Platforma pentru București (o coaliție de 47 de organizații non-guvernamentale), cu expertize complementare, a chibzuit la binele Bucureștiului, s-a uitat în ograda Europeană și a pus cap la cap niște soluții concrete pentru niște probleme mari. Dincolo de demagogia specifică unor campanii locale, persistă în aer nevoia de răspunsuri. Competiția politică, așa cum apare ea acum pe sticlă, pe bannere, pe net arată a concurs de Miss Cartier. Ok, alegem, alegem, dar pentru ce? De-aceea am simțit nevoia acestui proiect din care candidați au avut cale liberă să își selecteze idei pentru propriile lor campanii. Dacă e să promită lucruri, măcar să promită lucruri pe care le considerăm oportune.

Pactul pentru București este la a doua ediție. În 2008 a mai existat unul, semnat cu mare tam tam de toți candidații de-atunci, fie pentru primării, fie pentru consilii. Au semnat că respectă toate cele debitate de noi atunci. Anii au trecut, lucrurile nu s-au făcut. Anul acesta îi punem să semneze un nou angajament în care se obligă să ne întâlnim sistematic. Nu avem de gând să le mai trântim pe birou o nouă strategie care “este prea complicată, prea europeană, prea neaplicabilă pentru București”.

Avem încredere că fiecare dintre candidații pentru funcțiile de primar și consilier o fac din convingerea că pot să facă din București un oraș suportabil. Experiența ultimor 4 ani de monitorizare a administrației publice locale din București nu ne ajută să credem asta. Dar așa nu se mai poate. Deci trebuie și ei să facă altfel.

Pactul pentru București 2 este structurat pe 8 capitole: transparenţă decizională, planificare urbană, proceduri în domeniul construcţiilor, mobilitate și transport, protecţia mediului, protecţia patrimoniului construit, protecţie socială, protecţia animalelor. Dincolo de soluțiile propuse de noi stă disponibilitatea de a sta alături de administrația publică locală. Acum, în campanie electorală, și ei vor fi disponibili să stea la taclale cu noi. Primim, dar când ne vom întoarce după alegeri cu hârtiuța semnată ne așteptăm să dea dovadă de mai multă responsabilitate și mai puțină politică.

Pactul pentru București va fi lansat marți, la Cărturești, la ora 18.

Șiruri de oameni vineții vor sta de-a lungul și de-a latul României la coadă la vot. Dacă îndrăznești să te opui, la prima neprezentare primești acasă amendă de 1000 de lei. La a doua – pac, ți se iau și „orice fel de facilități fiscale, ajutoare, idemnizații”. La a treia absență, se repetă amenda de mai sus, plus ștergerea de pe lista electorală.

În expunerea de motive (cea mai scurtă expunere de motive pe care ne-a fost dat să o vedem), domnul Ciuhodaru explică de ce crede el că legea asta ar fi bună. Evident, primul argument este că și alții o au. Există 11 state în care târâtul la urna de vot este de notorietate. Argumentul autorității altor state pică mănușă pentru un stat bâlbâit și impleticit în propriile proiecte. O fac și alții, deci musai să fie bine. La așa argument, ne vine să dăm argumentul vulgaro-cantitativ. Acum, în lume, sunt aproape 200 de state. Dacă doar 11 au decis că e bine, poate că nu ar trebui să fie invocat un curent, o tendință. Ce fac alții nu e întotdeauna bine. Și, mai mult, ce se întâmplă la alții, poate e bine în contextul social specific lor. Poate ne-am fi dumirit şi noi de propriul context local dacă expunerea de motive ar fi avut niște studii de impact, niște analize, nu doar opiniile medicului de gardă.

