Cristian
Teodorescu

Cînd eram mic, pînă să învăţ zilele sfinţilor, şi înainte de a începe să mă intereseze zilele săptămînii, îmi spunea bunica mea, doamna Verginica, la două zile după Crăciun: „Du-te şi pupă-l pe tactu-mare, că e Sfîntul Ştefan.” Nea Fănică avea pe-atunci vreo cincizeci şi ceva de ani. Nu-şi mai serba de cîţiva ani ziua numelui fiindcă nu mai avea cu ce. Rămăsese fără cîrciumă, îi muriseră şi caii, la stat nu-l angaja nimeni în Medgidia, aşa că, oricît era el de optimist, începuse să vorbească singur prin curte. [ citeste mai departe ]

Text din Caţavencii

Cînd băieţii mei erau mici, într-un an, am tot amînat,de pe o zi pe alta, să cumpăr pomul de Crăciun. Că sînt prea scumpi, că arată rău, că nu bag un molid în casă să-i pice acele după o zi.

Şi vine o ninsoare viscolită de se încoţopeneşte circulaţia pe şoselele către Bucureşti, cu tot cu camioanele cu brazi. Mă duc la piaţa „Orizont” – doar ţăranii cu varză murată şi ţiganii cu pocnitori. Hai la „Moghioroş”, pe jos, că autobuzele nu mai mergeau, troleibuzele nici atît. [ citeste mai departe ]

Dacă şi colindătorii de bloc s-au prins că apasă degeaba la interfon şi în tramvaiul 41 se miră copiii că le dai ceva, ăsta e un indicator economic.

Aud la televiziuni că staţiunile de iarnă sînt aproape pline. După socotelile mele prin Bucureşti sînt cîteva zeci de mii de oameni cărora le merge bine cu banii şi care au cu ce pleca la munte, cu maşina. În rest, cetăţeni care se duc la porcul rudelor de la ţară, dar mai ales bucureşteni care intră prin hipermarketuri cu căruciorul gol şi ies cu el aproape la fel cum au intrat. [ citeste mai departe ]

Pentru cine nu ştie sau are un lapsus doamna T. e un personaj enigmatic din "Patul lui Procust" despre care s-a crezut că ar fi fost o persoana în carne şi oase. Doamna T. despre care scriu aici există.

M-am întîlnit acum cîteva zile la o televiziune cu o bună prietenă, jurnalistă şi scriitoare. Nu ne mai văzuserăm de cîţiva ani. Amîndoi bucuroşi de întîlnire. Ca opţiuni actuale, ea pe-o parte, eu pe alta. Adică, ea critică la adresa puterii – dar decît cu „ăia doi”, mai bine cu „ăştia”. [ citeste mai departe ]

Sînt poveşti pe care viaţa aproape că te roagă să le scrii. Cum e cea a vrăjitoarelor Vanessa şi Melissa. Ambele au dispărut înainte de a fi arestate. Asta e mai ceva ca în Maestrul şi Margareta. Ţineţi minte: miliţia e sesizată că într-un anumit apartament din Moscova au loc lucruri necurate. Miliţia face o descindere, dar presupuşii infractori, Diavolul şi discipolii săi, îşi bat joc de forţele de ordine şi de gloanţele lor, iar apartamentul ia foc. [ citeste mai departe ]

Femeia parlamentar care ar fi mîncat chifteluţe preparate din pedelişti şi pîrjoale din uneperiştii generalului Oprea a anunţat că pleacă din PSD pentru a îngroşa rîndurile UNPR. Aura Vasile, neînduplecata şi terfelitoarea neabătută a Puterii, a ales UNPR-ul. La 62 de ani Aura Vasile vrea să înceapă o viaţă nouă. Află Marian Vanghelie ce e în capul ei şi o trage la o discuţie particulară. Ce-or fi vorbit ei doi nu se ştie, dar Marian anunţă că Aura Vasile s-a răzgîndit, iar pe ea o apucă o tensiune de se duce la spital. [ citeste mai departe ]

Un text din Caţavencii

Auzisem că Alex. Leo Şerban scrisese un mic roman în engleză, în ultimul său an de viaţă. Era primul – şi din nefericire – ultimul roman al lui Leo*. Cartea a apărut de curînd la Polirom în traducerea Antoanetei Ralian şi cu o excelentă şi pătrunzătoare prefaţă-portret de H.R.Patapievici. Această fermecătoare novella, cum i-a zis alş, e un joc cît se poate de serios despre identitate şi dedublare, despre călătoria în timp şi spaţiu şi despre înţelesurile lumii în care trăim. [ citeste mai departe ]

Pentru mulţi dintre noi a fost preşedintele pe care ni l-am fi dorit. E omul la care m-am gîndit de multe ori, totdeauna cu admiraţie şi cu simpatie. Era preşedintele cu care i-am comparat pe toţi cei care s-au perindat pe la Cotroceni, cu regretul că n-avem şi noi un Havel. Într-un trup fragil şi bolnăvicios, o conştiinţă impecabilă şi un caracter fără fisură. A rămas egal cu sine însuşi şi după ce a ajuns preşedintele Cehoslovaciei. A acceptat cu amărăciune despărţirea de Slovacia. [ citeste mai departe ]

L-am auzit azi la televizor pe fostul preşedinte al PSD şi al Senatului cum se lăuda că va face partid sau grupare politică  şi grupuri parlamentare şi că nu mai are loc de mesaje pe facebook. Geoană a trecut de la ţopăielile din noaptea alegerilor prezidenţiale, cînd a crezut că ajuns preşedinte, la ţopăieli în avans, visînd la un partid sau mai ştiu eu ce chestie politică şi la o nouă candidatură la preşedinţia României. [ citeste mai departe ]

Un text din Caţavencii

De fapt sînt patru, dacă o luăm în calcul şi pe Patrice, fata de care se îndrăgosteşte Robert. Şi ar fi cinci dacă un automobil poate fi considerat un camarad. În acest caz ar trebui. Sub caroseria demodată a lui Karl se ascude un imbatabil motor de curse şi sufletul unui prieten devotat. Şi dacă n-ar fi fost debusolantul Karl, Robert n-ar fi conoscut-o pe Pat.

Toţi şoferii de pe şosea se simt îndemnaţi să-l depăşească pe bătrînul caraghios pe patru roţi, neştiind cu cine se pun. [ citeste mai departe ]