi locul si ca pe ansamblu sus acolo ar putea fi ok. Puneti-va insa in situatia unuia venit din vest si obisnuit cu marcaje, cu table care-ti dau istoria locului si cu marketingul aferent.  Dupa o saptamana va sti sigur de ce-i spune “land of choice” in reclamele de l-au adus aici: oriunde se va afla va avea de facut o alegere dificila, bazata de cele mai multe ori pe fler. Sper sa le functioneze!

Drumul national 73 face legatura intre Pitesti si Brasov. Trece prin culoarul Rucar-Bran si teoretic e o alternativa la aglomeratia de pe DN1. Teoretic doar, caci de fapt e un drum prost. Chit ca e singurul care face legatura si cu fabrica Dacia-Renault de la Mioveni, chipurile investitor strategic. Pana acolo drumul e din placi de beton, iar intre rosturile lor in mod obisnuit se casca gropi late de 20-30 de centimeri.

Renault testeaza zilnic aici diverse masini. “E adevarat masinile noastre sunt mai rezistente in ce priveste partea de legatura cu solul”, spunea recent la RFM directorul Dacia, Constantin Stroe.  Cu siguranta daca rezista aici vor rezista oriunde in lume, si-o fi zis constructorul.

Numai ca in iarna asta situatia s-a schimbat. Nu mai e doar un drum cu gropi, e un drum printre gropi. Mici insule de beton stau stinghere printre pietre, apa si noroi. Un drum pe care alta data il faceai in 40 de minute acum se intinde la o ora si douazeci de minute.

In coloana, doar in coloana.

Dupa Clucereasa DN73 se transforma intr-un soi de Magheru off-road. Te asezi in coloana si urmezi cursul. Ii dai  treapta intai, a doua si apoi te repliezi. Calci frana si vezi ce face cel din fata. O ia incetisor spre stanga apoi brusc la dreapta si  apoi trage tare sa se intoarca pe contrasens. Daca nu vine cineva din fata. Daca vine, are solutia pamantului de langa drum.

Zeci de masini fac dansul asta pe kilometri intregi. Camioanele sunt cele mai amuzante. Intra incet cu tractorul in trei gropi deodata, se opintesc sa iasa de acolo iar in timpul asta remorca se duce simultan si-n stanga si-n dreapta. Un soi de elefanti pe sarma.

Ai zice ca o masina mai mare te ajuta. Nu si aici. Spre satisfactia tuturor,  DN73 e drumul care pune la respect si un X5 dar si un Q7.

Sa luam masuri

Asa ca atunci cand prinde  un kilometru acceptabil toata lumea o calca, vorba vine. Pana la 90 in sate. Zis si facut si de data asta pana cand din fata toata lumea incepe sa-ti dea flash-uri: radar!!!! “Bai, cum radar, ba? Aici?! Daca-l vad il omor cu mana mea”, zic. Si cand il vad opresc si ma duc intins la el.

Politistul Caplan e insa versat. Nu e la prima intalnire cu presa. “Cum poti dom’le sa stai cu radarul aici? Nu va e asa putin rusine?, ma dau eu inspre el. Aici unde sunt doar doi kilometri de drum? “Haide domnu’ Catalin sunt cel putin trei”,  imi spune razand. “Si nici nu le dau amenzi, doar etalonam radaru’ asta nou”. “Domnu’ Caplan chiar si asa, va injura lumea cand va vede. Suntem de rusinea pamantului!” “Ce sa fac, daca-i ordin? Si eu imi rup masina pe aici. Noroc ca mai treceti dvs. de la presa. Poate le mai spuneti ceva”.

Sa le spunem atunci

Intai cui ar trebui sa-i spunem? Pai lui Berceanu si CNADNR-ului. Nu raspunde nimeni la telefon. Nu pe subiectul asta. Lui Boureanu ca e parlamentar de Arges. “Nu e in colegiul meu” , ne spune dl. Boureanu la RFM. Poate Sorin Buta, parlamentar de Campulung. De negasit. Cine mai ramane? Prefectul e si el fara telefon. Raspunde insa Nicolescu presedintele uninominal al judetului. Numai ca el nu are in parohie drumul asta si mai e si de la PSD, asa ca va vorbi cu mare placere: “am declarat drumul ca fiind necirculabil”. Declaratia e din gura, la radio si-n ziare. Niciun semn si niciun muncitor nu-ti vor spune ca pe DN73 nu se poate circula.

Teoretic, iarasi teoretic,  in saptamana ce-a trecut pe DN73 ar fi trebuit sa se lucreze ceva. Practic nu s-a intamplat nimic si nici un semn nu arata ca urmeaza sa se intample ceva. Dincolo de ce se aude de la Bucuresti despre programe si masuri anti-criza, despre deficite sau despre hotarari de guvern pentru stimularea investitiilor sau pentru reducerea somajului, pentru mine DN73 e radarul care-mi spune ca administratia a pierdut legatura cu Romania.