Argumentele aduse de domnul Ciuhodaru sunt, din nou, opinii, cugetări, niște inferențe logice și cam atât. Nu sunt invocate studii cu privire la motivele pentru care alegătorii nu aleg. Nici măcar cifre. E vorba doar de observația domniei sale că oamenii nu mai votează. Dacă la o șuetă pe holurile Parlamentului o observație e suficientă pentru a fundamenta un argument, pentru o propunere legislativă nu este deloc așa. Propunerea pleacă de la premisa că alegătorii sunt niște iresponsabili leneși, care lâncezesc în propria gospodărie și care nu dau doi bani pe viața cetății. Toate astea sunt spuse diplomat: „responsabilizarea populației și dezvoltarea conștiinței civice …/ determinarea cetâțenilor să se gândească mai mult la problemele societății și să iasă din izolare și indiferență”. Cetățeanul stă cu mânile în sân și burta în sus în timp ce țara se scufundă. Doar că domnul Ciuhodaru nu ia în calcul ipoteza de lucru în care cetățeanul este chinuit de focurile neputinței, de frustrarea pe care i-o generează o clasă politică  incapabilă de a-l convinge cu  proiecte politice în locul atacurilor ieftine. Nu știm în ce măsură este lenea și în ce măsură este dezgustul. Poate asta ar fi trebuit măsurat înainte de a se lansa în astfel de acuzații.

Bineînțeles, această lege ar produce un impact și asupra clasei politice: „responsabilizarea candidaților și a partidelor politice, car vor trebui să își respecte programele prezentate în campaniile electorale, astfel acestea nu vor rămâne doar la nivelul de promisiuni neonorate”. Aha! Deci admitem gargara electorală, la nivel oficial, într-un document de fundamentare al unei legi. Totuși nouă ne scapă legătura de cauzalitate între numărul de votanți și caracterul omului care, întâmplător, mai e și politician. Raționamentul ar fi cam asa: dacă târâm tot poporul la urne, politicenii își vor respecta promisiunile. Pare să lipsească o premisă. De ce? De rușine pentru timpul pierdut al cetățenilor? Din respect pentru votul tuturor? Rușinea și respectul sunt lucruri care ar trebui să se manifeste față de fiecare cetățean al țării, nu față de mulțimea amorfă a naţiunii.

Corolar, se pare că, dacă tot cetățenii vor vota, va crește reprezentativitatea aleșilor. Practic, dacă poporul trebuie musai să aleagă între a mânca un măr acru sau a mânca o pară mălăiață nu înseamnă că para este reprezentativă pentru popor. Înseamnă doar că nu sunt lucruri mai bune.

Punctul culminant al documentului este, fără drept de apel, invocarea limitării financiare a partidelor politice. Cităm: „fraudarea electorală și mita s-ar reduce drastic. Niciun partid aflat la putere, oricâte instituții ar avea sub control, nu va putea cumpăra voturile tuturor votanților”. Foarte subtil ni se sugerează fraudarea obscenă a alegerilor, prin cumpărarea de voturi de către partidele aflate la putere. Noi putem să jurăm că am văzut găleți de toate culorile în campanie electorală. Mai mult, a face astfel de acuzații fără a aduce dovezi în cadrul unui proiect de Lege frizează buna cuviință și logica comună.

Proiectul de Lege doreşte aducerea cetățenilor abulici în secțiile de vot. Studiile ne arată că participarea cetăţenilor la exerciţiile electorale a scăzut gradual şi ireversibil în ultimii 20 de ani. Dacă adăugăm şi toate sondajele de opinie naţionale care indică obsesiv că populaţia nu mai are încredere în clasa politică, poate găsim o explicaţie a absenteismului malign din societatea noastră. Chiar şi documentul domnului Ciuhodariu începe plat, dar puternic: „În ultimii ani, absenteismul la vot a devenit o problema”. Dar niciunde mai jos nu descrie problema. Ne-am hazarda să o formulăm noi: lipsa unor opțiune viabile duce la absenteismul la vot. Toate revoltele din luna ianuarie, care încă se mai desfășoară izolat, au preluat și vehiculat mesaje precum: „USL+PD-L=Aceeași mizerie”. Cu această ocazie ni se reconfirmă că nu a existat o corectă înțelegere a acelei mișcări.

Iniţiativa domnului Ciuhodaru este bună în felul ei. Reconfirmă inutilitatea şi neputinţa celor care au fost aleşi de cei (deja) puţini. Efectul unei astfel de legi ar putea avea efect de bumerang. Posibil ca turmele de alegători să ia cu asalt cabinele de vot şi să voteze după conştiinţă şi aşteptări. Dar, la fel de bine, aceiaşi alegători s-ar putea să ia cu asalt birourile parlamentare din teritoriu sau platourile televiziunilor, ca să-i pună la treabă pe aleşi. Lucru care i-ar face viaţa imposibilă domnului Ciuhodaru. Va trebui să aleagă: ori la bal ori la spital.

Am cules câteva citate din textele contra a ceea ce se întâmplă în piețele publice din mai multe orașe. Sunt citate din bloguri şi comentarii ale utilizatorilor la textele publicate pe site-uri de ştiri. În mare, textele spun acelaşi lucru. Criticul nostru, acest personaj colectiv „Mie Îmi Pasă, Dar Nu Așa!” este indignat de-o potrivă pe noi și pe ei.  Repet, respect această poziție, per ansamblu. Doar că mi se pare că argumentele lor alunecă uşor, dar precis, spre sofism.

• “Eu nu am delegat pe nimeni să-mi strige nemulţumirea în piaţă, deşi îmi pasă şi mie dureros de mult de această ţară.” Deci faptul că nu se manifestă în stradă nu înseamnă că nu îi pasă. Ok, atunci unde este păsarea acestor oameni? Din formulare se subînțelege că există o nemulțumire („nu am delegat pe nimeni să-mi strige nemulțumirea în piață”), dar unde este ea manifestată? Ce face un cetățean atunci când statul nu îl mai mulțumește, când serviciile pentru care cotizează nu se regăsesc în economia cotidiană a unui trai mediu? Există pârghii – audiență publică la primar, la senator, la deputat, la consilier local. Aș vrea să știu în ce formă  și-a manifestat această nemulțumire și rezultatul final. În economia retoricii de cetățean model, mi se pare imperios necesar să ne demonstreze ce a făcut pentru a-și rezolva nemulțumirile. Și care a fost rezultatul final al demersului. Fără aceste detalii, această dureroasă păsare este pur retorică.
• „ Eu nu am experienţa acestui mod de acţiune, eu nu am cultura violenţei, eu nu am timpul si energia necesare pentru a protesta în stradă. Eu încerc zi de zi, 8 sau 10 ore să imi fac cât mai bine munca pentru care sunt profesional pregatită”. Argumentele izvorâte din „caracterul violent al protestatarilor” sunt, în mod evident, nefondate și, deci, invalide. Violențele din primele zile au fost incidente, nu reguli. Lucrurile se întâmplă pașnic. Suspectez această ipoteză de lucru – cu violența protestelor – ca generată de lipsa unui contact real cu oamenii din Piața Universității. Or în aceste condiții, se cade să ne dăm cu părerea cu privire la ceva ce nu este filtrat direct de propriul cortex? În ceea ce privește acuza subversivă cu cele 8-10 ore  petrecute la muncă – intuiesc o generalizare injustă. Persoanele aflate în acea piață, eu, colegii mei, prietenii mei, o sumedenie de mulți alții ne adunăm acolo după aceste 10 ore de muncă. Ceea ce se întâmplă în piață nu este o alternativă la o cafea în Centrul Vechi. 10 ore de muncă sunt la fel de obositoare pentru noi cum sunt și pentru aceia care nu vin. Doar că, pentru noi, democrația și statul de drept merită acest efort, această energie. Printre protestatari sunt părinți, cu copii. Probabil că urmează o pleiadă de invective la adresa acestor părinți inconștienți. Însă înainte de a arunca piatra, haideți să reflectăm un pic asupra educației civice. Mulți habar nu au ce înseamnă un consiliu local. Oare nu le este bine acolo unde învață că cetățeanul are întâi și întâi libertatea de a cugeta și de a se exprima liber? Rețeta cea mai fericită pentru o democrație viitoare: learning by protesting.
• „ Încerc sa-mi iau bilet de câte ori urc în tramvai, să nu arunc mizeria pe jos, să nu dau şpagă, să separ gunoiul menajer în pungi, să iau bonul fiscal de la spălătoria din colţ” . Ei bine, şi eu fac asta întotdeauna! Având în vedere că acest discurs este unul de delimitare, asum că noi suntem suspectați de a fi aceia care maculăm societatea. Multe dintre persoanele din piață sunt acolo în calitate de cetățean, de apărător al unor valori și a unor comportamente politice decente. Nu văd ce legătură poate fi între dorința de trezire dintr-un somn lin o guvernare autistă cu ultrajul de la normele de conviețuire socială. Mai mult, unul dintre motivele pentru care suntem acolo, în Piață, este pentru că am ajuns în situația în care se dau șpăgi, în situația în care întreprinzătorii sunt cocoșați de taxe și își asumă riscul de a nu emite bon fiscal.
• „ Ce-ar fi să ne uităm fiecare în ograda proprie, măcar un pic, poate vom întelege de ce nimic nu mai funcţionează cum trebuie.” Ograda noastră proprie nu șade suspendată deasupra tuturor. Ea este într-o și mai mare ogradă care se numește „statul român”. Ograda noastră este statul român. La el mă uit. Acolo am încercat să fac ordine cu toate pârghiile pe care statul ni le pune la îndemână și nu am reușit să clintesc decât pietricele. Măcar într-un punct suntem de-acord: nimic nu funcționează cum trebuie. Poate doar un lucru: cetățenia activă, participarea la actul de guvernare. Ei nu ne-au vrut pe ușa din față, noi mergem mai departe și ne facem treaba de cetățean responsabil. Dacă altfel nu s-a putut, trebuie să o facem și așa. Nimic nu funcționează cum trebuie, într-adevăr, doar instituția cetățeanului pare să fie în conformitate cu fișa de post.
• “Eu nu cred că doborând şi desfiinţând în acest mod instituţii sau oameni, ceea ce am pune în loc, pe un asemenea teren mistuit de violenţă, va creşte sănătos.” De ceva vreme mă zbat. Mă zbat ca Sorin Oprescu să respecte decizii definitive ale instanțelor, mă zbat pentru decența exercitării dreptului la vot (comasarea alegerilor), mă zbat pentru desecretizarea unor documente de interes public (contractele ce stau în spatele proiectului de la Roșia Montană). De ani de zile încerc sistemul în actuala formă, deci cred că sunt îndreptățită să afirm: acești oameni nu pot face față democrației. Despre desființarea instituțiilor nu mă pronunț. Nici eu și nici cei din piața universității nu au scandat “jos democrația”. Aceasta este instituția pe care o apărăm zilele astea. Problema fundamentală pe care o reclamăm este incompatibilitatea actualilor  oamenilor politici cu democrația.
• “Eu nu vreau ca la următoarele alegeri, când vor fi ele, comasate sau nu, anticipate sau nu, să fiu nevoită să aleg între PDL si USL. Eu vreau o alternativă. Am votat şi voi vota de fiecare dată şi îmi asum alegerea facută. Eu vreau o alternativă. Am votat şi voi vota de fiecare dată şi îmi asum alegerea facută. Ma informez şi încerc să gândesc în afara magiei televizorului”. Pentru dreptul la informare stăm acolo. Comasarea alegerilor, prin îngrămădirea candidaților la toate funcțiile publice într-o lună de zile, afectează profund și iremediabil acest drept de informare. “Comasate sau nu” nu este un detaliu și nu este o alternativă pentru un stat democratic. Afectarea libertății de exercitare a dreptului de vot nu este un calcul matematic, deci nu poate fi fundamentat prin dosare contabile. Această opțiune, în afara PD-L ori a USL nu există acum. Dacă este valid acest argument, este absolut necesară prezența autorului în stradă. Dacă actuala clasă politică, așa cum este acum configurată, nu înțelege revolta, la următoarele alegeri fix asta vom face cu toții – alegem răul cel mai mic. Or o democrație consolidată nu poate fi fundamentată în acest tip de grilă de alegeri.
• “Am învăţat să citim şi să scriem, am învătat să conducem un automobil, am învăţat să folosim calculatorul, să căutam orice pe Internet, e oare atât de greu să învăţăm să ne exprimăm idealurile, convingerile sau păsurile altfel decât prin răcnete? Sau altfel nu vom fi auziţi?” Nu! O spun apăsat, cu convingere și cu stiva de comunicate de presă în care reclam abuzuri și lipsa de democrație. Pârghiile tradiționale nu au funcționat. Negocierile, consultările societatea civilă, petiții – nimic. 14 asumări de răspundere în 3 ani este halucinant pentru o guvernare. Asumarea răspunderii se traduce în decizii luate într-un turn de fildeș. Un singur partid a decis abuziv ce este mai bine pentru noi. Fără drept de apel și fără instrumentul “dialog”, ăla civilizat pe care opozanții mișcării de la Universitate îl preaslăvesc acum.
• “Nu ar trebui sa uite, curajosii din opoziţia patetică de azi, că astfel s-ar crea un precedent, că aceeasi măsură li s-ar aplica şi lor şi oricui dacă ar ajunge la putere. Cu aceeaşi măsură ar putea fi judecaţi mâine: furia mulţimii, fără argumente, fără obiective, amorfă şi încărcată de ură difuză”. EXACT! Asta trebuie să se întâmple: fiecare dintre guvernările ce se vor perinda pe la guvernare să nu uite de acest precedent, să nu uite că cetățenii sunt treji, sunt atenți și nu fac compromisuri cu drepturile lor. Este cel puțin bizar faptul că acest argument este folosit pentru a ne incrimina pe noi, aceia care  luptăm tocmai pentru a crea acest precedent.
• “Pentru ei, orice este mai la indemana decat rabdarea. Vor sa fie directori imediat dupa angajare si ar putea sa isi schimbe peste noapte profesia cu oricare alta, daca remuneratia este mai buna. Si daca primesc si masina, bonuri de masa, eventual vouchere pentru orice”.  În piață au fost clamate  respectul, umanitatea și valorile societăţii. Răbdarea ne-am pierdut-o așteptând la ușa primarului, a premierului ori a opoziției.

Îi înțeleg pe aceia care nu se vor și nu ne vor în piață. Le respect opinia, doar că nu o înțeleg. Eu o sa merg nu pentru că mă plictisesc, nici pentru bonuri de masă, nici pentru că m-a asmuțit opoziția. Nu mă grăbesc şi nici nu am chef de scandal. O să merg acolo pentru că știu că am depăşit de mult etapa de observator. Vreau să am cel mai important rol din viaţa mea. Vreau rolul de cetăţean.

Primu aspect este cel formal: Ministerul Administrației și Internelor a pus online propunerea legislativă. Așa se întâmplă procesul de dezbatere publică la români – online. Cetățeanul, dacă se vrea participativ, să facă bine să fie conectat. Minimul de zile obligatoriu de dezbatere publică a documentului – zece zile. Și fix așa s-a făcut: minim. Doar că, la patru zile de la publicarea online a documentului, deci pe parcursul procesului, apare o noua variantă a proiectului de Lege. De unde s-a ivit ori de ce nu se specifică. Iar pe 11 decembrie, cu o zi înainte de epuizarea celor zece zile de dezbatere publică, apare premierul la TV și declară că toate se vor face cu asumarea Guvernului. Deci degeaba așa zisul proces participativ.

Acum, pe fond. Unicul argument din expunerea de motive face referire la bani – e scump! Sunt invocate niște cifre și niște așa zise reduceri substanțiale de cheltuieli odată cu comasarea alegerilor. Calculele din spatele acestor cifre nu sunt însă făcute publice. Abacul guvernamental și mânuitorii lui au rămas secreți. Propunerea legislativă este cu impact major asupra democrației, iar MAI limitează explicațiile la nivelul trivial al banilor. Pentru o țară atât de săracă, ne permitem să fim și dobitoci. Orice propunere legislativă trebuie să aibă un studiu de fundamentare, o analiză în termeni de cost beneficii – toate acele lucruri care se cheamă, în fapt, motive. Nu cerem un act de spovedanie – să nu ne spună motivele adevărate, dar măcar să disimuleze unele care să nu jignească intelectul unui cetățean treaz.

Coaliția pentru Alegeri Corecte 2012, formată din cinci organizații non-guvernamentale, a trimis, așa cum mandatul le cere, amendamente la propunerea legislativă. Mai jos, argumentele Coaliției:

• Alegătorul confuz va renunța să încerce să înțeleagă. Dacă se produce comasarea, alegătorul va trebui să ştampileze, dintr-o singură lovitură 6 tipuri de candidați: consilier local / general, primar, consilier județean, președinte de consiliu județean, deputat, senator. Pe lângă faptul că există cetățeni care nu știu nici măcar ce presupune fiecare fișă de post, fiecare cetățean trebuie să se informeze cu privire la oferta electorală – cine ce dă. În anii trecuți, conform Coaliției, au fost aproximativ 3000 de canidați pentru alegerile parlamentare și 4700 de candidați pentru alegerile locale. În total sunt aproximativ 8000 de cetățeni care vor, într-o formă sau alta, să fie aleși. Campania electorală rămâne aceeași – o lună. Toți acești candidați trebuie înghesuiți în aceeși timpi de antenă. Hoarde de candidați vor năvăli în studiorile tv. Dreptul potențialului alegător de a se informa cu privire la platforma electorală a candidaților pe care îi va întâlni în fața urnei de vot este redus la un accident fericit. Dincolo de haosul generalizat cu privire la timpii de antenă ce se cuvin fiecarui candidat, se asumă că și costul unei apariții televizate, în cadrul emisiunilor electorale, va exploda. Cine își permite, apare și informează. Cine nu, nu. Este și asta o formă de a mai selecta dintre candidați.
• Dacă ar ști Comisia Europeană, și ea s-ar opune. Dacă tot râvnim după Europa și toate formele ei de manifestare instituțională, să o facem până la capăt. Conform „Codului bunelor practici în materie electorală”, document al Comisiei Europene, se specifică: „Stabilitatea dreptului este un element important al credibilității procesului electoral și este esențială pentru consolidarea democrației. Prin urmare, modificarea frecventă a normelor sau caracterul lor compex pot dezorienta alegătorul. Alegătorul poate conchide, în mod corect sau incorect, că dreptul electoral este doar un instrument cu care operează cei care sunt la putere și că votul alegătorului nu mai este elementul esențial care decide rezulatul scrutinului”. Deci nu e bine. Mai mult, câți dintre români au încredere într-o expunere de motive limitată la trei cifre? Aproape că putem concluziona: alegătorul a decriptat că nu există sâmbure de interes din partea Guvernului pentru a-l informa correct. Nici că i-ar păsa de nervii lui.
• Finanțarea partidelor în perioada electorală va fi și mai obscură decât până acum. Finațatorii partidelor politice sunt obscuri și, probabil că așa vor rămâne. Dar o astfel de dinamică a scrutinelor electorale face și mai încurcate actele contabile și, deci, mai ușor de pus sub preș nume și cifre.

Oficial, singurul argument pentru comasarea alegerilor sunt banii. Argument vulgar și un compromis nepermis în defavoarea democrației. Au mai apărut voci la televizor care spun ca o astfel de măsură ar încuraja prezența la vot. Cum că cetățenilor le e greu să iasă la vot de n ori pe an și e mai simplu dintr-o lovitură. Cred că este omisă o importantă variabilă din ecuația participării la vot a românilor: lipsa ofertei electorale credibile. Mecanismul cerere și ofertă este cam așa – ne cer voturi, ne oferă candidați. Frumoasă beție de iluzii  în rândul politicienilor – ne este lene să ieșim din casă de două ori pe an. It’s not us, it’s you!

Inițial, în Piața Universității s-au strâns 12 persoane. O duzină de indivizi, fără chef de scandal, au venit să se bucure de privilegiul de a fi om cu depturi. Jandarmeria însă a sesizat pericolul iminent și a umplut duba cu toți indezirabilii. Odată eliberați din secția de poliție, oamenii s-au întors să reia ceremonia de unde a rămas. De data asta, Jandarmeria a făcut o captură mai mare: 31 de persoane. Bilanț: 54 de procese verbale și tot atâtea amenzi. Persoanele aflate la prima “ridicare” au primit câte 500 de lei amendă. Recidiviștii din tura a doua și așa zișii organizatori au primit amenzi cuprinse între 700 și 1000 de lei.

Însă intervenția Jandarmeriei Româna, și de data aceasta, a fost abuzivă.

Conform Legii 60 / 1991, Art. 1 adunările publice se pot “organiza numai după declararea prealabilă prevazută de prezenta lege.”. Conform lui Alexandru Alexe, una dintre persoanele aflate azi în Piața Universității, a fost depusă această înștiințare. Ulterior depunerii înștiințării, a avut loc, la sediul Primăriei Generale, o întrevedere cu Comisia de ordine publică. La această întâlnire, singurul argument pentru refuzul Primăriei Generale a fost o hârtie semnată de Primarul General al Municipiul București din 1991. În document erau enumerate acele locuri publice în care nu se pot organiza adunări publice. Printre ele: “Piața 1 Decembrie, Platoul TNB”. Evident, Alexandru Alexe a solicitat mutarea mitingului la fântâna de la Universitate. Reprezentanții primăriei și ai Jandarmeriei au insistat: nu se poate în Piața Universității. Până la finalul întrevederii, funcționarii pacifiști din Primărie nu au permis consultarea atentă a documentului semnat de primarele post-decembrist. Reamintim totuși Primăriei despre mitingul domnului Băsescu prilejuit de suspendarea sa din funție. Acesta a avut loc taman la fântâna de la Universitate, mult după ingratul an 1991.

Conform Art. 11 al aceleiași legi: “Decizia prin care se interzice desfășurarea adunării publice se comunică în scris organizatorului, cu arătarea motivelor care au determinat-o, în termen de 48 de ore de la primirea declarației scrise.” Organizatorii nu au primit nicio înștiințare scrisă, drept pentru care această adunare, conform Legii 60, se putea desfășura. Autoritatea publică a fost înștiințată, nu a fost comunicat un refuz scris, deci unde e problema?

Pe de altă parte, adunarea a vut un caracter “cultural-artistic”, drept pentru care, conform Art. 3 al Legii 60 aceasta adunare nici nu ar fi trebuit să ajungă pe masa birocraților. Persoanele prezente la Piața Universității au cântat și au desenat cu creta pe asfalt, fără a vandaliza spațiul public.

Alexandru Alexe spune că toate amenzile vor fi contestate. Nici nu se poate altfel. Nu aș vrea să cred că banii acestor oameni vor ajunge vreodată în bugetul statului. Finanțarea statului de pe urma unor oameni care se doresc liberi este contrară unui stat de drept ce se vrea democratic. Nota de plată a acestui eveniment va fi achitată de instanțele ce vor trebui sa aloce resurse pentru anularea amenzilor. Iată, un cost în plus pentru o țară săracă, păzită de proști.

La angajarea în structurile Jandarmeriei, orice candidat este condiționat “să aibă un comportament corespunzator cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate”. Ceva li se întâmplă lucrătorilor din Jandarmerie după ce sunt integrați în sistem. Nimic din ce etalează la manifestațiile din ultima vreme nu este admis în societate. Băieții care credeau că-și fac azi datoria ar trebui să repete concursul de angajare. Niște jandarmi!